S-a născut la 3 noiembrie 1967 în oraşul Căuşeni. A studiat la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova şi la doctorantura la Universitatea de Stat din Moldova, obţinând titlul de doctor în istorie cu teza „Basarabia în istoriografia rusă”. A fost lector la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie, lector superior, conferenţiar universitar. În 2009 a fost decan al Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova. În perioada 2013-2017, Igor Şarov este viceministru al Culturii, iar pe 25 octombrie 2017 a fost numit în funcţia de secretar general de stat în cadrul Ministerului Culturii, Educaţiei şi Cercetării. În martie a fost numit în funcția de ministru al Educației, Culturii și Cercetării. Numirea sa s-a făcut după ce Partidul Democrat a semnat cu Partidul Socialiștilor un acord de guvernare. În această săptămână a fost revocat din funcţie.
În calitate de preşedinte al Comisiei de editare a cărţii naţionale, a susţinut publicarea a peste 300 de volume de proză, poezie, publicistică, istorie, precum şi alte lucrări, care ţin de promovarea patrimoniului cultural naţional.
Luni
5.00 - Trezirea!
Diminețile din viața mea sunt aurul vieţii. Le ador.
La ora 6.00 intru la Casa Guvernului, ajung la etajul 4, la minister.
Tradițional, semnez poșta. Responsabil și calm.
La 7.30 particip la ședința cu prim ministru. Suntem invitați 4 miniștri înaintați de Partidul Democrat.
Suntem informați despre demisie. Am mulțumit pentru colaborare. Ne dorim susținerea reformelor inițiate de minister.
Și aici m-am prins că meditez. Da, am auzit ceea ce știam. Ipotetic toți venim cândva și la un moment dat plecăm. Venim. Plecăm. Şi între aceste două evenimente încercăm să înţelegem. Probabil am înțeles multe sau urmează încă să le înțeleg. Cred că două săptămâni îmi sunt necesare ca să reflectez.
Între timp, mă întorc la rutină. Pregătesc mesajul pentru facebook adresat cadrelor didactice, oamenilor culturii, cercetătorilor, sportivilor și tinerilor! Într-un cuvânt - CETĂȚENILOR!
Scriu ce simt: Rămân, în continuare colegul Dvs... Mă surprind că am căzut pe gânduri. Nu am timp pentru aceasta. Trebuie să spun așa cum este.
- Da, sunt gata să-mi pun întreaga pricepere profesională la propășirea sistemului educațional, menținând credincios valorile naționale și cele europene, pe care le-am promovat în cadrul tuturor proiectelor educaționale inițiate de Minister.
Adaog, cu multă prețuire: - Pentru care am avut susținerea majorității corpului profesoral din Republica Moldova.
Subliniez gândul pe care l-am repetat de sute de ori: În primul rând, grija mea a fost să vă știu sănătoși, profesori și elevi, protejați de riscul infectării.
- Doamne, ce timpuri! Cuvintele acestea „virus, infectare, pandemie, COVID și altele” atât de repede s-au deprins în mințile noastre. Sper să scăpăm de dușmanul invizibil.
Da, am finalizat mesajul și am recunoscut că sunt Amicus certus in re incerta.
Mă grăbesc. Mai am activități. Am prezidat astăzi 09 noiembrie, alături de Secretarul General al Ministerului Anatolie Topală și directorul Agenției Lilia Ivanov, ședința Consiliului Central de Coordonare a activităților de susținere a elevilor dotați. Principalul subiect abordat în cadrul ședinței de lucru a fost aprobarea Programului de susținere a elevilor dotați din învățământul general pentru anul 2021. Un alt subiect a vizat premierea atât a profesorilor animatori ai elevilor olimpici la nivel național, în anul de studii 2020-2021, cât și a elevilor deținători ai medaliilor, diplomelor de mențiune la olimpiadele internaționale și regionale, și a profesorilor animatori ai acestora. Totodată, în cadrul ședinței a fost aprobată componența nominală a Consiliilor Olimpice Republicane pentru anul de studii 2020-2021. Am subliniat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare întreprind toate măsurile necesare, reieșind din condițiile pandemiei, pentru organizarea și desfășurarea în siguranță a olimpiadelor școlare în anul de studii 2021, la toate etapele acestora, dar și a tuturor activităților incluse în Programul de susținere a elevilor dotați din învățământul general pentru anul 2021. Echipele olimpice ale Republicii Moldova au participat la 5 olimpiade și concursuri regionale și internaționale. În rezultat, echipele Republicii Moldova au obținut 17 de medalii și mențiuni, dintre care: 2 medalii de aur, 2 medalii de argint, 11 medalii de bronz și 2 mențiuni de onoare. Sunt mândru de echipele noastre.
Urmează întâlnirea cu sindicatele. A fost semnată Convenția Colectivă pentru domeniul cercetării, anii 2021 – 2025 (nivel de ramură). Documentul vine să protejeze salariații din domeniul Științei, Cercetării și Inovării. Colegii de la sindicate au apreciat și au confirmat că este cel mai de preț cadou adus, în ajunul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Inovare care este marcată pe 10 noiembrie.
Prezentarea noului ministru cu participarea primului ministru Ion Chicu. Emoționant și calm. Straniu. Dar cel mai important este că mă gândesc la activitatea școlilor în aceste condiții incerte. Mă mai gândesc la multe uitându-mă la colegii mei din minister prezenți la eveniment.
Emisiunea Punctul pe azi. Constat că e prima emisiune după ce am transmis ștafeta, după ce nu mai sunt ministru, dar tot despre ce am făcut în calitate de ministru.
O întrebare la care am răspuns ferm. Dacă mă văd mai departe în Educație…
Viața întreagă am activat la USM. Mă retrag în Cercetare și în activitatea Didactică. Anunț că voi participa la Concursul pentru funcția de rector a USM.
M-a sunat Mariana, sora mea. Este medic neurolog în Franța. Ce te poate întreba sora care este și medic? De sănătate, bineînțeles. Sunt mândru de Ea. Dar mai mult decât mândru, sunt recunoscător. Mariana mi-a salvat viața. Ceea ce sunt astăzi, se datorează ei.
Seara, am avut o întâlnire de adio cu cabinetul de miniștri cu care am conlucrat, cu participarea premierului. Neformală. I-am mulțumit primului ministru al Republicii Moldova Domnului Ion Chicu pentru susținerea totală a procesului de reforme inițiate în această scurtă perioadă, reforme care indiferent de guvernele care vor urma trebuie obligatoriu să fie susținute, altele care au fost pregătite urmează să fie inițiate.
Ajung acasă aproape de 23.00. În cele 251 de zile de la minister, mai devreme am venit doar de câteva ori.
Marți
Am întrerupt, în februarie, vizitele la clubul sportiv. După o pauză îndelungată de 275 zile, am revenit pentru prima dată. Bucuros de întâlnirea cu prietenii pe care nu i-am văzut mult timp. Gândurile oricum sunt la colegii de la minister și la ultima vizită pe care urmează s-o întreprind.
Revin la minister. Întâlnire cu Doamna Ministru. Discuții despre reformele inițiate, perspective asupra continuării acestora.
Rămas bun de la colegi. Emoții. Diferite. Inclusiv lacrimi. Reciproce. Plâng împreună cu Doina și Cristinele. Cuvântul Împreună a fost cuvântul-cheie folosit pe parcursul întregii perioade a mandatului de ministru. O echipă extraordinară a MECC, care va rămâne în inima mea. Vă mulțumesc din suflet, dragi colegi, pentru efortul Dvs. pe parcursul acestei perioade complicate.
Discuții cu Mariana Marin. Îngerul meu păzitor.
Pregătirea raportului. La ce mă gândesc? Este necesar raportul? Dar am promis. De fapt, l-am scris din 16 martie, din prima zi a venirii la Minister. Când ai încredere în echipă, raportul se scrie lesne, pentru că în condiții nesigure am avut fiecare zi ca ultima.
Da! Și am început Raportul astfel:
Responsabilitatea de demnitar de stat recent demis din funcție mă obligă să vă prezint Raportul de activitate a echipei ministeriale conduse de ministrul Igor ȘAROV în perioada 16.03.2020 - 09.11.2020, o perioadă destul de grea având în vedere, în primul rând, situația pandemică.
Consider că toți subiecții educației, culturii, sportului – elevi, profesori, cercetători, lucrători din domeniul culturii și sportului, oameni de cultură etc. – trebuie să cunoască rezultatele muncii noastre în cadrul MECC.
Indiferent de culoarea politică, de ambiții și de interese, educația, cultura, sportul trebuie să fie prioritare în societatea noastră, idee care ne-a călăuzit activitatea. Din 2014, învățământul din Republica Moldova este într-un proces de modernizare. Asigurarea continuității de către noua conducere a MECC trebuie să fie una dintre priorități.
Dragi colegi, profesori, rămân, în continuare colegul Dvs., care-și va pune întreaga pricepere profesională la propășirea sistemului educațional, menținând credincios valorile naționale și cele europene, pe care le-am promovat în cadrul tuturor proiectelor educaționale inițiate de Minister și pentru care am avut susținerea majorității corpului profesoral din R. Moldova. Vreau să mulțumesc partenerilor internaționali care ne-au sprijinit atât financiar, cât și la nivel de expertize, consultații.
Ajung acasă mai degrabă de ora 18.00.
Nu-mi vine să cred. Îmi revăd cei trei nepoți, fiul întors din Germania, ginerele. Familia este totul pentru mine. Pregătesc un frigărui. Masa în familie.
O privesc pe Sanda. Este cea care m-a susținut în toate, începând cu anul 1988. Și recunosc, dragostea este cheia tuturor realizărilor familiei noastre.
La ce mă gândesc? Viața te încearcă, dragostea te așteaptă.
Miercuri
Dimineața - la Facultate. Revenirea la Alma Mater!
Întâlnire cu colegii de la facultate. Discuții despre situația de la USM, perspective în dezvoltarea instituției.
Întâlnire cu Gheorghe Erizanu. Discuție între doi intelectuali. Despre carte, politică, viață.
Ne cunoaștem de-o viață. În anul 1984, absolvind școala cu medalii de aur, am fost înmatriculați la Universitatea de Stat din Moldova. Între timp, cât mai aveau și alte evenimente de admitere, administrația universității ne-a organizat o muncă la construcția blocului central al USM. Cu Gheorghe, am participat la această experiență și de atunci s-a cimentat nu doar blocul universității, dar și o prietenie pe viață. Apreciez spiritul critic al prietenului, publicistului, editorului - Gheorghe Erizanu.
Întâlnirea cu Ambasadorul Poloniei Bartlomiej Zdaniuk. Felicitări cu ocazia Zilei naționale a Poloniei. Discuții despre proiecte. Un mare prieten al Republicii Moldova.
Ședința Biroului executiv al Partidului Democrat. Discuții privind apropiatele alegeri prezidențiale.
Analizez materialele ședinței de guvern. Citesc despre realizarea primei. În perioada mandatului de ministru al Educației, Culturii și Cercetării m-am convins pentru a nu știu câta oară că cea mai valoroasă resursă a Republicii Moldova sunt oamenii. Acesta a fost crezul meu în baza căruia mi-am trasat obiectivele de activitate, unul dintre ele fiind acordarea premiului anual angajaților din domeniile de competență ale ministerului.
La finalul acestui mandat sunt împăcat. Am avut multiple discuții cu Primul ministru pe parcursul întregii perioade de mandat, cu colegii de la sindicate. Guvernul a aprobat acordarea premiului anual angajaților din sectorul bugetar pentru rezultatele activității în anul 2019.
Cristina mă întreabă cum simt. Eu, la rându-mi, o privesc și mă gândesc: ce înseamnă să fii tată de fiică și să fii mândru!
Și seara parcă sunt împăcat. Meditez totuși la două dileme: sunt fericit sau nefericit? Și îmi spun că probabil dacă n-aș fi trecut prin încercări nu-mi meritam fericirea și că trebuie să mă bucur de lume așa cum e ea, viața devine mai frumoasă.
Joi
Mă trezesc dimineața. Îmi pare rău că nu pot cu regularitate să merg la sport pentru exerciții. Astăzi nu este o excepție.
Aproape în fiecare dimineața, vorbesc cu Eugen și Rodica Ursu de la București. Prietenii mei de-o viață. Îmi pare rău că perioada covid-ului ne-a lipsit de întâlnirile noastre tradiționale în care am re/descoperit România și Moldova în tot farmecul lor.
Primesc un mesaj de la Anna Akhalkatsi directorul Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova, în care îmi mulțumește pentru colaborarea frumoasă cu Banca Mondială și pentru sufletul depus în proiect. A fost o colaborare excepțională cu echipa bine pregătită a Proiectului PRIME, în frunte cu Sergiu Harea.
Mă gândesc că un mare noroc în aceasta perioadă am avut de partenerii noștri de dezvoltare cărora trebuie să le mulțumim. Se pare că nu-i apreciem la justa valoare. Adesea spunem una și facem alta. Oricum, viitorul nostru european este inevitabil.
Datorită Guvernelor, țărilor donatoare, agențiilor de dezvoltare, organizațiilor filantropice, părţilor interesate locale putem dispune de mijloacele și șansa de a transforma această criză într-o oportunitate. Cu toate că am fost luați prin foarte mare surprindere și nepregătiți pentru transformarea de peste noapte a sistemului de învățământ, am fost ajutați de partenerii externi la fața locului, au acționat rapid pentru a aborda problema, fapt pentru care le mulțumesc enorm.
Am postat Raportul. Ce să zic? Lumea îl aștepta. Am înțeles din comentariile pe care le-au plasat și din aprecierile pe care le-au dat.
Analizăm cu Mariana Marin impactul. Înțelegem multe. Avem ce spune, dar ne înțelegem pe tăcute. Viitorul ne prezice că avem mult de lucru.
Vineri
Merg pe jos spre Universitate. Mă roiesc gândurile.
Decizia de a candida la funcția de rector al celei mai prestigioase instituții de învăţământ superior din R. Moldova - Universitatea de Stat din Moldova – vine din cunoașterea, înțelegerea și asumarea pe deplin a situației existente în sistemul de învățământ național, în general (din postura de ministru al educației, culturii și cercetării) și a USM în mod special, dat fiind faptul că devenirea mea profesională s-a realizat în cadrul acestei instituții. Astfel, întreaga mea experiență are ca scop atingerea unui obiectiv clar: modernizarea intensivă a tuturor structurilor instituției care va duce, în final, la racordarea acesteia la nivelul de calitate internațional. Doar în aceste condiții vom putea asigura pregătirea corespunzătoare a tinerilor specialiști capabili de o revigorare economică a țării.
Le mulțumesc, în gând, tuturor jurnaliștilor care m-au invitat la emisiuni
Devotamentul pentru profesia de dascăl, experiența și abilitățile manageriale și, nu în ultimul rând, capacitatea de a aduna o echipă de oameni responsabili, gata să-și asume un lucru și să-l ducă până la capăt - toate reprezintă atu-urile mele, care mă fac să fiu încrezător că pot atinge obiectivele propuse pentru dezvoltarea USM.
După aceasta, am participat la o emisiune realizată de Radio Chișinău cu Victoria Cușnir, pentru care am un respect. Discuțiile au oscilat între acțiunile perioada covid-ului, rectorat, problemele cinematografiei, cărții în Republica Moldova.
De fiecare dată, emisiunile sunt cele care îți permit să reflectezi, să faci o analiză proprie, să concluzionezi și să-ți trasezi anumite obiective. Emisiunile ne fac să fim consecvenți. Le mulțumesc, în gând, tuturor jurnaliștilor care m-au invitat la emisiuni. Au fost profesioniști și obiectivi.
La ce mă gândesc? Chiar dacă suntem într-o avalanșă de schimbări în toate domeniile de activitate ale societății, inclusiv domeniul educațional, este necesar să se continue susținerea, motivarea și convingerea elevilor din țară, că indiferent de toate provocările, care se răsfrâng asupra sistemului, să nu înceteze să-și formeze o personalitate desăvârșită, flexibilă și capabilă de autodezvoltare în scopul integrării optime în societate.
Dar și acum mă abat gândurile la colegii mei, profesorii, educatorii și învățătorii. Aceste vremuri pline de incertitudini sunt o năpastă pentru ei, au nevoie de multă afecțiune și încurajare. Sper mesajele echipei noastre să se mențină.
Între timp, am ajuns și la întâlnirea cu Radu Rebeja. Un Om de foarte bun simț. Unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria fotbalului moldovenesc. Cu multă dragoste pentru domeniul sportului. Chiar dacă am plecat din minister problemele sportului rămân pe agendă.
Discut telefonic cu Nicolae Botgros, starea sănătății căruia s-a îmbunătățit considerabil. Toată perioada aflării Domniei Sale în spital am fost în permanență informat de minunată echipă de medici de la Spitalul de Urgență, care au făcut imposibilul pentru a-l readuce la viață pe maestru. Mă închin în fața medicilor noștri pentru strădaniile/profesionalismul demonstrat în toata perioada pandemiei.
Discut cu Domnul Director al Teatrului „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă. În sfârșit însănătoșit. Am avut emoții mari pentru prieten toată perioada, chiar dacă am sunat rar. Mă bucur enorm.
Vorbim despre teatru. Am o invitație joia viitoare la premiera spectacolului-lectură INSULTAȚI. BELARUS(IA). O voi onora obligatoriu. Sper, acum, să am posibilitatea să ajung mai des la teatru!
Mama. Discut cu mama la telefon. Mi-e rușine că nu o telefonez zilnic. Mă întreabă întotdeauna de sănătate. Îi răspund așa... ca un fiu. Mă simt copil în fața ei. Ce fericit sunt!
Imediat după aceasta, mă sună Cristina Țărnă cu o invitație la spectacolul montat de Mihai Țărnă, la „Ginta Latină”. Am ratat de două ori posibilitatea de a viziona acest spectacol. De data aceasta, cu siguranță, voi fi prezent.
În după-amiaza zilei, am avut o discuție ca între prieteni cu președintele PDM, Pavel Filip și vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Monica Babuc. Am simțit nevoia, la acest moment, să le spun acestor oameni un cuvânt de mulțumire pentru încrederea și prietenia cu care m-au tratat și pentru conlucrarea în calitatea de viceministru, secretar general, iar ulterior și de ministru.
Îmi plac cifrele: 6 ani și 8 luni. Este, de fapt, o mica viață. Una în care s-au regăsit multe lucruri frumoase, pe care le-am realizat cu colegii mei, dar și mai multe încercări, greutăți și provocări pe care le-am depășit de asemenea împreună.
Dl Pavel Filip și Dna Monica Babuc, la fel ca și mine, au crezul că viitorul Republicii Moldova trebuie să fie în exclusivitate european. Totodată. împărtășim aceleași valori identitare, de credință și dragoste a neamului nostru, a limbii române, istoriei și tradițiilor noastre.
Și în acest moment de referință, când suntem în preajma alegerilor prezidențiale, am fost fericit să reiterăm împreună crezul și valorile noastre care sperăm că începând de luni vor avea o dezvoltare mult mai accelerată.
Săptămâna mea de muncă o închei, discutând cu Dl Daniel Funeriu, Consilier al UE în domeniul educației, ministru al învățământului în România în perioada 2009 - 2012. A fost alături în această perioada complicată, pentru ce îi sunt profund recunoscător. Specialist desăvârșit în politici educaționale și un mare om al științei. Ceea ce conchid, este că vorbim despre un sfârșit de colaborare la minister și începutul unei lungi prietenii.
E vineri, seara, e data de 13 noiembrie. Nu mă gândesc la zi și la dată, dar mă gândesc la ce săptămână am încheiat.
Urmează ceva care te face să exiști, să lupți și să visezi! Cred în acest gând Odată ce ai ales speranța, totul este posibil. (Cristopher Reeve)
P.S. Acasă.
Merg la nepoțel. El mă cheamă să construim împreună o casă. Sunt responsabil, merg.
Între timp, geloasă, nepoțica mă ia la televizor să-mi pună desene animate. Eu, cuminte, trebuie să privesc.
Merg și la mezinul nepoțel. E încă mic. Dar îmi surâde. Și sunt fericit.
Sunt cu gândul la un pahar cu vin care pot să-l servesc la sfârșit de săptămână, după ce adorm nepoții.
Cu ginerele și prin … viber cu fiul, de care sunt mândru pentru realizările lui. E departe de casă ca și miile de basarabeni din diasporă!
Cred că mâine voi avea posibilitatea să fiu alături de bunul meu prieten, marele chirurg basarabean Grigore Tinica pe care nu am reușit să-l felicit cu ziua de naștere.
Mulțumesc, Europa Liberă, că m-ați determinat să fiu atent la cum trăiesc, cum gândesc și încotro ne ducem… Recunoștință Dvs., pentru că, anume în această săptămână, ați fost cu mine!