Un interviu cu Dereck J. Hogan, ambasadorul SUA în Republica Moldova, despre locul pe care îl ocupă Republica Moldova în politica regională americană, despre reglementarea transnistreană, despre nevoia unei reforme veritabile a justiției, dar și despre sprijinul SUA pentru agenda de reforme a noii guvernări, despre securitatea sistemului informațional al Moldovei, precum și despre propaganda rusă.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii, Dereck J. Hogan, în studioul Europei Libere de la Chișinău. Excelență, mulțumim foarte mult că ați dat curs invitației noastre să avem această discuție acum, în ajunul celor 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Pe final de mandat, președinta Maia Sandu v-a conferit Ordinul de Onoare. Șefa statului spune că v-a decorat în semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea Dvs. și pentru susținerea eforturilor Republicii Moldova de a construi o societate democratică și prosperă. Statele Unite ale Americii se află pe locul șase printre principalii investitori ai Republicii Moldova, din 1992 și până astăzi, Statele Unite ale Americii au acordat un sprijin impunător Republicii Moldova, peste un miliard și jumătate de dolari. Cum ați defini Dvs. dialogul strategic dintre Chișinău și Washington? Ce prevede acest dialog?
Dereck J. Hogan: „Mulțumesc frumos pentru invitația la emisiunea Dvs., este un privilegiu pentru mine. Răspunzând la întrebarea Dvs., pot să vă spun că parteneriatul strategic este un parteneriat în care Statele Unite și Republica Moldova se bucură de relații prietenoase și importante pentru dezvoltarea și îmbunătățirea vieții tuturor moldovenilor aici, în Republica Moldova. Acest parteneriat acoperă domeniul strategic al securității naționale, domeniul economic, unde investim în dezvoltarea economică a țării. Dvs. ați menționat că noi oferim mult suport tehnic și financiar pentru curățarea sistemului judiciar de aici, pentru că supremația legii este piatra de temelie pentru îmbunătățirea vieții tuturor aici.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Geografic, Republica Moldova s-ar afla între Est și Vest. Ce loc ocupă această țară în politica regională a Statelor Unite ale Americii?
Dereck J. Hogan: „Republica Moldova ocupă un loc foarte special și foarte important în politica regională a Statelor Unite, pur și simplu, pentru că vedem că oamenii Republicii Moldova au ales o cale spre democrație, spre libertate, suveranitate și autodeterminare, liberă de influența externă negativă și desigur când vedem că o societate se determină să se îmbunătățească, vrem să o ajutăm. Și asta am făcut pe parcursul ultimilor 30 de ani și o să continuăm să facem.”
Europa Liberă: Mulți experți acreditează ideea că odată cu rezultatul alegerilor obținute în data de 11 iulie se termină lupta geopolitică și o atenție mare trebuie să i se acorde luptei împotriva corupției. Cum vedeți Dvs. ca această luptă împotriva corupției să dea și rezultate?
Am oferit tot suportul nostru pentru a reforma sistemul judecătoresc și asta o să facem...
Dereck J. Hogan: „Eu cred că lupta împotriva corupției este un lucru foarte important pentru noul guvern, pentru noul parlament și, desigur, pentru președinție. Și noi înțelegem unde vrea să meargă acest guvern în acest domeniu și dacă putem lua în calcul faptul că societatea așteaptă foarte curând rezultate pe acest domeniu, societatea internațională, partenerii de dezvoltare, noi trebuie să oferim suportul nostru cât mai rapid posibil și asta o să facem. Săptămâna trecută, noi am stabilit un dialog cu președinta țării, la această ședință a fost prezent noul șef al USAID și noi am oferit tot suportul nostru pentru a reforma sistemul judecătoresc și asta o să facem.”
Europa Liberă: Republica Moldova, imaginea țării a fost grav afectată de furtul miliardului. Cetățenii Moldovei așteaptă și până azi ca acei vinovați de furtul miliardului să fie trași la răspundere. Dvs. ați salutat intențiile procuraturii de a spune cine sunt complicii acestei dispariții a miliardului. Credeți că, până la urmă, va fi capabilă justiția să-i aducă pe banca acuzaților pe cei care au prejudiciat sistemul bancar?
Dereck J. Hogan: „Eu cred că trebuie să recunoaștem că fără voință politică nimic nu se poate face. Conform rezultatelor alegerilor prezidențiale și rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate, este foarte clară dorința poporului moldovean. Și dacă sistemul judecătoresc nu face suficient progres, de exemplu, pe recuperarea banilor furați, dacă nu face suficient pe domeniul urmăririi penale a tuturor persoanelor corupte, eu cred că poporul va cere o schimbare foarte rapid.”
Europa Liberă: Banii au ajuns și în afară. Credeți că țările partenere ale Republicii Moldova vor ajuta noua guvernare totuși ca o parte din acești bani să fie aduși în vistieria statului?
Dereck J. Hogan: „Desigur! Avem exemplul Marii Britanii și Statele Unite, și procuratura lucrează pe acest domeniu la fel. Este important să înțelegem că organele de drept trebuie să facă toată procedura necesară pentru a primi suportul nostru și pentru a primi suportul partenerilor de dezvoltare.”
Europa Liberă: Procuratura Generală a spus că unul dintre cei care se fac vinovați este chiar Vladimir Plahotniuc, fugar din Republica Moldova, o parte din timp el s-a aflat în SUA. Va mai putea să revină în SUA? Credeți că e cu șansă să revină aici, acasă, și să răspundă în fața legii?
[Plahotniuc] nu mai are șansa de a reveni în Statele Unite, din cauza participării lui în marea corupție...
Dereck J. Hogan: „Încă la începutul anului trecut noi am impus sancțiuni, dânsul nu mai are șansa de a reveni în Statele Unite, pur și simplu din cauza participării lui în corupția masivă.”
Europa Liberă: Dar în Republica Moldova organele de drept au șanse să îl readucă?
Dereck J. Hogan: „Da, este adevărat, dar eu cred că este important ca Republica Moldova și, mai ales, procuratura, organele de drept să facă tot ceea ce e posibil pentru a atrage la răspundere toate persoanele care au participat la corupție, inclusiv dl Plahotniuc.”
Europa Liberă: Despre securitatea informațională a statului Republica Moldova să vorbim și despre propaganda rusă care își lasă amprenta asupra deciziilor cetățenilor, când e vorba despre un fenomen sau altul. Ce părere aveți Dvs. despre felul cum se reușește să fie asigurată această securitate informațională?
Dereck J. Hogan: „Securitatea cibernetică și cea informațională reprezintă o vulnerabilitate foarte mare pentru Republica Moldova și pentru societatea Republicii Moldova. Și, mai ales, propaganda specială din Federația Rusă vedem cum a jucat un rol destabilizator aici, în Republica Moldova. În același timp, noi am văzut și suntem foarte bucuroși de asta că presa independentă a contraatacat această amenințare a informației imparțiale cu informația adevărată. Noi am învestit foarte mult în dezvoltarea presei independente și am văzut cum societatea Republicii Moldova a devenit mult mai educată și informată referitor la dezinformarea autohtonă și din străinătate. Eu cred că această tendință va crește în continuare.”
Europa Liberă: V-ați creat o impresie cât de ușor este să fie reglementată problema transnistreană? Ați mai trecut Nistrul? Există șanse ca cele două maluri ale Nistrului să fie reunificate?
Dereck J. Hogan: „Totul e posibil, sunt absolut sigur de asta și eu cred că noul guvern are o responsabilitate de a face tot ceea ce e posibil pentru a realiza acest scop. Dvs. știți că Statele Unite sunt un observator în acest proces „5+2”, sub egida OSCE, și am văzut că atunci când există voință politică se poate mișca înainte și eu sper că noul guvern va face tot ce este necesar pentru a rezolva acest conflict teritorial.”
Europa Liberă: Dar ar trebui să fie favorabilă situația internațională sau să se continue în acest format de negocieri „5+2”, unde Chișinăul și Tiraspolul trebuie să decidă cum va fi soluționat conflictul transnistrean?
Dereck J. Hogan: „Eu cred că se poate acum, dar, desigur, oamenii de pe ambele maluri trebuie să înțeleagă că este o muncă grea, foarte dificilă, dar este posibilă. Și dacă conducătorii țării încep să facă tot ceea ce e necesar pentru a crea condițiilor necesare, pentru ridicarea înțelegerii între ambele părți și dacă noi, partenerii de dezvoltare, oferim suportul nostru, eu cred că chiar acum se poate mișca înainte.”
### Vezi și... ### Strategia de reformare a justiției, discutată la guvern cu ambasadorii UE și SUA
Europa Liberă: Referitor la pandemia de COVID-19, Statele Unite ale Americii au oferit doze de vaccin Johnson & Johnson, au oferit și mai multă asistență de la izbucnirea acestei pandemii de COVID-19 Republicii Moldova. În opinia Dvs., sunt gata autoritățile statului să înfrunte alte provocări?
Dereck J. Hogan: „Eu cred că da. După ce am donat prima parte a acelor 500 de mii de vaccinuri pentru 500 de mii de moldoveni, am văzut că guvernul interimar a adunat o ședință foarte mare pentru a face declarații importante despre importanța de a primi vaccinuri, inclusiv acest nou vaccin, Johnson & Johnson. Și eu cred că dacă acum avem o rată a persoanelor vaccinate de 11...”
Europa Liberă: 14 la sută.
Dereck J. Hogan: „14 acum, da, perfect, dar trebuie și mai mult și eu sper că cu sosirea acestor vaccinuri mai mulți moldoveni le vor primi.”
Europa Liberă: Ce mesaj aveți pentru persoanele sceptice care, deocamdată, nu vor să accepte vaccinarea?
Dereck J. Hogan: „Am un mesaj foarte clar: eu am primit aceste vaccinuri, pentru că eu vreau să trăiesc mai mult și eu cred că aceste vaccinuri pot ajuta să combatem această pandemie care încă se răspândește în întreaga lume. Și dacă luăm toate măsurile necesare pentru a proteja societatea noastră putem depăși criza economică inclusiv creată din cauza pandemiei COVID-19.”
### Vezi și... ### SUA donează R. Moldova 500.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson
Europa Liberă: Am vorbit despre nevoia unei reforme veritabile în domeniul justiției. În care alte domenii mai vedeți Dvs. nevoia unor reforme adevărate? De ce vă pun această întrebare? Pentru că dna Nuland a avut o discuție cu dna Sandu și a promis să fie și în continuare oferit sprijin pentru o agendă ambițioasă de reforme în Republica Moldova. Care alte reforme mai pot fi sprijinite de SUA în Republica Moldova?
Dereck J. Hogan: „Alt domeniu foarte important este creșterea economică. Noi am investit foarte multe resurse financiare și tehnice în consolidarea celor cinci piloni economici ai țării. Astea sunt: turismul, producerea vinului, desigur, agricultura, industria ușoară și tehnologia informatică și comunicare. Și am văzut că atunci când investim în aceste domenii se înregistrează progrese și eu cred că cu un guvern angajat, cu respectarea supremației legii creșterea economică se poate accelera chiar mai mult. În același timp, trebuie să înțelegem că modernizarea Armatei Naționale este un alt lucru important pentru reforme, pentru că, dacă avem o armată capabilă, eficientă, se poate consolida securitatea și independența țării.”
Europa Liberă: „Provocările mileniului”, a fost întreruptă asistența pentru a finanța în continuare acest program. Poate fi reluat? În ce condiții poate fi reluat?
Dereck J. Hogan: „Da, când vedem că această voință politică pentru a combate corupția, pentru că asta a fost cea mai mare problemă și cauza principală pentru stoparea acestui suport. Când vom vedea că noul guvern ia anumite măsuri pentru a reduce, pentru a combate în mod real corupția, desigur acest program va reveni.”
Europa Liberă: Vinurile moldovenești au ajuns și peste Ocean, inclusiv în Statele Unite ale Americii. Ce ar mai putea exporta Republica Moldova în SUA?
Dereck J. Hogan: „Desigur că, după cele pe care le-am menționat, tehnologia informațională este un lucru foarte important și reprezintă potențialul acestei țări, pentru că multe companii americane deja și-au stabilit birourile aici, în Republica Moldova, și acum aceste servicii se exportă în Statele Unite. De asemenea, multe produse agricole acum se pot exporta, pentru că nivelul de calitate s-a ridicat foarte mult, în parte mulțumită suportului nostru, și acum vedem cum se reorientează economia Republicii Moldova spre vest.”
Europa Liberă: Îmbunătățirea relației Republicii Moldova cu Occidentul, uneori, nu e văzută bine de către partenerii ruși. Credeți că poate să se împace și Rusia cu parcursul european pe care Republica Moldova și-l dorește?
Dereck J. Hogan: „Eu cred că este posibil, pentru că este foarte clar și este important, și noi susținem această abordare, că Republica Moldova trebuie să aibă relații pragmatice cu Federația Rusă, pentru că sunt vecini și asta este foarte important.”
Europa Liberă: Cum vedeți Republica Moldova peste 4, peste 10 ani? Ce viitor credeți că are acest stat?
Dacă noul guvern va face tot ceea ce s-a promis, această țară va deveni un exemplu pentru întreaga regiune...
Dereck J. Hogan: „Eu o văd și eu știu că aceasta va fi o țară mai democratică, mai prosperă și mai unită, pentru că s-a stabilit o bază foarte importantă pentru a crește economia, pentru a ridica încrederea în guvern. Eu cred că noua conducere a țării înțelege că încrederea oamenilor este foarte prețioasă și se poate pierde, dar dacă noul guvern va face tot ceea ce s-a promis, această țară va deveni un exemplu pentru întreaga regiune.”
Europa Liberă: Așteptările cetățenilor sunt foarte mari. În cât timp ar trebui noua guvernare să livreze rezultate?
Dereck J. Hogan: „Trebuie să aibă niște efecte pozitive curând, pentru a menține acest suport, dar, în același timp, societatea trebuie să înțeleagă că transformarea societății, modernizarea economiei, eradicarea corupției sunt lucruri foarte dificile. Și dacă societatea împreună cu guvernul sunt gata să facă o muncă grea, dificilă, eu cred că această încredere în guvern se poate menține.”
Europa Liberă: Dvs. cunoașteți, bugetul este foarte sărac, el e mai mult un buget consumist decât să mai permită să se facă și investiții. De aceea se contează foarte mult pe suportul partenerilor externi, partenerilor de dezvoltare. Republica Moldova trebuie să negocieze un nou acord cu Fondul Monetar Internațional. E o sarcină destul de grea pentru cei care vor puterea?
Vreau ca această țară să înțeleagă că societatea internațională este alături de ea...
Dereck J. Hogan: „Da, este adevărat, dar, în același timp, asistența internațională va veni și acum va veni mai multă asistență. Pentru ce? Pentru a susține prioritățile și cerințele noului guvern. Dacă guvernul va arăta determinare pentru a rezolva problemele grave de aici, partenerii de dezvoltare, inclusiv Fondul Monetar, inclusiv Banca Mondială și, desigur, Statele Unite și Uniunea Europeană – toți vom majora suportul nostru, pentru că avem o șansă unică acum și nu vrem să pierdem această oportunitate. Eu văd și vreau ca această țară să înțeleagă că societatea internațională este alături de ea, întotdeauna am fost și vom rămâne parteneri de încredere și împreună vom obține mult mai mult succes.”
Europa Liberă: Și ce mesaj aveți pentru cetățenii Republicii Moldova la această aniversare de 30 de ani de independență? Ce le doriți cetățenilor acestui stat?
Dereck J. Hogan: „Vă doresc succese în continuare! Ați depășit multe crize, ați depășit multe provocări, desigur mult mai multe provocări vă așteaptă, dar împreună le putem depăși pe toate și, dacă rămânem ferm pe această cale, vom avea mult mai mult succes.”
Europa Liberă: Excelență, vă mulțumim foarte mult pentru această discuție și vă urăm succese! Când părăsiți Republica Moldova?
Dereck J. Hogan: „În două zile...”
Europa Liberă: Succese mari în continuare! Și vă mai așteptăm aici, la Chișinău, și în Republica Moldova și cu alte ocazii. Mulțumim pentru această discuție!
Dereck J. Hogan: „Cu mare drag! Mulțumesc frumos!”