O cercetătoare de la Institutul diplomatic din România, Ileana Racheru crede că Moscova se mai află în expectativă, așteptând primii pași ai noii puteri de la Chișinău pentru a vedea cum își construiește relația cu aceasta. Dar în privința forțelor politice pe care a mizat în alegerile moldovene din 11 iulie, dar care au primit o lovitură devastatoare, Rusia ar ști deja ce are de făcut. O discuție despre provocările, interne și externe, cărora le are de făcut față noua putere politică de la Chișinău – o putere constituită din învingătorul net al alegerilor - PAS și președinta Maia Sandu.
Your browser doesn’t support HTML5
Ileana Racheru: „Cred că, până la alegerile parlamentare din septembrie 2021, regimul de la Kremlin este oarecum ocupat, să spunem, cu treburile interne. Ulterior cred că pe agenda Moscovei iarăși se va regăsi chestiunea Belarusului. După cum știți, au anunțat deja în Belarus necesitatea unei reforme constituționale, iar evident că Belarusul este primul pe agenda externă a Moscovei în spațiul ex-sovietic, așa că Republica Moldova poate să mai aștepte puțin.
De ce Republica Moldova poate să mai aștepte puțin pe agenda Rusiei? Fiindcă Republica Moldova - să fim serioși! -, adică faptul că au câștigat alegerile cei de la PAS nu înseamnă că schimbările vor veni în câteva luni și că se va întâmpla ceva radical în câteva luni. Pe de altă parte, însă, Moscova nu-și poate permite să piardă Republica Moldova, pentru că, vă dați seama, orice s-ar spune, evadarea unei republici foste sovietice de sub influența Federației Ruse poate oricând să fie un model de schimbare în Federația Rusă. Nu spun acum că, într-adevăr, regimul Putin are probleme solide și că ar putea să plonjeze mâine, dar, repet, niciun model de schimbare, să spunem, de reforme proeuropene ș.a.m.d. nu este bine văzut la Kremlin, însă Rusia poate să nu se grăbească în ceea ce privește Republica Moldova din simplul motiv că Republica Moldova este foarte controlată, și nu este controlată doar prin Transnistria, prin trupele din Transnistria ș.a.m.d., este controlată prin oamenii Rusiei care locuiesc în Republica Moldova sau, mă rog, oamenii Kremlinului care au afaceri în Republica Moldova.
Sunt două categorii de afaceri. Și afacerile care sunt, nu știu, în lumea afacerilor obscure, să spunem, mafiei ș.a.m.d. și afacerile care sunt derulate inclusiv la vedere. De exemplu, poate fi o chestiune foarte simplă, și anume Moldova-Gaz. O altă chestiune este faptul că Moscova are totuși niște afaceri politice cât se poate de deschise în Republica Moldova și cel mai bun exemplu în acest sens este Partidul Socialiștilor de la Chișinău. Partidul Socialiștilor este clar un emisar și un exponent al influenței Moscovei în Republica Moldova.
Cred că ce ar putea să facă Rusia acum, să spunem, nu neapărat să-și ia revanșa, ci puțin să-și reconfigureze partenerii politici din Republica Moldova și ar trebui, cel mai probabil, să scape de Igor Dodon. Igor Dodon, care pare că este compromis la Kremlin, pentru că am văzut foarte clar că încă de anul trecut Vladimir Putin nu a dorit să-l ajute pe acesta în alegerile prezidențiale și ulterior nu prea l-a ajutat nici în alegerile parlamentare. Nu cred că ar fi fost foarte greu pentru președintele Federației Ruse să accepte să reproducă, să spunem, scena cu fotografiile din alegerile prezidențiale din 2016, dar, probabil, Putin are o aversiune personală față de Igor Dodon, iar cel care l-a salvat după eșecul de la prezidențiale a fost, probabil, Kozak, și evident legăturile de afaceri pe care le are cu fostul procuror general al Federației Ruse, Ceaika.
PAS are o poziție destul de fragilă. Să nu uităm faptul că R. Moldova este nereformată de 30 de ani...
O altă chestiune este că Moscova, sincer, nu are motive să-și ia neapărat revanșa, pentru că încă PAS are o poziție, să spunem, destul de fragilă. Să nu uităm faptul că Republica Moldova este nereformată de 30 de ani, are un sistem mafiot care rezistă foarte bine, are niște instituții foarte-foarte fragile, care sunt fie pradă corupției politicienilor, fie pradă mafiei și, în același timp, nu putem să spunem că Republica Moldova are un sistem de justiție sau că are justiție, pentru că în Republica Moldova justiția pur și simplu nu funcționează sau este căpușată. Prin urmare, cred că Rusia chiar așteaptă ca PAS, la fel ca și alte guvernări, să spunem, proeuropene anterioare să înceapă să se afunde foarte mult în problemele sistemice.”
Europa Liberă: Vorbeați de reconfigurare, adică despre faptul că Rusia va încerca să-și reconfigureze forțele pe care poate miza aici. Irina Vlah ar putea fi o figură din astea pe care Rusia să încerce ulterior să mizeze? De ce vă întreb? Pentru că s-a observat în ultima campanie o răceală între dl Igor Dodon și guvernatoarea autonomiei sudice și mulți au dedus de aici că e vorba de supărarea lui Igor Dodon, pentru că ar fi pregătită Irina Vlah pentru o următoare lideră pe stânga politică, ca să zic așa.
Ileana Racheru: „Ca o chestiune de imagine, cred că ar fi o mișcare destul de inteligentă din partea Federației Ruse că avem o doamnă de orientare proeuropeană care a câștigat alegerile ș.a.m.d., adică Maia Sandu, și mai putem avea și o doamnă de orientare prorusă, mă rog, nu mai contează, căci Găgăuzia beneficiază inclusiv de banii veniți din Uniunea Europeană, care ar putea, cel puțin ca imagine, să fie o contrapondere interesantă.
Mi-e greu să cred că în continuare Rusia îl va menține pe Igor Dodon...
Pe de altă parte, cred că Partidul Socialiștilor la nivel local, în interiorul Partidul Socialiștilor acum este o luptă destul de mare și nu știu de ce ar putea fi ei de acord să lase un outsider gen Irina Vlah. Cred că mai degrabă primul pas pentru eliminarea lui Dodon se va face în interiorul Partidului Socialiștilor, adică vor încerca pur și simplu ei să-l epureze. Mi-e greu însă să cred că în continuare Rusia îl va menține pe Igor Dodon, pentru că, nu știu, e un pariu pe un cal mort. Ar fi cel de-al doilea pariu pe un cal mort, s-a văzut clar care au fost consecințele.”
Europa Liberă: Să discutăm un pic despre șansele de reușită ale noilor autorități de la Chișinău. Remarcați și Dvs. că e o oarecare premieră această victorie covârșitoare a PAS în alegeri. Pentru prima dată nu e nevoie de o majoritate fragilă proeuropeană, există un partid proeuropean cu o victorie covârșitoare, adică suficientă putere ca să guverneze fără tot felul de presiuni din toate părțile. Optimistă în privința șanselor de succes?
Ileana Racheru: „Cred că ar trebui să ne uităm puțin la exemplul României. Dacă ne uităm la exemplul României, vom vedea că România este unde este astăzi după foarte mulți ani. Gândiți-vă că România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, deci după 14 ani. Adică mi se pare normal ca mai degrabă să fim realiști, pentru că uitați-vă că și în România lucrurile nu s-au schimbat peste noapte, doar că în momentul în care treci granița cu mașina dincolo de Prut vezi o cu totul altă realitate decât ceea ce este în România. Și în România, am văzut, în continuare sunt destul de multe probleme, dar România nu mai este acolo unde era acum 20 de ani sau acum 30 de ani în niciun caz. Și, sincer vorbind, dacă ar fi să compar România cu Republica Moldova, păi, Republica Moldova mi se pare, strict, realist și pragmatic, cel puțin, cu 25 de ani în urmă.
De exemplu, chestiunea cu falimentele bancare din Republica Moldova, păi, România a avut ultimul caz în 1999. Mă rog, falimente, ce sunt ele, atacuri raider ș.a.m.d. Dar Republica Moldova este în continuare un stat sovietic, nu a ieșit de acolo.
### Vezi și... ### PAS, justiția și meritocrația promise alegătorilorOK, suntem optimiști, este prima dată când o majoritate proeuropeană nu depinde de mafie, de corupție, de Federația Rusă ș.a.m.d. Pe de altă parte, cred că după euforia câștigării alegerilor trebuie să vedem lucrurile pragmatic. De ce am amintit exemplul României? Pentru că, vedeți, au trecut foarte mulți ani de atunci și, să spunem așa, România joacă într-o altă ligă, europeană față de Republica Moldova și pentru că schimbările au fost într-un timp foarte mare. Mi-e greu să cred că se poate face ceva peste noapte și de aici cred că primul lucru pe care ar trebui să-l facă Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi să renunțe la retorica războiului total și al revoluției totale și să încerce să aibă o abordare pragmatică, pentru că acest lucru nu este un semnal OK. A fost un mesaj de campanie foarte bun, dar ulterior nu este un semnal pozitiv nici pentru oamenii care lucrează în instituțiile publice și nici nu cred că toți sunt corupți, nu cred că toți nu sunt profesioniști și, pe de altă parte, nici pentru populație, pentru că populația are așteptări și așteaptă ca multe lucruri pozitive să se întâmple într-un timp foarte scurt, însă o abordare pragmatică ar trebui să fie OK.
### Vezi și... ### Prioritățile imediate ale noii guvernări în domeniul justițieiȘtim că aveți așteptări foarte mari, dorim și vă solicităm în continuare sprijinul, câștigarea alegerilor nu înseamnă că totul se va schimba peste noapte și încercăm să facem lucrurile pragmatic și cu respectarea cadrului legal, pentru că am tot văzut, de exemplu, discuțiile cu privire la înlocuirea procurorului general, la prinderea infractorilor, a marilor corupți, mafioți și ce mai sunt ei ș.a.m.d., însă toate aceste lucruri trebuie să fie făcute prin respectarea legii sau curățarea sistemului de justiție, pentru că altfel există un risc foarte mare ca oamenii să fie eliminați pentru un an, doi, trei și ulterior să se întoarcă, după ce câștigă procesele în justiție, ca să nu mai vorbesc de marii fugari care nu știu dacă se vor întoarce vreodată în Republica Moldova.
Mă aștept ca să scadă destul de mult capitalul electoral al PAS, după vreo doi-trei ani, pentru că orice partid care vine la guvernare, în general, se erodează foarte mult. Pe de altă parte, sper totuși ca, inclusiv opinia publică de la Chișinău, inclusiv opinia publică proeuropeană și activiștii civici din ONG-uri să nu procedeze totuși cum au făcut data trecută, când a fost Blocul ACUM la guvernare, și anume să pună tunurile pe ei după prima lună de guvernare, pentru că nu știu dacă este bine. Într-adevăr, presa trebuie să critice, presa trebuie să facă analize și trebuie să fie liberă, dar, pe de altă parte, nici să nu încerce să alimenteze foarte mult partea cealaltă a propagandei și adversarii politici.”
### Vezi și... ### „Conducere nouă, programe noi” - despre resetarea Platformei „DA”
Europa Liberă: Apropo de pragmatism. S-au pornit câteva discuții imediat după această victorie legate de asta și una ar fi dacă PAS trebuie să instituie un monopol, ca să zic așa, asupra puterii sau trebuie să manifeste o atitudine cât mai colaboraționistă și cu forțe extraparlamentare. Într-un cuvânt, că ar trebui să încerce să atragă toate forțele sănătoase din societate, ceea ce se pare că formațiunea, deocamdată, nu face. Se va vedea, firește, la primele acțiuni ale guvernului, remanieri în instituții, dar se pare că, deocamdată, nu prea dă semnale această formațiune că manifestă deschidere. În sensul ăsta, Dvs. cum priviți lucrurile?
Ileana Racheru: „Sincer, eu cred că nu vor avea oameni suficienți pentru a umple instituțiile doar cu oameni care vin din PAS sau oameni care au fost cumva afiliați partidului, sau din grupul din care a apărut partidul, din simplul motiv că Republica Moldova este foarte depopulată și, pe de altă parte, diaspora nu cred că se va îngrămădi mâine să se întoarcă la Chișinău pe niște salarii foarte mici și fără a avea o garanție că lucrurile se vor schimba, că până la urmă nimeni nu poate să garanteze sută la sută nimic. O altă chestiune este că Republica Moldova, pentru că este depopulată, are foarte puțini specialiști, iar cei de la PAS sau oameni care sunt familiarizați cu sistemul, cei de la PAS majoritatea au o educație strălucită, au CV-uri foarte bune, nu există probleme de integritate în ceea ce-i privește, dar, pe de altă parte, în ceea ce privește experiența este clar că oamenii nu prea o au, experiența de a lucra în instituții publice ș.a.m.d. Deci, cred că ar trebui să existe totuși o mână întinsă către profesioniști, nu contează de unde vin ei – din societate civilă, din alte partide politice ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Dacă nu se va întâmpla, care ar fi riscurile?
Vor fi dornici să se adapteze noului regim politic...
Ileana Racheru: „Riscurile sunt, probabil, să rămână în mare parte în sistem, cel puțin în instituțiile publice, oameni care sunt deja acolo. Acum nu spun că toți sunt compromiși, nu spun că, dacă ei sunt în instituțiile respective și au lucrat în ultimii 10 ani sau în perioada în care stăpânul absolut al Republicii Moldova era Plahotniuc, toți sunt compromiși, că nimeni nu-i profesionist și că nu poate să lucreze în continuare. Pe de altă parte, mai există o altă problemă, și anume că PAS se va confrunta cu foarte mulți oameni din sistem care vor fi dornici să se adapteze noului regim politic, pentru că sistemul a supraviețuit diverselor regimuri politice în Republica Moldova și s-a adaptat cu succes la cerințele regimului, indiferent care au fost ele.”
Europa Liberă: „Într-un timp cât mai scurt, PAS va trebui să livreze rezultate importante în ceea ce privește reforma justiției, să creeze premise minimale pentru un mediu sănătos de afaceri”, citez din ce ați scris Dvs. și aș vrea să elaborați un pic această idee. Credeți că se poate întâmpla și care sunt dificultățile aici?
Ileana Racheru: „Cred că primul lucru ar fi o revizuire a legislației, pe de o parte, pe de altă parte, numirea în funcții-cheie după revizuirea legislației a unor persoane care dovedesc probitate atât morală, cât și profesională. Însă o altă problemă care mi se pare că poate să întâmpine PAS aici este următoarea, și anume, într-adevăr, se face evaluarea judecătorilor, a procurorilor, a oamenilor din justiție ș.a.m.d., însă întrebarea este pe cine vor pune în loc, pentru că am văzut, dacă vă uitați foarte bine la cazul României, în cazul României au suplimentat foarte mult locurile la început la Institutul Național al Magistraturii, paralel a fost și sistemul, primenirea sistemului de justiție n-a însemnat doar decapitări și atâta tot. Însă ce înseamnă mediul de afaceri? Pentru că oamenii trebuie să simtă că pot să aibă încredere în instituțiile statului și că pot să aibă încredere în justiție, și că afaceri pot să deruleze atât mici investitori, cât și oameni simpli, nu doar indivizi gen Platon și Plahotniuc sau diverși alți mafioți, oligarhi sau ce sunt ei. Investitorii, pe de altă parte, dacă ne uităm inclusiv în ceea ce privește România, mă scuzați, Republica Moldova, la momentul actual, nu prezintă credibilitate, investitorii din Vest nu se îngrămădesc să se ducă acolo, pentru că în Republica Moldova văd că afaceri profitabile fac indivizi gen Platon.”
Europa Liberă: Există două căi, cumva: unii sugerează noii guvernări să meargă pe o cale mai revoluționară, gen celei care s-a încercat în 2019 prin acea declarație de stat capturat, adică în varianta actuală ar fi să se meargă pe niște legi de tranziție prin care să se facă mutări în instituții, într-un cuvânt, cumva ar fi la limita legalului niște acțiuni din astea, mai revoluționare, alții, dimpotrivă, zic: temeinic, pas cu pas, mai încet, dar mai bine și mai durabil.
Ileana Racheru: „Orice acțiune care trece dincolo de legalitate sau care este oarecum foarte pe marginea legalității chiar nu își are sensul în Republica Moldova, sincer. Pentru că am văzut în Republica Moldova, vă amintiți episodul ce s-a întâmplat cu Curtea Constituțională a Republicii Moldova, care ceva foarte puțin timp înainte ca Plahotniuc să fugă din Republica Moldova a dat hotărâri pe bandă, prin urmare, nu cred că forțarea cadrului legislativ sau trecerea de limitele acestuia este o soluție.”
### Vezi și... ### Procurorul general: cum e numit și cum poate fi înlăturat
Europa Liberă: Prima chestiune va fi cea legată de procurorul general, probabil aici se va vedea pe ce cale vor merge autoritățile.
Ileana Racheru: „Depinde ce hotărăște parlamentul să facă, dacă se adoptă, se modifică legislația în parlament ș.a.m.d. pe cale democratică, nu văd nicio problemă, parlamentul este învestit cu legitimitate de către popor. Dacă chestiunea asta se desfășoară într-un cadru legal, este foarte bine. În același timp, însă, trebuie să nu uităm că Stoianoglo are un mandat, mă rog, a fost până acum vreo doi ani în această funcție, timp în care am observat că niște indivizi care au, am citit prin presă, 10-12 dosare ș.a.m.d. au reușit să plece nestingheriți din Republica Moldova, Platon chiar a fost achitat în dosarul fraudei bancare, el fiind implicat în diverse alte chestiuni. În ceea ce privește aducerea lui Plahotniuc în Republica Moldova nu s-a întâmplat nimic, adică justiția, sincer, nu a făcut niciun pas înainte și în timpul lui Stoianoglo nu a făcut altceva decât să rămână așa cum era în perioada lui Plahotniuc.”
Europa Liberă: Pe relația cu Occidentul sunt lucruri de privit cu atenție?
Ileana Racheru: „Mi se pare că s-au întâmplat lucruri cât se poate de bune, extraordinar de bune într-un timp foarte scurt după câștigarea alegerilor prezidențiale de către Maia Sandu. Să nu uităm că Republica Moldova a avut o relație total înghețată cu Occidentul în perioada mandatului prezidențial al lui Dodon și ulterior lucrurile deveniseră din ce în ce mai critice înainte ca Plahotniuc să plece. Cred că Maia Sandu a reușit niște lucruri foarte importante prin faptul că a dezghețat această relație, că a fost primită în vizite foarte importante în Occident și prin faptul că a reușit să dezghețe perspectivele cu privire la acordarea de asistență financiară, dar și cu privire la cel mai important lucru, faptul că a reușit să obțină vaccinuri.
Chestiuni îngrijorătoare? Păi cred că prima chestiune ar fi următoarea, și anume: dacă Republica Moldova se va dovedi de data aceasta un elev silitor sau nu, pentru că, evident că și Uniunea Europeană, Occidentul în general, este destul de..., are o stare de fatigabilitate în ceea ce privește Republica Moldova și evident că s-au săturat și ei să afle că la Chișinău din nou se promit reforme, nu se întâmplă, adică primul lucru care trebuie făcut sau primul pas cred că trebuie făcut dinspre Chișinău, și anume să dovedească că, într-adevăr, nu doar declarativ, nu doar prin vizite ș.a.m.d. dorește să schimbe ceva în relația cu Occidentul.”
Europa Liberă: Și aici din nou sunt câteva lucruri și toate aproape depind de justiție.
Ileana Racheru: „Păi este primul, să-i spunem, primul demers care trebuie făcut pentru ca acesta să fie funcțional, pentru că, îmi pare rău să spun, dar în momentul actual statul Republica Moldova există doar pentru că formal are niște instituții și cam atâta tot, în rest, ele sunt total căpușate sau ineficiente.”
Europa Liberă: Dificilă sarcină ca să schimbi lucrurile astea, nu?
Ileana Racheru: „Mai ales după 30 de ani în care nu s-a întâmplat nimic și 30 de ani în care, în afară de construirea formală a unui stat, în rest, totul este un butoi de pulbere, să spunem.”
### Vezi și... ### Dereck J. Hogan: „Vom majora suportul nostru, pentru că avem o șansă unică acum”
Europa Liberă: Vă așteptați să urmeze un sprijin mai deosebit din partea Occidentului?
Ileana Racheru: „Cred că sprijinul va fi. În primul rând este un sprijin financiar și așadar depinde, repet, de autoritățile de la Chișinău și cum vor reuși să folosească acest sprijin. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și faptul că și PAS este exact în fața unei sarcini foarte-foarte dificile, pentru că, pe de o parte, oamenii din PAS nu cunosc foarte bine sistemul și instituțiile ș.a.m.d., pe de altă parte, spre deosebire de alte state, de exemplu dacă ne uităm la cazul României, România nu era un stat atât de mafiotizat cum este Republica Moldova, adică provocarea este foarte mare. În același timp, Republica Moldova are totuși niște atribute care pot să facă situația mai facilă și unul dintre ele este faptul că este un stat destul de mic, dar nu știu dacă un mandat parlamentar pentru PAS este, adică mi se pare total insuficient, poate să fie un mandat de patru ani mai degrabă un început pozitiv al unor acțiuni și să nu uităm faptul că forțele politice și diverse alte forțe, grupări mafiote, de afaceri din astea tenebre din Republica Moldova sunt în continuare foarte puternice și cred că deja au început atacul în mass-media, pe rețelele de socializare ș.a.m.d. împotriva PAS.
Majoritatea parlamentară nu înseamnă că imaginea PAS în mass-media și imaginea publică a PAS va fi neapărat una pozitivă, dar o altă chestiune care mi se pare interesantă este faptul că societatea din Republica Moldova a evoluat totuși și această evoluție este dată de faptul că tinde să se coalizeze în jurul unui proiect comun, în jurul unui proiect care este un proiect normal, deși el nu este intitulat sau, mă rog, numit de unii clar ca fiind un proiect de Moldovă europeană, dar sunt niște lucruri minimale pentru construcția unui stat viabil, și anume anticorupția, democrația și drepturile omului.”
Europa Liberă: Din perspectiva asta se poate spune că Occidentul după mulți ani a obținut cumva o victorie în Republica Moldova?
Ileana Racheru: „Pe de o parte, Occidentul, iar pe de altă parte sunt și efectele sărăciei cronice în Republica Moldova. Uitați-vă, de exemplu, la situația din Belarus, că, până la urmă, oamenii de acolo n-au protestat, pentru că vor ca Belarusul să devină mâine membru al Uniunii Europene sau că vor Belarusul nu știu cum european, au protestat împotriva unor lucruri clare - nu mai vor dictatură, vor drepturile omului ș.a.m.d. Or, astea clar că nu sunt valori din spațiul ex-sovietic, sunt valori europene.”