Indivizi înarmați cu grenade au atacat luni sediul Bursei de Valori din orașul pakistanez Karachi, într-o încercare de luare de ostatici, omorând doi paznici și un polițist înainte ca forțele de securitate să ucidă toți patru atacatorii – au informat oficiali de securitate. Un oficial de rang înalt din structura anti-teroristă pakistaneză, Raja Umar Khattab, a declarat pentru Reuters că răspunderea pentru atac a fost asumată de o grupare separatistă din provincia sudică Balochistan. Un oficial pakistanez a sugerat într-o declarație pentru Reuters că atacul nu ar fi fost posibil „fără sprijin ostil din afară” – o referință transparentă la rivala regională a Pakistanului, India.