Interviu cu Iulian Chifu, fost consilier prezidențial: „e puțin probabil ca Ambasada României să fi fost ținta talibanilor”

Iulian Chifu, fost consilier prezidențial, în studioul Europei Libere, iunie 2019

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Iulian Chifu, fost consilier prezidențial pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politică Externă explică de ce în recentul atac terorist de la Kabul, România nu putea fi țintă

Europa Liberă: Ministra de Externe, Ramona Mănescu a declarat că Ambasada României ar fi fost ținta atacului taliban din cartierul rezidențial al Kabulului, Green Vilage/Zona Verde. Cât de probabil ar fi ca România să fie țintă în acest caz?

Iulian Chifu:„E dificil de afirmat așa ceva și sunt câteva argumente. Bineînțeles că dna ministru poate avea informații pe care noi nu le deținem, dar în principiu, fiind vorba de 19 morți, 144 de răniți din Zona Verde cu un român mort și unul rănit, e dificil de spus că ținta era Ambasada României. Celelalte victime sunt oameni care se aflau tot în Zona Verde, reprezentanți ai diferitelor misiuni, ai diferitelor instituții care aveau acolo sediu, din zonele de pază, din structurile de securitate afgane, din structurile apărării și din cadrul Armatei Naționale Afgane.

După atacul terorist de la Kabul, 3 septembrie 2019


Deci din aceste argumente nu rezultă așa ceva. În egală măsură e dificil de spus că am fi fost țintă, pentru că atacul s-a produs în întreaga Zonă Verde. Ca să poți să declanșezi un asemenea atac, trebuie să pătrunzi acolo. E clar că a existat un tip de trădare sau o co-participare a cuiva din cei care asigură paza acelei zone – izolate, păzite – pentru ca teroriștii să pătrundă în interior și să utilizeze arme de foc, să utilizeze explozibili, centuri autodetonante, tot arsenalul care a fost dezvoltat acolo, atacând și omorând atâția oameni.

Din punctul meu de vedere: e puțin probabil ca Ambasada României să fi fost țintă, ținta a fost Zona Verde. În general o mișcare teroristă ia în vizor ținte slabe, nu baze militare,


Din punctul meu de vedere: e puțin probabil ca Ambasada României să fi fost țintă, ținta a fost Zona Verde. În general o mișcare teroristă ia în vizor ținte slabe, nu baze militare, nu zone ultra-protejate unde există și militari care să riposteze, există și capabilități de altă natură. Odată ce s-a intrat în Zona Verde, depășindu-se, prin breșa aceasta de securitate, depășindu-se paza reală din exterior, practic, oricare dintre clădirile de acolo puteau fi țintă, pentru că înăuntru erau doi paznici, un diplomat etc. Deci, acesta era nivelul de securitate; instituțiile de acolo nu erau pregătite pentru a face față unui atac cu foarte multe victime, dar, în general, tema acestui atac cred că nu poate fi abordată de noi, de cei care privim de pe margine, până când nu avem raportul complet a ce s-a întâmplat acolo și probabil că noi vom afla partea publică mult mai târziu, când unul dintre responsabilii din stat va dori să dea publicității componentele ce pot fi făcute publice.

După atacul teroris din Kabul, 3 septembrie 2019


A forța lucrurile astea sau a specula poate îngreuna și cercetarea de pe teren, poate duce și pe alte piste. Dar încă o dată: dna ministru de Externe ar putea avea informații pe care noi nu le deținem.”

Europa Liberă: Credeți că acest atac ar putea să influențeze întrucâtva decizia retragerii în trepte a americanilor din Afganistan?

Iulian Chifu:„Nu-i vorba despre o retragere, aici e o diminuare a numărului de trupe, e vorba despre un acord care a fost tocmai semnat în Doha și, da, putem face legătura între acordul americano-taliban și un asemenea atac, mai ales că acordul americano-taliban vizează o diminuare a prezenței americane în baza unor progrese pe negocierile între talibani și guvernul afgan și cu talibanii, asumându-și o serie de angajamente în ceea ce privește prezența teroristă în Afganistan.

Putem face legătura între acordul americano-taliban și un asemenea atac, mai ales că acordul americano-taliban vizează o diminuare a prezenței americane


Apare acolo explicit combaterea ISIS, apare explicit combaterea celor din Al-Qaida și apare acolo explicit combaterea acelor grupări talibane cu acțiuni și operațiuni de tip terorist, gen cele pe care le-am văzut desfășurate asupra Green Zone în Kabul. Ar fi vorba despre un fel de talibanii buni, talibanii politici, cei care și-au asumat și componente de grupări talibane, numai că trebuie spus foarte clar că acolo nu-i vorba de o chestiune organizată ierarhic și care ascultă fiecare de fiecare, ci acolo talibanii înseamnă grupări foarte multe, pe tot întinsul teritoriului afgan, cum partea afgană guvernamentală e și ea o combinație între un guvern central, între componente democrat-liberale, lorzi ai războiului din diferite regiuni, reprezentanți ai puterilor de natură locală, regională în diferite puncte din Afganistan. Deci este o formulă mai heteroclită și în orice caz neomogenă și care nu ascultă. Da, cei care nu sunt parte a acordului nu au făcut altceva decât să iasă în prim-plan și să marcheze faptul că sunt nemulțumiți, că pot să execute atacuri, însă nu din cele mai profunde și cele mai costisitoare din punctul de vedere al imaginii zonei diplomatice din Kabul, din Green Village.”

### Vezi și... ### Guvernul afgan vede „pericole” în acordul negociat de Statele Unite cu milițiile Taliban


Europa Liberă: Vă așteptați ca această parte a talibanilor – să-i numim buni – să se transforme într-o formațiune politică după modelul Irlandei de Nord, unde IRA a devenit din forță paramilitară un partid politic?

Iulian Chifu:„.Sau FARC, Forțele Armate Revoluționare din Columbia. Da, da, acesta este modelul clasic de soluționare a conflictelor. E prematur să discutăm subiectul cât timp nu am văzut până la urmă negocierea reală care urmează să înceapă între talibani și guvernul afgan, care e o negociere de împărțire a puterii, zonelor de influență, a echilibrelor. Știm foarte bine că talibanii dețin peste 50 la sută din suprafață, dar circa 20 la sută din populație trăiește acolo, anumite zone, întinse, dar poate mai slab populate din Afganistan. E un proces care de-abia începe. E condiționat de acordurile americano-talibane și această reducere pas cu pas a efectivelor se face în măsura în care negocierile avansează și ele concomitent.

Guvernul afgan e mai degrabă înclinat spre o democrație electorală pe când trupele talibane sunt mai degrabă o structură de natură islamistă


Deci e prematur să spunem astăzi care va fi soluția, dacă ea se va realiza, de integrare a acestei zone fie într-o zonă militară, trupe paramilitare în zone de apărare sau de securitate, sau dacă există componenta politică care va fi cea care se integrează în societatea afgană, așa cum arată ea astăzi. E și dificil, pentru că unii dintre cei în cauză, respectiv guvernul afgan e mai degrabă înclinat spre o democrație electorală - cât poate ea exista în Afganistan -, pe când trupele talibane sunt mai degrabă o structură de natură islamistă care are alte percepte și vede Sharia ca Lege supremă dincolo de structura statului de drept sau a raporturilor constituționale care ar defini guvernul afgan și raportul de putere acolo.”