Recordurile de căldură au căzut sau au fost egalate în mai multe locuri din întreaga lume în această vară, inclusiv în Japonia și în unele părți ale Chinei, notează AFP.
„Luna august 2024 a fost cea mai caldă din istorie în Spania continentală”, a declarat agenția meteorologică AEMET într-o postare pe X, fostul Twitter, luni seara.
Temperatura medie a fost cu două zecimi mai mare decât cea din 2003 și 2023, care au fost anterior cele mai calde luni august din istoria Spaniei, a precizat agenția.
Judecând după temperaturile înregistrate până acum în acest an, 2024 ar putea deveni cel mai călduros an din Spania de la începutul înregistrărilor, la egalitate cu 2022, au mai declarat experții.
Până în prezent, 2022 a fost cel mai cald an înregistrat, cu o temperatură medie de 15,7C.
- Te-ar putea interesa și: Toropiți de căldură, turiștii europeni privesc spre nord, speriind... Norvegia
În august, monitorul climatic al UE, Copernicus Climate Change Service, a declarat că este „din ce în ce mai probabil” ca 2024 să fie cel mai cald an înregistrat vreodată la nivel mondial.
Zone întinse din China au avut parte luna trecută de cea mai călduroasă lună august înregistrată vreodată, în timp ce autoritățile japoneze au anunțat că această vară a fost cea mai călduroasă de la începutul înregistrărilor. (MȚ)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te