R. Moldova a atins marţi punctul de vârf al pandemiei de coronavirus şi a intrat în cel de-al patrulea scenariu, adică ultimul, de intervenţie, după ce cazurile confirmate de contaminare au depăşit pragul de o mie. Preşedintele Igor Dodon a anunţat după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate că în acest moment sistemul medical este capabil să gestioneze criza având suficient personal, numărul necesar de paturi de spital, de echipament de protecție şi medicamente.
Your browser doesn’t support HTML5
27 de spitale, republicane, regionale, raionale şi un centrul de triere sunt responsabile în acest moment pentru gestionarea crizei epidemice. E un număr suficient, a dat asigurări şeful statului precizând că la nevoie ar putea fi amenajate centre suplimentare de triere a celor suspectaţi de Covid-19. Instituţiile medicale sunt asigurate cu stocul necesar de medicamente şi cu consumabile, inclusiv echipamente de protecţie, a mai afirmat Igor Dodon. El a anunțat că în următoarele zile sunt aşteptate loturi de echipamente şi consumabile din China şi din Turcia. Instituţiile medicale nu ar duce lipsă nici de utilaje, potrivit preşedintelui Dodon, care a menţionat că spitalele au peste 500 de ventilatoare pentru cazurile urgente. Şeful statului a mai afirmat că există suficient personal medical, fiind vorba de un număr 50 de mii de medici, asistenți medicali şi infirmieri, atât din instituţiile medicale publice, cât şi private care sunt deja sau urmează a fi implicaţi în gestionarea crizei pandemice.
După prezentarea acestui tablou oarecum optimist, preşedintele Igor Dodon nu a ezitat să critice anterioarele guvernări că ar fi ignorat sistemul de sănătate lăsându-l să degradeze.
„Şi chiar în aceste condiţii noi reuşim să facem faţă nu mai rău, dar poate chiar mai bine decât unele ţări care în clasamente internaţionale erau mai sus ca R. Moldova. Repet la capitolul spitale suntem pregătiţi pentru gestionarea situaţiei în punctul de vârf. Stocuri de medicamente există. La capitolul consumabile avem producere internă şi livrări din partea partenerilor. Dispunem de personal suficient pentru a gestiona zona de vârf.”
### Vezi și... ### Ce drepturi au deținătorii poliței medicale obligatorii?
În timp ce şeful statului a dat asigurări că există suficient personal medical, Ministerul Sănătăţii a publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii date care atestă un deficit de mii de asistenți medicali, categorie care reprezintă două treimi din toţi lucrătorii medicali.
Jurnalista Elena Cioina de la portalul sănătateinfo.md crede că declaraţiile optimiste ale şefului statului privind capacitatea sistemului medical de a face faţă crizei par uşor rupte de realitate.
Dacă ne deplasăm în ţară o să vedem că acolo lucrurile stau destul de prost...Elena Ciona, jurnalistă
„Poate la Chişinău lucrurile stau puţin mai bine, dar dacă ne deplasăm în ţară o să vedem că acolo lucrurile stau destul de prost. Şi asta o demonstrează ceea ce s-a întâmplat la spitalul din Ştefan-Vodă, la spitalul din Glodeni sau ceea ce se întâmplă la spitalul din Soroca (n.r. spitale unde mai mulţi medici au fost confirmaţi cu Covid-19). Şi atunci ne punem întrebări dacă într-adevăr aceste instituţii sunt pregătite să înfrunte acest nou tip de virus. Dacă ar fi fost pregătite, cred că nu erau atâţia medici infectaţi, probabil că instrucţiunile de protecţie ar fi fost mult mai dure şi cunoscute pe de rost. Instituţiile ar fi fost aprovizionate cu suficiente medicamente, consumabile, echipamente ca să facă faţă într-adevăr. Descoperim lucruri, este adevărat mulţi vorbesc sub protecţia anonimatului, care ne arată că nu sunt pregătite instituţiile medicale pentru lupta cu acest Covid-19.”
Dincolo de pregătirea sistemului medical, în cadrul Consiliului Suprem de Securitate s-a discutat şi despre siguranţa alimentară a ţării. Potrivit preşedintelui Igor Dodon, Moldova nu va avea deficit de produse alimentare în următoarea perioadă, iar premise pentru majorarea preţurilor la alimente nu există. În schimb, efectele economice ale crizei deja se fac simţite. În cel mai optimist scenariu, PIB ar putea scădea cu 3 la sută, ceea ce ar însemna o reducere a veniturilor bugetare de 7,3 miliarde de lei. Şeful statului a precizat că deşi statul ratează venituri, restricţiile dure impuse mediului de afaceri pentru a încetini răspândirea epidemiei de coronavirus nu vor fi relaxate până pe 28 aprilie.