Associated Press relatează că alimentat de vânturi puternice, incendiul care a început duminică după-amiază s-a extins rapid prin păduri de pini uscate din cauza valurilor de căldură repetate din această vară, venind după o iarnă și ea deosebit de uscată.
Luni la ora 10 dimineață, pădurea ardea pe două „fronturi” separate, inclusiv în zone greu accesibile, pe un munte din nord-estul Atenei, a declarat ministrul Crizei Climatice și Protecției Civile, Vassilis Kikilias.
Autoritățile se confruntă cu „un incendiu extrem de periculos, pe care luptăm să-l stingem de mai bine de 20 de ore, în condiții dramatice”, a spus Kikilias.
Departamentul de pompieri a anunțat că 670 de pompieri, sprijiniți de 27 de echipe specializate în combaterea incendiilor de vegetație și inclusiv mai mult de 80 de membri ai forțelor armate, luptau împotriva flăcărilor. Au fost desfășurate peste 180 de vehicule, în timp ce peste 30 de avioane și elicoptere care aruncă apă ofereau sprijin aerian.
Un spital de copii, un spital militar, două mănăstiri și un centru pentru copii au fost evacuate luni dimineață, iar ordine de evacuare au fost emise pentru mai mult de 10 zone, inclusiv Marathon și mai multe suburbii ale Atenei. Trei spitale din Atena au fost puse în alertă maximă pentru a trata eventualii răniți.
Presa locală a informat că doi pompieri au fost răniți ușor, în timp ce mai mulți civili au fost tratați în spitale pentru inhalare de fum.
Autoritățile din suburbiile apropiate focarelor de incendiu au deschis pentru sinistrați o sală de sport și camere în hoteluri pentru evacuați, în timp ce alte suburbii erau pregătite pentru o posibilă evacuare.
Departamentul de poliție a anunțat că 380 de ofițeri de poliție cu 77 de vehicule, 36 de motociclete, trei autobuze și patru dube asistau la evacuări, iar până spre mijlocul dimineții de luni au ajutat la evacuarea a peste 250 de persoane din calea flăcărilor. Poliția a postat un videoclip pe canalele sale de socializare arătând polițiști care transportau oameni în vârstă în brațe din casele lor, către vehiculele în așteptare, pe fundalul unui cer nocturn roșu din cauza flăcărilor și fumului.
Incendiul a generat o pătură de fum deasupra centrului capitalei grecești, întunecând cerul. El a început duminică după-amiază la aproximativ 35 de kilometri de Atena și a fost alimentat de vânturi puternice, scăpând rapid de sub control. Autoritățile au spus că flăcările atingeau pe alocuri mai mult de 25 de metri în înălțime.
- Te-ar putea interesa și: Pompierii moldoveni, implicați în stingerea unui incendiu de proporții în apropiere de Atena
Meteorologii și oficialii guvernamentali au avertizat asupra pericolului crescut de incendii de vegetație din cauza condițiilor meteorologice. De duminică până joi, jumătate din țară a fost plasată sub „alertă roșie” pentru risc de incendii de vegetație.
Departamentul de pompieri a făcut apel la locuitori să respecte ordinele de evacuare emise de protecția civilă, autoritățile observând că unele persoane care au refuzat să-și părăsească locuințele au rămas ulterior blocate și au necesitat operațiuni de salvare complexe, punând în pericol viețile pompierilor.
Incendiile de vegetație sunt frecvente în Grecia în timpul verilor calde și uscate, dar autoritățile spune că schimbările climatice provoacă incendii mai mari și mai frecvente. În 2018, un incendiu masiv a devastat orașul de coastă Mati, la est de Atena, prinzând oamenii în casele lor și pe drumuri în timp ce încercau să fugă cu mașinile. Peste 100 de persoane au murit, inclusiv unele care s-au înecat încercând să se îndepărteze prin mare de flăcări.
Anul trecut, incendiile de vegetație din Grecia au ucis peste 20 de persoane, inclusiv 18 migranți prinși de flăcări în timp ce treceau printr-o pădure din nord-estul țării. (MȚ)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te