Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a criticat noua componență a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), stabilită printr-un decret al președintei Maia Sandu, publicat luni, în care figurează și numele unor persoane afirmate politic în cadrul partidului condus de ea până la alegeri, PAS. Într-o postare pe Telegram preluată de NTV, Igor Dodon a numit „atentat la securitatea țării” numirea în CSS a unor membri ai societății civile care ar primi „bani din exterior”. „Sunt nevoit să-i amintesc președintelui Republicii Moldova, că membrii CSS au acces la informații confidențiale, inclusiv la cele secrete și în acest scop există o procedură stabilită de SIS”, a mai scris Dodon. Din CSS, condus de președinte, fac parte în mod obișnuit premierul, președintele parlamentului și alți șefi ai instituțiilor puterii, dar șeful statului poate adăuga alți membri. Printre cei 11 numiți de Maia Sandu se regăsesc deputați din PAS, Platforma DA, experți, viceguvernatorul Băncii Naționale Vladimir Munteanu, dar și câțiva consilieri ai Maiei Sandu. Prima ședință a CSS sub conducerea Maiei Sandu va avea loc marți, 26 ianuarie.