La Praga s-a deschis marți, 12 septembrie, o expoziție de fotografie, având ca temă situația comunității LGBT din regiunea transnistreană. Expoziția a avut și o poveste mai specială. Ea a atras atenția opiniei publice după ce vernisajul la Tiraspol a fost anulat de autor – fotografa Carolina Dutka – din cauza presiunilor și amenințărilor la care aceasta a fost supusă din partea KGB-ului – securitatea din regiune.
În deschiderea expoziției a fost proiectat și filmul documentar Prima republică, al regizorului rus Serghei Nazarov, un film despre realitățile din regiunea transnistreană văzute prin prisma locuitorilor din stânga Nistrului.
La Praga, expoziția și filmul au ajuns datorită eforturilor organizației neguvernamentale cehe „People in Need” și au fost găzduite de Centrul cultural Kasarna Karlin.
Radu Benea a stat de vorbă cu fotografa Carolina Dutka, și cu șefa Centrului informațional și de drept „Vialex” din Râbnița, Olga Purakina, una din protagonistele filmului documentar Prima republică, care au vizitat studioul Europei Libere de la Praga.
Your browser doesn’t support HTML5
În dialog cu fotografa Carolina Dutka și activista Olga Purakina
Europa Liberă: Carolina, povestiți-ne un pic despre expoziția Dvs.
Carolina Dutka: „În expoziție sunt prezentate poveștile oamenilor din Transnistria, reprezentanți ai comunității LGBT. Sunt poveștile lor și fotografii. Fotografiile sunt în mare parte fără fețe – a fost decizia mea, pentru că am vrut să asigur securitatea oamenilor, anonimatul lor, pentru ca pe viitor să nu fie persecuții la adresa lor.
Carolina Dutka
De asemenea sunt acolo două poze cu oameni cărora li se văd fețele și eu cred că este un mare act de curaj și chiar eroism din partea lor – trebuie să ai multă forță ca să te decizi să faci așa ceva. Cred că acesta e un mic pas pentru ca și alți oameni să se simtă mai deschiși, alți oameni care sunt parte a comunității LGBT.
Deci, expoziția e despre asta – ea conține povești despre discriminarea oamenilor în regiunea transnistreană. I-am întrebat în ce măsură se simt ei liberi, cu ce probleme s-au confruntat și de ce gen sunt aceste probleme. Și iată acestea au fost răspunsurile pe care le-am primit de la diferiți oameni.”
Europa Liberă: Adică, fotografiile sunt însoțite de istoriile lor...
Carolina Dutka: „Adică în aceste istorii ei își deschid sufletul și vorbesc despre lucrurile pe care cred ei că este important să le vadă și să le audă și alți oameni. Și eu cred că aceste lucruri vor fi interesante pentru cei care sunt în mod special interesați de drepturile omului. E de interes și pentru fotografii documentariști, pentru că este o temă inedită pentru această regiune, e o temă absolut închisă. Și ce am făcut eu este practic prima încercare de a discuta pe acest subiect pe teritoriul Transnistriei. În Transnistria toată lumea se face că fenomenul este inexistent și o astfel de problemă nu există.”
Europa Liberă: Din ce-am văzut și citit, unele istorii pe care le prezentați sunt de-a dreptul cutremurătoare...
Carolina Dutka: „Da. Există aici și povestea unui tânăr care a simțit homofobia nu pur și simplu din partea unor oameni străini, ci din partea fratelui său. Fratele lui mai mare l-a snopit în bătăi, l-a scos la balconul de la etajul 9 și a spus: „Nu-mi va fi rușine dacă voi omorî un gay”. Pe mine această istorie m-a marcat – atunci când mi-au povestit-o nu mai știam nici cum să reacționez, nici cum să fotografiez după asta, nici ce fac, cum aș putea să ajut în situația asta acel om, pentru să e o situație îngrozitoare.
Eu cred – cel puțin sper acest lucru – că prin aceste istorii și prin faptul că ele au devenit publice voi putea măcar un pic să schimb opinia oamenilor și să-i fac să înțeleagă că prin atitudinea lor radicală, negativă generează o mulțime de probleme unor oameni care în principiu nu le-au făcut nimic rău. Să-i fac să înțeleagă că pur și simplu pentru că au o altă orientare sexuală aceștia nu trebuie să fie supuși unor presiuni, discriminării și violențelor. Acestor subiecte le este consacrată expoziția.”
Europa Liberă: Cum credeți, când s-ar putea organiza o asemenea expoziție și în regiunea transnistreană?
Carolina Dutka: „Este o întrebare complicată și nu cred că știu răspunsul. Nu am cum să spun cât va dura în timp până când acest lucru va deveni posibil – în câți ani sau în câte decenii. Cred că atunci când administrația regiunii transnistrene va deveni deschisă către tot ce este nou și va fi mai liberală, doar atunci acest lucru va fi posibil. Acum eu cred că la putere nu există astfel de oameni, astfel încât nu, acum nu este posibil. Dacă se va produce vreo reorientare a cursului către politici mai liberale, atunci poate că va apărea și o astfel de oportunitate – de a organiza în regiunea transnistreană astfel de expoziții”.
Europa Liberă: Este vorba doar de autorități sau și de societate?
Carolina Dutka: „Problema a ținut nu doar de autorități – evident că și societatea era montată negativ. Practic majoritatea oamenilor au avut o atitudine negativă în raport cu expoziția.
Dar eu cred că societatea este greu de pregătit de astfel de subiecte atunci când autoritățile în permanență le spun că acest lucru este rău. Avem o societate foarte conservatoare și statul încearcă în toate felurile să susțină acest conservatorism. De aceea cred că trebuie să lucrăm și cu societatea, și cu administrația într-o anumită măsură – una este legată de alta.
Adică nu cred că există o anumită problemă separată care generează homofobia. așa cum s-a întâmplat în cazul cu expoziția. Există o tendință de inacceptare a tot ce se întâmplă nou în lume.”
Europa Liberă: Ați realizat investigații foto-jurnalistice, avându-i ca protagoniști pe tineri din regiunea transnistreană. Cu ce gânduri trăiesc tinerii într-o regiune nerecunoscută, unde își văd viitorul?
Carolina Dutka: „Impresia mea este că există tineret foarte conservator. Nu foarte mult, dar este – tineret care își vede viitorul și dezvoltarea în legătură cu Rusia, în apropierea Transnistriei de Rusia. Ei fie vor rămâne în Transnistria, fie vor pleca în Rusia.
Și există altă categorie de tineri care își văd viitorul peste hotare. Mulți vor de fapt să plece și caută soluții. Dar, având în vedere că Transnistria nu este o regiune stabilă din punct de vedere economic, nu toată lumea are posibilități materiale să plece. Și atunci mulți dintre ei sunt nevoiți să rămână.”
Europa Liberă: Ați avut expoziții și la Chișinău. Ca artist preocupat și de fenomenul stereotipurilor, cum vi se pare, cât de aproape, cât de departe sunt acum cele două maluri ale Nistrului?
Carolina Dutka: „În Republica Moldova totul a fost foarte bine și în sensul reacției publicului nu au fost niciun fel de probleme. La Chişinău au fost trei expoziții NoSilence și la niciuna nu au fost declarații radicale și niciun fel de lucruri negative. Din contra, oamenii se apropiau și spuneau că ei iau aproape de suflet aceste istorii și se întrebau cum sunt posibile aceste lucruri, având în vedere că Tiraspolul se află nu chiar atât de departe de Chişinău. Este vorba de doar o oră și jumătate de mers cu transportul, dar diferența este atât de radicală.
Adică evident că în Republica Moldova homofobia există, dar ea nu este atât de puternică ca în Transnistria. Cel puțin așa mi se pare. Și eu mă bucur foarte mult că există inițiative, organizații în Republica Moldova care lucrează cu oamenii. Și Parlamentul moldovean are o atitudine liberală față de comunitatea LGBT, ceea ce mă bucură.
Atunci când avem expoziția acolo, la Chişinău, mă simțeam în siguranță. Adică nu simțeam niciun fel de pericol la adresa mea și la adresa vizitatorilor expoziției.
Pentru că dacă expoziția ar fi fost la Tiraspol, aș fi simțit pericolul, aș fi fost îngrijorată nu doar pentru mine, dar și pentru oamenii care ar fi venit să o viziteze. Pentru că am avut amenințări la adresa expoziției, a vizitatorilor, a organizatorilor etc.”
Europa Liberă: A existat vreo continuare a istoriei cu KGB-ul care v-a interzis expoziția la Tiraspol?
Carolina Dutka: „Nu, nu a fost niciun fel de continuare. Atunci când s-a produs, cazul a fost foarte mediatizat, inclusiv în mass media din dreapta Nistrului, și asociația Apriori a emis un comunicat cu privire la discuția telefonică care a avut loc, inclusiv descifrarea discuției. Și eu nu am mai fost chemată la KGB. Știu că au fost unele presiuni exercitate asupra tatălui meu, dar direct asupra mea presiuni nu au fost.”
Europa Liberă: Mulțumim, Carolina, pentru că ați acceptat invitația noastră. Doamnelor și domnilor, am discutat cu Carolina Dutka, tânără artistă și fotograf de la Tiraspol, autoarea expoziției NOSILENT, dedicată problemelor comunității LGBT din regiunea transnistreană, și care acum un an urma să aibă loc la Tiraspol, dar a fost anulată din cauza presiunilor exercitate de KGB-ul local.
La Praga, expoziția Carolinei Dutca a fost găzduită de Centrul cultural Kasarna Karlin, iar în cadrul ei a fost prezentat și un film documentar despre Transnistria. Mă adresez acum celui de al doilea interlocutor prezent aici, în studioul Europei Libere de la Praga, Olga Purakina, șefa Centrului informațional și de drept „Vialex” din Rîbnița. Olga, despre ce este acest film documentar, care sperăm că va deveni în curând accesibil şi publicului larg.
Proiecția filmului despre Transnistria, la Kasarna Karlin, Praga
Olga Purakina: „Filmul despre Transnistria a fost făcut de un regizor din Odesa, Serghei Nazarov – este vorba despre televiziunea publică din Odesa. Ideea era de a arăta, de a povesti despre Transnistria. Odesa este la o distanță de doar 100 km de la Tiraspol, este foarte aproape, dar oamenii care trăiesc în Odesa, în Ucraina, de multe ori au o viziune denaturată asupra regiunii. Această viziune se formează sub influența mass mediei, a propagandei.
De multe ori, lucrurile pe care nu le cunoști par absolut terifiante, înspăimântătoare și anormale. Îmi amintesc ce nervozitate era atunci când se tot zvonea că Transnistria se pregătește să atace Odesa. Asta chiar dacă toată populația Transnistriei este de maxim 400 de mii, iar în orașul Odesa locuiesc peste un milion de oameni. Adică frica are ochii mari.
Și acest film a avut o idee minunată – de a aduna transnistreni din diferite categorii pentru ca aceștia să povestească ce înseamnă de fapt Transnistria, cum se trăiește acolo, ce își doresc ei. Autorii au călătorit prin toată Transnistria, au fost și la noi la Râbnița, au discutat inclusiv cu oamenii pe băncuțele din fața blocurilor, au discutat cu reprezentanții societății civile, inclusiv eu și colegii mei am dat interviu pentru acest film. Autorii au fost și la Tiraspol, au discutat cu oameni de diferite vârste.
Olga Purakina
Și din punctul meu de vedere acest film oferă într-adevăr o viziune foarte bună – complexă și diversă – asupra Transnistriei. Am văzut produsul final. De multe ori din interior e greu să dai o apreciere pozitivă, mereu pare să accentele nu au fost puse tocmai corect. Dar în acest caz am impresia că autorii au reușit într-adevăr să creioneze un tablou obiectiv, ei au reușit să vadă ce este cu adevărat Transnistria cu ochii celor care trăiesc în regiune.
Iar viziunile s-au dovedit a fi chiar foarte diferite. Sunt oameni care se văd doar în Rusia. Sunt oameni care văd Transnistria ca fiind independentă. Sunt oameni, printre care și eu, care consideră că cel mai real și mai avantajos pe termen lung pentru Transnistria ar fi să se unească cu Moldova, adică revenirea și reunificarea de jure și de facto.
Dar în mare parte oamenii vor aceleași lucruri – nimeni nu vrea să lupte, nimeni nu vrea agresiune militară. Nimeni niciodată nu-și dorește așa ceva. Oamenii vor pace, vor un serviciu bun, vor să trăiască în înțelegere.
Dar, pe de altă parte, este uimitor cât de ușor în fiecare dintre noi se trezește frica de celălalt și cum avem impresia că omul care are un pic alt sânge, un pic altă credință ne poate face ceva rău. Asta, chiar dacă omul respectiv este la fel ca noi și de cele mai multe ori cunoaștem acest om de mulți-mulți ani, trăim alături de el. Este îndemnul meu – înainte de a vedea în altul un dușman trebuie să încercăm să vedem în el un om. Și, încă mai important, trebuie să încercăm să rămânem noi înșine oameni. Adică poate că nici celălalt nu te va trata ca pe un dușman dacă tu te vei comporta ca un prieten. Cam așa.”