Anual, 2.000 de tineri orfani din R Moldova ies din sistemul institutionalizat. Multi se trezesc la 18 ani ca nici nu stiu si nici nu au incotro sa o apuce. Potrivit ONG-urilor, doar 10 la suta dintre ei reusesc sa se integreze in societate. Proiectul Locuinta Asistata “In Cammino” contribuie la dezvoltarea deprinderilor necesare unei vieti independente, spune coordonatoarea de proiect, Inga Platon.
Inga Platon: „Noi am ajuns la acest concept sau la acest model de serviciu datorită faptului că am avut experiența și o avem și în continuare de gestionare a unui centru de plasament pentru copii orfani. Respectiv, ajungând ei la 18 ani, am văzut din experiență că acești copii încă nu sunt pregătiți pentru a fi integrați, pentru că elementar nu au studii, nu au diplomă pentru a se implica activ, a avea un venit și a se întreține pe cont propriu, pentru că la 18 ani ei încă nu este real să aibă o diplomă de meserie. Asta e una din cauze.
Your browser doesn’t support HTML5
A doua – am observat că sunt copii orfani care au abilități și capacități de a merge la universități să învețe, dar, de regulă, din principii practice nu-i dădeam la universitate, întrucât o școală de meserii se face într-un an doi, trei, dar universitatea are un parcurs mai lung, dar ei fiind orfani și nefiind susținuți de nimeni, respectiv erau sortiți toți să facă școala de meserii. Și atunci am zis că ar fi bine să fie un proiect de susținere, unde ei ar putea să locuiască, să le oferim cazare, găzduire și să meargă să-și valorifice potențialul, deci să meargă la universitate, având un loc de trai, pentru că orfanii, de regulă, nu au, dacă nu au părinți, evident că nu pot fi susținuți și nu pot merge mai departe.”
Europa Liberă: Dar în limbajul statisticilor cunoașteți astăzi câți copii ar avea nevoie să pășească pragul casei sociale?
Inga Platon: „Mai bine statistica astăzi este deținută clar că de organele statale, dar din câte țin eu minte, anul trecut studiind această statistică erau peste două mii de copii în instituțiile rezidențiale. Deci, vorbim despre centre de plasament, internate. Acum internatele îs desființate, dar sunt centre de plasament de tip familial, sunt alte instituții rezidențiale. Oricum, cu toate că ele sunt de model tip familie, deci sunt copii mai puțini, nu sunt tratați așa, cu hurta, sunt individualizat tratați, abordați...”
Europa Liberă: În grija Dvs. astăzi câți sunt, câte suflete de copii?
Inga Platon: „Unde? Deci, la Centrul de plasament avem în total capacitatea de 17 copii, pot fi găzduiți, dar în Locuința Asistată „In Cammino” sunt 12 locuri disponibile, dar dacă noi luăm, de exemplu, în asistența noastră fete și ele reușesc să obțină o diplomă, să se angajeze, să ajungă la momentul când pot fi integrate putem lua două și atunci într-un an circuitul fetelor poate fi oleacă mai mare.”
Europa Liberă: Ce ați reușit până acum?
Inga Platon: „Am reușit să asistăm 15 fete în timp de trei ani.”
Europa Liberă: A mers cineva dintre ele în instituții de învățământ superior?
Inga Platon: „Da. Avem o fetiță care a mers la Universitatea „Constantin Stere”, la Științele politice și management. Ea a fost foarte ambițioasă și a mers la școala serală, a dat BAC-ul acolo în cadrul școlii serale, în paralel mergând și la lucru, pentru că ea avea și Școala profesională de cusătoreasă și putea să și lucreze. Deci, până la urmă în baza BAC-ului a mers la universitate, dar 15 fete care au fost asistate în cadrul Locuinței Asistate „In Cammino” toate au școala de meserii făcută, una sau două, paralel merg la școala serală pentru a lua diploma de BAC, pentru ca în continuare, dacă vor avea dorință, voință, posibilitate să meargă și la universitate.”
Europa Liberă: Vă caută ele, le căutați Dvs., mergeți prin comunități?
Inga Platon: „Diferit, și, și. Mergem prin comunități, informăm, vorbim despre acest proiect pe pagina noastră a Fundației „Regina Pacis”, pe pagina noastră a rețelelor de socializare, web pagina, vorbim și cu instituții, facem parteneriate, încercăm să lobăm interesele acestor fete la nivel statal, deci este și un grup format acum din mai multe ONG-uri, Alianța ONG-urilor care lucrează la elaborarea standardelor minime de calitate, pentru ca să fie și niște legi sau standarde, regulamente la nivel național aprobate pentru asemenea proiecte.”
Europa Liberă: Sunteți disponibili să investiți câți bani pentru un copil din aceștia?
Inga Platon: „Nu știu dacă am putea estima în bani, în valoare numerică, dar proiectul are un cost și proiectul acesta este susținut de fondatori străini, de Renovabis Germania și este un proiect unde noi le asigurăm cazarea și asistență, consiliere și îndrumare, informare. Ele singurele trăiesc în această casă. Sunt angajate în acest proiect doar persoane – un asistent social și un coordonator de proiect care gestionează la nivel de concept acest proiect.”
Europa Liberă: Am pornit discuția spunând că autoritățile statului ar trebui să aibă în lista preocupărilor și această problemă.
Inga Platon: „Exact!”
Europa Liberă: Ați reușit să conlucrați cu cei de la putere, de la guvernare?
Inga Platon: „Proiectul acesta deja există de trei ani, dar acum în 2018, în martie, a fost creat un grup de lucru de Alianța ONG-urilor și alte organizații notorii cum ar fi „Diaconia”, „Caritas”, noi, Fundația „Regina Pacis”, am creat un grup de lucru pentru a elabora standarde minime și acest regulament pentru asemenea servicii, pentru că în Europa, de exemplu, locuințe asistate pentru tineri sunt de mult.”
Europa Liberă: Asta era întrebarea pe care voiam să v-o adresez.
Inga Platon: „Am preluat acest model al nostru, care este gestionat de Fundația „Regina Pacis”, ca model de bază a fost modelul din Austria. Am făcut o vizită de studiu acolo și am văzut cum funcționează o locuință asistată în Austria. Și noi avem condiții foarte bune, într-adevăr au condiții foarte bune fetele noastre, dar la ei este un pic altfel, pentru că ei iau, de exemplu, copii de la 16 ani. La noi copiii la 16 ani încă au statut de minori și sunt în centre de plasament. Plus la toate, ei închiriază apartamente, cum ar fi cămine sociale, apartamente unde trăiesc doi-trei copii și este cineva care îi supervizează, cum ar fi un cămin, de exemplu, la universitate la noi, cam același model. La noi însă e o casă, unde avem 12 locuri și acolo stau fetele, deci în casa respectivă.”
Europa Liberă: Vă întrebam, dacă există interes și din partea guvernării.
Inga Platon: „Exact. Și vorbeam că am creat acest grup de lucru pentru a loba careva legi sau instrumente legale pentru a legaliza, pentru a da un alt statut unui asemenea serviciu în Republica Moldova ca statul să fie foarte participativ în a acorda servicii tinerilor. Deci, acum ei lucrează la elaborarea acestor standarde și regulamente pentru asemenea serviciu. Au înțeles că este nevoie, pentru că altfel cui rămân copiii aceștia nefiind protejați, neavând părinți, neavând o susținere din partea apropiaților n-au ce face, rămân copii dezintegrați total și abandonați.”