Inițiative pentru ajutarea părinților cu copii mici

Grădinița de la Peresecina (arhivă)

O inițiativă legislativă înregistrată de curând în parlamentul de la Chișinău propune modificări la Codul muncii care le-ar permite părinților să negocieze un program flexibil la locul de muncă, astfel încât să revină mai ușor din concediul de îngrijire a copilului. Deputații majorității parlamentare spun că proiectul, care are în vizor și extinderea perioadei în care poate fi luat concediul de paternitate, ar urma să susțină echilibrul dintre viața de familie și cea profesională. Despre acestea și alte măsuri ale autorităților, în situația în care creșele sunt insuficiente, relatează Tamara Grejdeanu:

Your browser doesn’t support HTML5

Despre echilibrul dintre viața de familie și cea profesională

Deputații PAS propun soluții legale pentru ca indemnizația și concediul de îngrijire a copilului să poată fi împărțite între părinți, astfel încât pentru o perioadă determinată, mama sau tatăl să poată rămâne acasă cu copilul. Legislația în vigoare oferă taților dreptul de a cere un concediu de două săptămâni în primele două luni de la nașterea copilului, un termen pe care autorii inițiativei vor să îl extindă până la 12 luni, sperând astfel că mai mulți părinți vor cere concediu de paternitate.

Vorbind în cadrul unui club de presă, deputatul Dan Perciun, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie a spus că va fi introdusă o nouă opțiune pentru concediul de îngrijire a copilului - mai scurt și mai bine plătit. Actualmente sunt două posibilități, pentru o perioadă de trei ani sau doi ani și două luni în care indemnizațiile lunare corespund cu valoarea a 30 la sută din salariul anterior și respectiv 60 la sută.

„Noi am considerat că este oportun să oferim și o a treia opțiune pentru părinții care vor să iasă mai devreme la lucru și să oferim indemnizația în mărime de 90 la sută din salariu pe ultimele 12 luni, dacă părintele alege să o ia până la vârsta de un an și două luni a copilului. Astăzi sunt mai mulți părinți care vor să iasă mai repede la lucru și atunci asta o să-i ajute”, a precizat Dan Perciun.

Activiști pentru egalitatea de gen insistă de mai multă vreme că este nevoie de o reformă a concediului de îngrijire a copilului, în paralel cu extinderea serviciilor de educație preșcolară. Altfel, chiar și în condițiile unor stimulente financiare, apare o problemă: ce fac părinții cu copiii atunci când revin la muncă?

Datele Ministerului Muncii și Protecției Sociale arată că rata de acoperire națională cu servicii de creșă pentru copiii de până la trei ani este sub 20 la sută. În Municipiul Chișinău, unde sunt cei mai mulți salariați, acest nivel este de numai 12 procente.

Între timp, apariția unor servicii de creșă este îngreunată de normele restrictive, descurajante pentru mediul privat, a declarat în cadrul discuțiilor, ministrul muncii, Marcel Spătari.

„Ceea ce vrem noi să facem și ne-am propus asta la guvern este să elaborăm un cadru mai flexibil, dar securizat pentru apariția unor mini creșe, creșe private, sau pentru a reglementa activitatea bonelor la domiciliu, inclusiv a bonelor care primesc la ele acasă copii. La minister am elaborat deja standardele ocupaționale pentru bone, care nu existau până acum”, a spus ministrul.

### Vezi și... ### Creșe la locul de muncă? O posibilitate, dar încă îndepărtată

Marcel Spătari a insistat că acțiunile autorităților trebuie să fie țintite nu doar pe partajarea echitabilă a sarcinilor în familie, dar și pe asigurarea unor servicii de îngrijire sigure pentru copii, inclusiv accesibile.

În aceste condiții, autoritățile mizează doar pe mediul privat pentru dezvoltarea serviciilor de creșă, l-am întrebat pe deputatul majorității parlamentare, Dan Perciun.

Potrivit lui, este în discuție crearea unui fond public, prin intermediul căruia să fie organizate servicii de creșă.

„Un fond public destinat subvenționării deschiderii creșelor de către autoritățile publice locale este tare important. Discuția, la moment, este să-l organizăm în jurul acelui fond pentru dezvoltare locală și regională care există și este gestionat de Ministerul Infrastructurii, unde primăriile aplică pentru diferite proiecte socială și de infrastructură la nivel local, și să asigurăm acolo o linie separată de finanțare pentru un fond public de creșe”, a mai spus deputatul.

Creșele private, cel mai frecvent costisitoare, nu sunt la îndemână tuturor părinților care doresc să revină la lucru. O soluție de alternativă, votată de legislativ în primăvara acestui an le permite antreprenorilor să amenajeze creșe pentru copiii propriilor salariați chiar la locul de muncă. Legea a fost lăudată de activiști, dar este privită cu scepticism de angajatorii mici, care spun că doar întreprinderile mari și-ar putea permite asemenea investiții.