Președintele Igor Dodon a anunțat că va propune Parlamentului să stabilească data alegerilor prezidențiale pentru 1 noiembrie. Într-o declarație video pe Facebook, Igor Dodon a spus că dorește în felul acesta să elimine speculațiile că ar intenționa să amâne alegerile prezidențiale pentru anul viitor, menținându-se cât mai mult la putere. „Vă amintesc că alegerile prezidențiale pot avea loc în perioada 23 octombrie - 23 noiembrie. De aceea, propun majorității parlamentare, la următoarea ședință, să numească data alegerilor prezidențiale pentru 1 noiembrie 2020”, a spus Igor Dodon.
Anterior, șeful statului a avertizat opoziția parlamentară să se abțină de la intenția de a demite guvernul, spunând că, în anumite condiții, ar putea dizolva parlamentul și anunța alegeri anticipate la toamnă, odată cu cele prezidențiale. Igor Dodon a făcut declarațiile în contextul plecării mai multor deputați din fracțiunea democrată și a speculațiilor că socialiștii și democrații ar putea pierde majoritatea în Parlament. Igor Dodon a fost contrazis de lidera PAS, Maia Sandu, dar și de fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care au făcut trimitere la o decizie din 2015 a Înaltei Instanțe ce interzice dizolvarea legislativului în ultimele șase luni de mandat ale șefului statului.
Luni, 11 mai, Igor Dodon a repetat însă că alegerile parlamentare anticipate ar fi posibile, dacă opoziția pro-europeană se va alia cu „transfugii” și va provoca o „criză politică”. „Nu voi accepta o majoritate parlamentară din transfugi”, a spus șeful statului. „Mergeți la anticipate. Am văzut argumentele juridice că se poate, că nu se poate – am toate deciziile Curții Constituționale. Dacă este decizie politică, se vor găsi și soluții pentru a declanșa și a scăpa de toată râia aceasta din Parlament, pentru că la alegeri parlamentare anticipate nu trece niciunul din aceștia care deja s-au vândut din 3-4 partide. Aceasta ar fi o soluție. Dar voi vreți să vă asumați cu ei guvernarea. Eu vreau să vă urez sănătate. Succese nu, pentru că succese într-o astfel de guvernare nu vor fi”, a mai declarat Igor Dodon.