Igor Volnițchi: „Această coaliție va exista minimum până la alegerile prezidențiale”

Zinaida Greceanîi și Pavel Filip, după semnarea acordului în Parlament

La Chișinău, ​socialiștii și democrații au format o nouă majoritate parlamentară (58 de mandate, într-un legislativ cu 101 locuri), ​luni, 16 martie. La numai câteva ore după semnarea acordului de coaliție, cinci noi miniștri din partea Partidului Democrat au depus jurământul în fața președintelui Igor Dodon. ​Semnând Acordul de coaliție, PSRM și PDM își oficializează cooperarea politică, începută cu demiterea guvernului pro-occidental al Maiei Sandu, acum patru luni. Jurnalistul și comentatorul politic Igor Volnițchi este de părere cele două formațiuni vor merge împreună cel puțin până la alegerile prezidențiale de la toamnă și că noua guvernare PSRM-PD va trebui să depună eforturi mari pentru a deveni credibilă în Occident.​

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Igor Volnițchi



Igor Volnițchi: „E o coaliție, e o construcție politică, construcție de guvernare care corespunde intereselor pe care le au la această etapă atât democrații, cât și socialiștii. Socialiștii este evident că își doresc ca să existe un oarecare confort, o oarecare stabilitate până la alegerile prezidențiale și pe durata campaniei electorale, alegeri de o miză foarte mare în special pentru socialiști, iar democrații, fiind presați cumva și de comportamentul grupului Candu, dar și de alte circumstanțe, inclusiv de acea reformă, care așa se pare că nu se mai termină, evident că ei au nevoie să câștige ceva timp, au nevoie măcar de o jumătate de an ca să-și pună lucrurile în ordine și eu zic că această coaliție va exista minimum până la alegerile prezidențiale.”

Europa Liberă: Ce reacții vor urma în teritorii? Cum va reacționa electoratul unei formațiuni și al altei formațiuni?

### Vezi și... ### Roman Mihăeș: „Aceste corecții, pe care le aduce PD-ul, aduc un echilibru în acest guvern”


Igor Volnițchi: „Totul depinde de modul în care se vor comporta la guvernare cele două partide, atât socialiștii, cât și Partidul Democrat. Este clar că acei din Partidul Democrat continuă să pedaleze, să se impună ca o formațiune pro-europeană, în acest caz electoratul lor, activul lor din teritoriu va urmări cu mare atenție în ce măsură socialiștii pot influența factura pro-europeană a Partidului Democrat și, evident, dacă vor exista anumite devieri s-ar putea să urmeze și niște reacții. Dacă însă cele două partide vor promova fiecare într-o limită oarecare nedepășind anumite limite în politicile pe care le aveau în vedere, principiile programatice, dacă o vor face destul de abil, fără a intra în zona electorală a celuilalt partener de guvernare, atunci poate că și vor reuși să evite tensiunile.”


Europa Liberă: Pe plan extern, credeți că va fi cotată cu credibilitate această alianță, ținând cont de faptul că PD-ul e considerat formațiunea care a compromis parcursul european, iar socialiștii sunt considerați ca acei care au izolat Republica Moldova de Occident?

Igor Volnițchi: „Da, cu siguranță e o provocare mesajul pe care îl vor transmite în exterior și PD-ul, și PSRM-ul în legătură cu formarea acestei coaliții, însă dincolo de mesaje va conta foarte mult prestația pe care o vor avea la guvernare. Pe ministrul de externe, exponentul Partidului Democrat va fi cea mai mare presiune, niciun ministru din actuala garnitură guvernamentală nu va fi pus într-o situație atât de complicată și de delicată, totodată, cum va fi ministrul de externe. Or, el va trebui să facă această echilibristică și pe interior, și pe exterior, să transmită mesaje că, uite, cu venirea la guvernare a Partidului Democrat se schimbă ușor în favoarea vectorului de integrare europeană politica externă a Republicii Moldova.

Pe ministrul de externe, exponentul Partidului Democrat va fi cea mai mare presiune...

Totodată, în Est, dar și în interior va trebui să pună un accent deosebit pe ceea ce socialiștii numesc „politică externă echilibrată”, de aceea, modul în care va fi percepută această coaliție de guvernare peste hotare va depinde foarte mult de acțiunile de ordin practic pe care le va întreprinde, în primul rând, ministrul de externe și de demersurile pe care le va face în forurile internaționale.”

Europa Liberă: Credeți că li se deschide ușa celor de la guvernare acum, după ce au constituit această alianță?

Igor Volnițchi: „E greu de spus dacă ușile se vor deschide, cu siguranță ele nu se vor deschide dintr-odată, ori cei de peste hotare se confruntă și ei cu suficiente probleme și sunt foarte rezervați atunci când decid să deschidă unele uși sau să le lase întredeschise, sau să le închidă cu totul, adică, e vorba, în primul rând, de problemele cu care se confruntă, în special, Occidentul. În al doilea rând, iarăși e vorba de credibilitatea pe care va reuși sau nu va reuși să o obțină în ochii partenerilor externi coaliția de guvernare de la Chișinău.”