Alexandru Cozer scrie pentru Cotidianul că ziua de 12 noiembrie 2019 va fi pentru Igor Dodon una pe care cu siguranță nu o va uita niciodată. În opinia sa, această zi se poate dovedi cea în care începe procesul de preluare totală a puterii în Republica Moldova sau momentul de vârf al carierei sale politice, urmat de o cădere abruptă.
Your browser doesn’t support HTML5
El scrie că totuși Igor Dodon este încă departe de a deveni „noul Plahotniuc”, chiar dacă tinde clar spre asta. „Cât de ușor îi va fi, depinde de abilitățile celor din ACUM. Care n-ar fi rău totuși măcar să încerce să afle ce se respiră în PD”, consideră Cozer.
„Misterele unui divorț politic. Frumoasa și Bestia” – acesta este titlul unui editorial semnat de Petru Bogatu pentru portalul Deschide.md. Autorul scrie că așa cum în viața reală rareori se întâmplă minuni, în versiunea moldovenească, nu în varianta Disney, dragostea Frumoasei pentru Bestie nu se termină cu happy end. „Monstruosul său concubin s-a dovedit a fi un nesimțit fără inimă și fără scrupule”, scrie Bogatu. În opinia sa, acum Frumoasa se erijează într-o victimă înșelată în cel mai mișelesc mod posibil, iar fanii îi plâng de milă, ovaționând-o în plină stradă.
Viitorul executiv al Republicii Moldova „nu va mai avea nicio legitimitate să se erijeze într-un guvern proeuropean”, a declarat pentru AGERPRES, analistul de politică externă Dan Dungaciu. El consideră că Guvernul condus de Maia Sandu, care a căzut în urma unei moţiuni de cenzură, era unul „contra naturii”, dar „mai păstra anumite aparențe, apropo de apropierea de Uniunea Europeană”. „Problema de fond este că guvernul care va fi configurat, probabil din cei care au dat jos Guvernul Maia Sandu, chiar dacă va pretinde altceva, nu va mai avea nicio legitimitate să se erijeze într-un guvern proeuropean. Dacă vom asista la un guvern de tip PSRM - PDM, deci socialiștii și democrații, democrații din fostul partid al domnului Plahotniuc, plecat acum din ţară, vom avea reiterarea situației de dinainte de parlamentare, adică binomul Plahotniuc - Dodon într-o altă interpretare, dacă vreți, în care rolul de mascul Alfa nu mai este al domnului Plahotniuc ci al domnului Dodon, iar în rolul domnului Plahotniuc joacă domnul Filip, președintele Partidului Democrat, după plecarea lui Plahotniuc”, arată expertul. Pe scurt, afirmă Dan Dungaciu, noul guvern va fi, „de fapt, aceeași Mărie cu altă pălărie, doar că de data aceasta nici în acest caz aparențele proeuropene nu pot să fie credibile”.
„La revedere, Maia. Ce urmează acum?” – așa este intitulată o analiză semnată de Xenia Florea pentru portalul Noi.md. Autoarea scrie că după ce Guvernul Maia Sandu a fost demis, pe rețelele de socializare a apărut o glumă precum că miniștrii de la Harvard își pot face bagajele. În opinia autoarei, coaliția PSRM-Blocul ACUM s-a destrămat fără a-și îndeplini misiunea sa principală, deoarece criza politică din țară s-a intensificat. „Acum, politicienii au trei opțiuni: fie crearea unui guvern minoritar, fie unul dintre foștii aliați creează o coaliție cu PDM, fie alegeri parlamentare anticipate”, se menționează în articol. Flore îl citează pe politologul Vitali Andrievschi, care consideră că „cursa prezidențială” a Maiei Sandu s-ar putea încheia înainte de a se începe, dacă socialiștii și democrații, cooperând, vor juca deodată jocul lor.
Radio Chișinău îl citează pe fostul ministru al finanțelor, Veaceslav Negruță, care spune că indiferent de situația politică, ancheta cu privire la furtul miliardului trebuie să meargă înainte pentru că anume de aici pornește dialogul Chișinăului cu partenerii europeni. „Chiar dacă s-au întâmplat anumite evenimente politice și a fost schimbat sau va fi schimbat guvernul, oricum există lucruri care ar trebui să fie continuate, ar trebui să servească ca repere pentru o investigație veritabilă a procurorilor.” Veaceslav Negruță confirmă concluziile celor două rapoarte ale companiei de audit Kroll. El spune că frauda bancară a fost o acțiune coordonată și nu poate fi vorba de coincidențe, mai ales că după ce au fost emise garanțiile de stat, cele trăi bănci devalizate ar fi acordat credite în valoare de 25 miliarde de lei. „Acțiuni concertate, acțiuni bine coordonate, de ordin fraudă financiară, rămâne doar autoritățile de aici să asigure ancheta necesară”, consideră Negruță. În lipsa unei investigații clare a procurorilor, Veaceslav Negruță estimează daunele la nivelul zecilor de miliarde de lei.
INFOTAG îl citează pe fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, care spune că înlăturând Guvernul Maiei Sandu prin decizia Parlamentului, președintele Rusiei, Vladimir Putin „a încheiat operațiunea de capturare a puterii în R.Moldova”. El a adăugat că „astfel, Moldova a trecut din nou de partea întunecată a istoriei post sovietice, iar acest lucru este foarte regretabil. Moldova are un popor bun, foarte harnic, cu tineri talentaţi şi o geografie bună, cu perspective excelente", spune Saakaşvili.
Expertul în politici publice Ștefan Gligor a declarat pentru TV8 că este de părere că sute de oameni au respirat ușurați în justiția din Moldova după căderea guvernului condus de Maia Sandu. În opinia lui, sistemul justiției era în căutare disperată a unui nou stăpân „și, în sfârșit, o să și-l găsească”. În opinia lui, sursa de credibilitate a Maiei Sandu este integritatea și faptul că prim-ministra a făcut acest pas înainte spre asumarea responsabilității pentru desemnarea unei liste scurte de oameni integri care ar face față funcției de procuror general nu înseamnă că acei oameni pe care avea să-i desemneze ar fi făcut interesul ei. „Eu sunt sigur că Maia Sandu niciodată nu și-ar fi permis, în niciun context, să ceară orice oricărui procuror din acea listă scurtă, asta nu se discută. În același timp, sunt sigur de faptul că Partidul Socialiștilor și președintele Igor Dodon și-au făcut mari griji să ajungă în funcție un procuror general care să nu-i deranjeze și să nu le atingă interesele și eu cred că foarte curând noi vom vedea pe cine și-au dorit socialiștii în funcția de procuror general”, a afirmat Ștefan Gligor.
Europarlamentarul român Traian Băsescu, a declarat pentru TVR Moldova că Republica Moldova a intrat din nou într-o perioadă de incertitudine, după ce abia au fost reluate finanțările europene. Fostul preşedinte al României a menţionat că nu era cazul ca niciuna din părţi să forţeze nota din orgoliu sau de dragul unor procente electorale iluzorii. Traian Băsescu a precizat că opţiunea „zero” era stabilitatea guvernamentală. „Este o victorie a lipsei de inspiraţie de care suferă politicienii din Republica Moldova. Orgoliile sunt mai presus decât ţara. Nu este o victorie a Rusiei, nicio înfrângere a Uniunii Europene, ci pur şi simplu este o întâmplare nefericită datorată imaturităţii politice”, a declarat Traian Băsescu.
Consilierul președintelui Parlamentului, Fadei Nagacevschi, a menționat la NTV Moldova că cea mai potrivită formulă pentru situația formată după căderea Guvernului condus de Maia Sandu este înaintarea unui executiv tehnocrat de către președintele Igor Dodon. „Peste un an avem alegeri prezidențiale. În situații de criză, în multe cazuri se formează Guverne de criză sau tehnocrate când miniștrii nu sunt asociați cu partidele și lucrează în regim „de pompieri”, afirmă Nagacevschi. Toți partenerii de dezvoltare ne spun că reforma justiției trebuie să continue și acest Guvern va trebui să-și asume reforma justiției, nu pur și simplu să asigure securitatea până la alegeri, a conchis Fadei Nagacevschi.
Fostul viceprim-ministru Alexandru Muravschi spune că viitorul Guvern va fi votat foarte rapid, indiferent dacă va fi sau nu tehnocrat și nimeni dintre partidele politice nu va recurge la alegeri parlamentare anticipate, transmite IPN. În plus, socialiștii cu democrații nu vor face niciun fel de coaliție la nivel oficial, nu vor semna niciun acord, dar PDM pur și simplu va vota pentru inițiativele PSRM. „Indiferent dacă va fi tehnocrat sau nu, acesta va fi un Guvern care va lucra până la următoarele alegeri parlamentare”, este de părere Alexandru Muravschi. Potrivit lui, următorul executiv va fi format rapid pentru ca să nu fie criticați socialiștii și democrații că au demis Guvernul Sandu și nu sunt în stare să formeze unul nou. Totodată, în opinia lui, deputații din blocul ACUM vor constitui o opoziție dură în Parlament.