Din toate cazurile de hepatite înregistrate în 2023, 99,3% au fost hepatite virale de tip B, C și D, 0,1% au fost de tip A și E, iar 0,5% au fost alte tipuri de hepatite virale.
Hepatita este o inflamație a ficatului, cel mai frecvent cauzată de o infecție virală. Există cinci virusuri principale ale hepatitei, denumite tipurile A, B, C, D și E.
În R. Moldova este accesibilă testarea pentru depistarea precoce a bolnavilor cu efectuarea diagnosticului specific de laborator. Din octombrie 2020, este implementată testarea de screening la hepatitele virale B și C cu teste rapide de diagnostic.
Pacienții cu hepatite virale B, C și D au acces la servicii calitative de tratament și îngrijire continuă, care se realizează în baza protocoalelor clinice naționale.
În fiecare an, pe 28 iulie, este marcată „Ziua mondială de combatere a hepatitei”. Anul acesta, evenimentul se desfășoară sub genericul „Este timpul pentru acțiune” și subliniază necesitatea unei colaborări pentru extinderea accesului la diagnostic și tratament.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, numărul estimat de decese din cauza hepatitei virale a crescut de la 1,1 milioane, în 2019, la 1,3 milioane, în 2022. Hepatita B a cauzat 83% din aceste decese, iar hepatita C – 17%.
Doar 1 din 4 persoane care trăiesc cu hepatită virală B a fost diagnosticată și doar 1 din 5 a primit tratament adecvat. În mod similar, doar 1 din 2 persoane care trăiesc cu hepatită virală C a fost diagnosticată și doar 1 din 6 s-a vindecat.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te