Blocul ACUM a anunțat că refuză să participe la consultările în format tripartit inițiate pentru astăzi de președintele Igor Dodon. În schimb, îi invită pe „deputații care nu sunt controlați de regimul oligarhic”, cum i-a numit, la „discuții publice și transparente privind îmbunătățirea, adoptarea și implementarea pachetului de inițiative legislative antioligarhice” pe care le-a înaintat și le consideră prioritare. Între timp, PDM, prin vocea purtătorului său de cuvânt, a calificat intenția blocului drept anunț al unei „acțiuni de șantaj și de corupere a deputaților din alte fracțiuni”. Punctul de vedere al analistului politic Igor Volnițchi despre această situație.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Blocul ACUM a difuzat o declarație în care anunță din nou că nu va participa „la niciun fel de consultări” cu actuala conducere a PDM”, inclusiv în cadrul celor tripartite inițiate și pentru astăzi de Igor Dodon. În schimb, îi invită pe „deputații care nu sunt controlați de regimul oligarhic” la discuții transparente și online, cum înțelegem, despre modul în care urmează să înainteze cu inițiativele legislative antioligarhice. Cum vedeți Dvs. această situație, acest punct al intrigii, ca să spunem așa, și tot aici, cu ce se poate solda?
Igor Volnițchi: „Cei din Blocul ACUM, din câte văd eu, au început în sfârșit să dea dovadă de abordări strategice. Se vede mâna unui specialist care până acum nu prea se vedea în acțiunile acestui bloc, se vede mâna unei echipe care, probabil, se ocupă deja de poziționarea strategică a acestui bloc sau poate că e vorba și de identificarea acelor minți luminate în materie pe care ei le aveau în interior, dar pe care nu le foloseau până acum.
Ca să nu generalizăm, voi aminti aici că există în astfel de situații două posibilități de ieșire din situație. Spre exemplu, atunci când primești o ofertă politică, tu ai de ales între a ieși din situație din defensivă și a ieși din ofensivă. În situația în care ei doar ar fi negat orice invitație la orice dialog, asta nu ar fi dat bine pentru acest bloc; aceasta era o ieșire în defensivă și mulți dintre
Au optat pentru ieșirea din situație prin ofensivă, făcând o contraofertă...
alegătorii blocului își puneau întrebarea: Bine, asta nu acceptați, asta nu acceptați, asta nu acceptați, dar ce veți face voi în continuare în acești patru ani în care veți fi Parlament? Și atunci, ei au optat pentru ieșirea din situație prin ofensivă, făcând o contraofertă...”
Europa Liberă: Dar cui, dle Volnițchi, de fapt, este adresată invitația la această discuție publică? Că doar nu deputaților PDM, n-am putea să credem că ar discuta niște inițiative îndreptate în mod explicit împotriva liderului lor de partid?
Igor Volnițchi: „E o mișcare mai degrabă orientată spre publicul larg. Nu cred că cei din Blocul ACUM își fac iluzii, crezând că, uite, vor veni unii deputați din Partidul Democrat sau din Partidul Socialiștilor. Ziceam că ei aveau nevoie să transmită un mesaj clar societății că nu doar poți sta permanent în defensivă și nega orice invitație, ci au și unele propuneri. Și aici, ei au venit inițial cu acel pachet, pe care l-au numit „pachetul de legi antioligarhic”, apoi au venit cu propunerea unui Guvern minoritar, asumarea responsabilității pentru administrarea țării, chiar și în condițiile în care au doar 26 de deputați.
Acum am văzut pasul trei cu această invitație, care, apropo, trebuie să recunoaștem, are un ușor iz provocator, dar este elementul de strategie despre care spuneam mai sus. Adică în decurs de o săptămână am văzut trei abordări strategice din partea Blocului ACUM, pe când anterior luni întregi nu aveau nici măcar una singură, ceea ce confirmă ce spuneam eu anterior că, în sfârșit, au început altfel să abordeze problema.”
Europa Liberă: Lumea dobândește experiență, poate. Există un răspuns acid, dle Volnițchi, la declarația blocului ACUM, din partea PDM. Și Dvs. spuneați că e puțin probabil ca atât deputații socialiști, cât și cei PDM să dea curs acestei invitații. Însă un răspuns nu există și din partea PSRM, din câte îmi dau seama, sau a altor deputați? Faptul că PSRM nu a reacționat, cel puțin deocamdată, la invitație sugerează ceva totuși, că mai stau pe gânduri, că ar fi posibilă totuși vreo formulă de a răspunde invitației?
Igor Volnițchi: „Nu. Cel mai degrabă PSRM ca și cei din Blocul ACUM și ca și, apropo, cei din Partidul Democrat își au propria strategie. Și atunci când se elaborează o astfel de strategie se evaluează și eventualul comportament al oponenților, al adversarilor politici. Eu presupun că ei au luat în calcul și faptul că atât Blocul ACUM, cât și Partidul Democrat pot veni cu contraoferte, unele mai puțin atractive, dar iarăși, dacă e să rămânem în zona strategiilor politice, eu aș zice că cei din Partidul Socialiștilor au propria fixație, dacă-mi permiteți o astfel de noțiune în acest context. Ei știu un singur lucru: este președintele Dodon care a preluat într-un fel administrarea situației postelectorale și toate acțiunile Partidului Socialiștilor sunt orientate pentru a suplimenta, într-un fel, pentru a suplini efortul pe care îl depune șeful statului în acest context. Oricare altă manifestare a actorilor politici pe ei pur și simplu nu-i interesează. Și iarăși, în materie de strategie politică e o abordare corectă, pentru că oricare altă poziționare a socialiștilor doar ar fi dat pondere acțiunii celor din Blocul ACUM.”
### Vezi și... ### Maia Sandu: „Blocul ACUM vine să-și asume responsabilitatea în cadrul unui Guvern minoritar ca să nu se ajungă la alegeri anticipate”Europa Liberă: Ne uităm acum la democrați. „O acțiune de șantaj și de corupere a deputaților din alte fracțiuni”, am citat din reacția acestora. Firească această reacție, mai ales din partea unei formațiuni care a fost acuzată de „achiziționare de deputați”? În fosta legislatură, am în vedere.
Igor Volnițchi: „Cei din Partidul Democrat știu foarte bine să preia nu doar subiectele de pe agenda oponenților politici, ci și mesajele cu care aceștia operează și să le întoarcă împotriva lor. Ei sunt foarte abili din acest punct de vedere și mie, ca specialist în materie, chiar îmi face plăcere să văd trei tabere care acționează toate în baza unei strategii clare, cel puțin așa se creează impresia. Eu nu sunt unul dintre cei care să le facă complimente democraților, dar în cazul de față ei într-adevăr au ieșit din situație destul de bine, destul de iscusit, însă repet: din punctul de vedere al strategiilor politice, nu mai mult decât atât.”
Europa Liberă: PDM, totuși a fost acuzat pe parcurs și s-a văzut și pe rețelele de socializare că este acuzat și acum că, de fapt, primul a făcut încercarea sau a anunțat că va discuta în particular cu deputații pentru a-i convinge să acceadă într-o coaliție, coordonată de această dată de PDM. Dvs. aveți cunoștință, știți despre tentative de acest fel în trecut? Au fost evidente sau PDM totuși a evitat să discute sau să abordeze direct această problemă?
Igor Volnițchi: „Nu este un secret cum a fost încropit Guvernul actual în data de 20 ianuarie 2016...”
### Vezi și... ### PD dispus să formeze viitorul guvern, nu se știe însă cum se va forma majoritatea parlamentarăEuropa Liberă: Dar acum, în aceste tratative?
Igor Volnițchi: „În perioada postelectorală nu avem niciun fel de dovezi că s-a încercat acest lucru, dar aceasta nu înseamnă că nu se va încerca pe viitor, chiar în următoarele zile am putea asista la astfel de situații, pentru că noi avem acum la dispoziție doar patru scenarii. Nu noi le avem la dispoziție, ci cei care sunt implicați în procesul de discuții, negocieri postelectorale. Și unul din aceste scenarii presupune inclusiv repetarea celui din 2016, iar dacă se va repeta scenariul din 2016, cu siguranță vom avea, cel puțin teoretic, motive să presupunem că s-au atras deputați pe căi mai puțin legale. Nu știu ce legitimitate va avea un astfel de Guvern și nu știu dacă el va mai fi tolerat ca și cel din 2016, inclusiv de către opinia publică din țară și de peste hotare, dar repet: teoretic, un astfel de scenariu este foarte posibil.”
Europa Liberă: Dar care sunt cele patru scenarii despre care vorbiți?
Igor Volnițchi: „Primul, ziceam, e repetarea scenariului din 2016, adică când actuala guvernare își atrage de partea sa și deputați din alte fracțiuni, mă rog, pe căi numai de ei știute și, apropo, aici ei ar putea din nou să arunce o piatră în ograda Blocului ACUM, spunând: „Păi, noi am făcut un apel ca și voi, numai că apelul nostru a fost susținut, spre deosebire de al vostru”. Aici iarăși e o chestie foarte abilă, care ține de strategiile electorale și chiar ușor și de practicile de manipulare. Scenariul doi eu îl văd sub forma unei coaliții totuși, poate chiar aș zice că e scenariul unu, nu-i exclus că după discuțiile pe care le-a inițiat președintele Dodon, și astăzi vom avea o nouă rundă de astfel de discuții, să se cristalizeze o coaliție, o eventuală coaliție de centru-stânga pe platforma „pro-Moldova”.”
Europa Liberă: Admiteți asta?
Igor Volnițchi: „Eu sunt obligat, sunt nevoit să admit acest
În politica moldovenească orice e posibil...
lucru, pentru că în politica moldovenească orice e posibil. Eu admit orice scenariu, chiar și cel care teoretic are probabilitatea de a deveni realitate de un singur procent.”
Europa Liberă: Dar pe ce s-ar putea baza, că, deocamdată, niciun semn?
Igor Volnițchi: „Da, deocamdată nu e niciun semn, dar există instinctul de autoconservare politică și el se manifestă atât în cazul deputaților, cât și în cazul partidelor politice și de regulă acest instinct apare pe ultima sută de metri. Și iată exact același instinct de autoconservare politică stă la baza scenariului trei, pe care îl văd eu în continuare – un Guvern tehnic, un Guvern după modelul Guvernului Braghiș, propus atunci de președintele Lucinschi.
Eu nu exclud că în cazul în care nu se va forma o majoritate clară, în cazul în care toate aceste discuții și negocieri postelectorale vor eșua, șeful statului – el nu că nu exclude, el va fi obligat conform legislației în vigoare, conform Constituției să vină cu candidatura unui premier, care să-și propună propriul Guvern, și la finalul celor 45 de zile legale pe care le vor avea la dispoziție pentru a forma Guvernul să fie votat un astfel de Guvern, exact cum a fost votat Guvernului Braghiș, chiar dacă nu va avea acoperire politică clară în Parlament. Astea sunt trei scenarii, iar scenariul patru este foarte evident – anticipatele, în cazul în care eșuează primele trei.”
Europa Liberă: Cât timp, dle Volnițchi, vor mai dura aceste discuții, după care pare să nu existe nimic? Cât timp mai au la dispoziție partidele?
Igor Volnițchi: „Dincolo de termenul de care vorbeam mai devreme, eu cred că cel târziu până la Paști vom avea o
Nu-și pot permite la nesfârșit să țină conservată această stare de incertitudine politică și fie până la sărbătorile de Paști vom avea o certitudine...
claritate. Partidele antrenate în aceste discuții, negocieri postelectorale, șeful statului, ei nu-și pot permite la nesfârșit să țină conservată această stare de incertitudine politică și fie până la sărbătorile de Paști vom avea o certitudine, o claritate oarecare vizavi de cine guvernează țara în continuare și în ce formulă, fie va fi clar că ne îndreptăm spre anticipate.”
Europa Liberă: Da, vom avea probabil și Paștele Blajinilor, și paștele politicienilor, într-un anumit sens. Dle Volnițchi, vă mulțumim foarte mult pentru amabilitatea de a fi cu noi în această dimineață și pentru explicațiile Dvs.!