Associated Press a scris că acest caz este cel mai semnificativ ajuns în atenția Curții în „decenii de viață fără adăpost” (homelessness, în engleză), un fenomen care atinge nivele record în SUA.
În California și alte state din vestul SUA, tribunalele au stabilit că este neconstituțional să amendezi și să arestezi oameni care dorm în condiții improvizate pe stradă dacă spațiile de cazare de tip refugiu nu sunt disponibile.
Mulți politicieni din ambele mari partide, Democrat și Republican, argumentează că justiția îi împiedică astfel să „facă ordine” în taberele sordide și periculoase pentru sănătatea publică.
Dar sute de organizații neguvernamentale spun că a permite prin lege municipalităților să pedepsească oamenii care nu au unde dormi va criminaliza fenomenul „homeless” și va agrava criza.
Departamentul Justiției din SUA a intervenit în dezbatere, spunând că oamenii nu trebuie pedepsiți doar pentru că dorm în aer liber, dar numai dacă este clar că nu au unde să meargă.
Cazul își are originea în orășelul Grants Pass, din Oregon. Acolo, primăria a început să amendeze oamenii cu 295 de dolari pentru dormitul sub cerul liber, după ce în parcurile orașului s-au înmulțit locurile de dormit improvizate, pe fondul agravării crizei spațiului locativ.
Măsura a fost anulată în principiu de un tribunal din San Francisco. El a invocat amendamentul 8, care interzice pedepsirea cetățenilor pentru ceva ce nu se află în puterea lor.
AP scrie că dezbaterea are loc când numărul oamenilor fără adăpost din SUA a crescut cu 12%, ca urmare mai ales a scumpirii mari a chiriilor și a încetării ajutoarelor de după pandemia de COVID.
Interzicerea dormitului sub cerul liber ca măsură de descurajare a persoanelor „homeless” a fost discutată în multe țări ale lumii. Ungaria este una din puținele care au chiar adoptat o lege împotriva oamenilor fără adăpost, anume în 2018, în ciuda protestelor organizațiilor pentru drepturile omului.
📰 Europa Liberă este și pe Google News