Președintele Igor Dodon a publicat pe Facebook poze proaspete din vacanța la muntele Athos, de data aceasta poze cu proprii copii, pe o barcă, la poalele muntelui. Dar mulți dintre tovarășii de pelerinaj ai lui Dodon, cu care acesta a vizitat săptămâna trecută mănăstirile ortodoxe din multele din nordul Greciei, au revenit acasă. Iar acasă se confruntă cu noi întrebări din partea presei și a superiorilor de la servici despre cum au ajuns pe munte, cine le-a plătit vacanța, și de ce au purtat pe munte tricourile albe „Iubesc Moldova” ale unei fundații socialiste.
Judecand dupa pozele de pe retele de socializare, Șeful Inspectoratului de poliție din Bender, Pavel Voicu, a facut parte din grupul care l-a însoțit pe președintele Igor Dodon în pelerinajul la muntele Athos. Voicu, ca şi ceilalţi, a purtat tricou şi chipiu cu însemnele campaniei „Iubesc Moldova”, o campanie pretins apolitică lansată în 2011 de Igor Dodon. Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) s-a autosesizat şi a pornit o anchetă internă pe numele lui Pavel Voicu pentru a verifica dacă acesta nu ar fi încălcat legislaţia care interzice poliţiştilor „să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii social-politice şi să desfășoare propagandă în favoarea acestora”.
Your browser doesn’t support HTML5
L-am întrebat pe şeful IGP, Alexandru Pânzari, dacă nu ar fi o scuză faptul că Pavel Voicu se afla în concediu: „Noi nu îl condamnăm pentru asta, dar organul specializat al MAI, Serviciu Protecţie Internă şi Anticorupţie s-a autosesizat pentru a vedea dacă sunt careva încălcări sau nu din partea lui, inclusiv pe partea dacă este membru de partid sau nu.”
Reprezentanţi ai PSRM neagă că Pavel Voicu ar face parte din partid. Deputatul socialist, Grigore Novac a fost şi el in pelerinajul numit de presa buclucas şi critică decizia Poliției de a-l ancheta pe Voicu:
„Este o tâmpenie. Omul e în vacanţă, dar ei pornesc diferite anchete. E deplasat total de la logica sănătoasă, atunci când se încearcă a ne impune în ce mod să ne facem vacanţa. Este exact cum Dvs aţi merge în vacanţă şi şeful vă spune unde şi cu cine să mergeţi şi cu cine nu aveţi voie. Iaca unde se poate ajunge în Moldova cu aşa numitele valori democratice.”
Grigore Novac susţine că fiecare dintre participanţii acestui pelerinaj şi-ar fi plătit singur vacanţa, dar a evitat să ne spună la cât s-ar estima cheltuielile:
„Fiecare munceşte şi are un job, fiecare este în stare să-şi achite o vacanţă. Acolo nici nu sunt aşa de mari cheltuieli, doar pentru drum. Acolo nu ai unde cheltui bani că nu e sanatoriu. Pe ce să cheltui bani la munte, la biserică.”
Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Ion Ceban, ne-a confirmat că vizita preşedintelui la Muntele Athos a fost una privată şi că fiecare dintre cei care l-au însoțit pe Igor Dodon şi-ar fi acoperit singuri cheltuielile.
Unele instituţii media au lansat presupunerea că această vacanţă de patru zile în Grecia a preşedintelui Dodon şi a însoţitorilor săi, majoritatea fiind afiliaţi PSRM, ar fi fost sponsorizată fie de Partid, fie de Fundaţia de binefacere „Soluţia”, cea care patroneaza campania intitulata „Iubesc Moldova”. Pentru a evita asemenea speculaţii mai mulţi observatori ii recomanda lui Igor Dodon să-şi declare transparent toate cheltuielile, inclusiv cele pentru vacanţe private. După vizita oficială din Iran, unde a participat la învestirea preşedintelui iranian Igor Dodon a revenit la poalele muntelui Athos de această dată cu familia. Presa a remarcat că în şapte luni de mandat este a cincea oră când şeful statului merge în vacanţă