Președintele Igor Dodon a convocat vineri la Condrița o conferință de presă prezentată ca fiind de „sfârșit de sezon politic”. În deschidere, el a spus că a fost un sezon politic „foarte dificil”, atât din cauza disputelor politice, cât și a crizei provocată de COVID-19. Dodon a mai spus că în pofida greutăților, guvernarea „consolidată” a asigurat stabilitatea țării. Președintele a calificat dezbaterea moțiunii de cenzură depusă de PPDA drept „ceva foarte rușinos”, ceea ce i-ar fi spus și oamenii cu care a stat de vorbă în teritoriu. Dodon a spus că în următoarele luni, marile provocări pentru Moldova vor fi pandemia de COVID-19, apoi sprijinul social de la stat pentru cei mai lipsiți de resurse, ajutorarea agenților economici, inclusiv a agriculturii afectate de secetă.
Răspunzând unei întrebări a Europei Libere privind metodele de a stopa răspândirea epidemiei de coronavirus, Igor Dodon a spus vineri că demisiile unora din personalitățile implicate în coordonarea reacției oficiale la epidemie „ar induce mai mult haos”, în loc să ajute la rezolvarea problemei. „Demisiile nu sunt o soluție”, a spus Dodon. Președintele a mai observat că evoluția epidemiei nu este încurajatoare, însă nu doar în Moldova, ci în lumea toată. „Al doilea val a venit imediat ce au fost scoase restricțiile”, a spus Dodon. Președintele a spus că pe de altă parte eliminarea unor restricții a ajutat la relansarea economiei. În opinia șefului statului, ar fi nevoie de prelungirea stării de urgență în sănătate, ca și de pregătirea pentru o escaladare a situației, probabil, la toamnă. Dodon a anticipat că situația se va putea schimba în bine în mod mai durabil după ce va exista vaccinul anti-COVID-19.