Svetlana Alexievici: „Putem vindeca omul doar prin bunătate”

Națiunile Unite au marcat, pe 10 septembrie, Ziua mondială de prevenire a sinuciderilor. Suicidul și tentativele de suicid reprezintă o problemă globală, inclusiv a Republicii Moldova, cu care se confruntă oamenii de orice vârstă, inclusiv tinerii. Marți, la Chişinău, studenții de la medicină au organizat un flashmob pe această temă. Anul trecut, 500 de moldoveni s-au sinucis. Serviciul belarus al postului nostru de radio, i-a adresat mai multe întrebări pe tema sinuciderii și a relaţiei vieții cu moartea laureatei Premiului Nobel pentru Literatură din 2015 Svetlana Alexievici. Scriitoarea din Belarus Svetlana Alexievici a primit Premiul Nobel pentru „scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinței și curajului în vremurile noastre”, conform comunicatului dat publicității de Comitetul Nobel de la Stockholm. Un interviu, realizat de Hanna Sous, în traducerea și adaptarea Linei Grâu.

Interviu cu Svetlana Alexievici

Europa Liberă: Potrivit ultimelor date ale Organizației mondiale a sănătății, Belarus ocupă locul cinci în lume după numărul de sinucideri. În 2016 la 100 de mii de oameni au revenit 21 de sinucideri pe an. Acum zece ani menționați trei cauze principale pentru acest fenomen – pierderea sensului vieții după destrămarea imperiului sovietic, oamenii au lăsat baricadele, au revenit acasă și nu știu ce să facă mai departe, dar și faptul că nu au reușit să se adapteze la viața nouă. S-au mai schimbat între timp aceste cauze?

Svetlana Alexievici: „Nu, din păcate, stofa psihologică a vieții noastre nu s-a schimbat foarte mult și aceste trei cauze principale au rămas. Omului nu-i este foarte simplu să-și reducă viața doar la supraviețuirea biologică. Nu e chiar așa cum ne place să repetăm, că oamenii la noi sunt preocupați doar să supraviețuiască.

Și, într-adevăr, viața este foarte dură, e suficient doar să ieși din Minsk. În orașele mici, în sate oamenii trăiesc foarte greu. Am fost recent în mai multe sate și oamenii au o stare de spirit de genul: vai, nici nu mai vreau să trăiesc, viața este neinteresantă, doar copiii ne mai ridică dispoziția. Sensul adevărat al vieții la generațiile mai în vârstă este pierdut, viața li se pare inutilă. Ei nu mai înțeleg nimic în lumea aceasta nouă care are o realitate foarte dură pentru ei. Deci, lucrurile nu s-au schimbat.

Din contra, totul a devenit și mai dur, și mai îngrijorător, pentru că omul mic este și mai puțin protejat decât era în perioada comunistă. El este absolut lipsit de apărare în fața puterii. Și puterea se comportă mai abuziv și mai obraznic, pentru că este complet necontrolată, din nicio parte – nici de sus, de la Moscova, nici de jos, de partea societății. Și astfel, oamenii au această stare de spirit, simt că au pierdut sensul vieții.”

Europa Liberă: Conform statisticii, în Belarus victime ale suicidului devin cel mai des bărbații din localitățile rurale. Acest lucru se explică și prin lipsa locurilor de muncă, dar și prin alcoolism. De ce credeți că bărbații sunt mai vulnerabili?

Svetlana Alexievici: „Femeile în regiunea noastră, inclusiv în Belarus, sunt mai puternice decât bărbații. Doar la prima vedere pare că bărbații sunt mai puternici. Dar asta se întâmplă doar atunci, poate, când ei merg în tranșee. Iar în viața reală toate responsabilitățile sunt pe umerii femeii. Femeia, prin rolul ei biologic, este mult mai legată de responsabilitate pentru copii și pentru toate celelalte. La bărbați acest lucru lipsește.

Am avut o casă în afara orașului, la 40 de kilometri de Minsk. Am locuit acolo vreo 25 de ani. Când am venit, erau vreo 30 de bărbați în acel sat – tineri și un pic mai în vârstă, dar nu bătrâni. Când ne-am mutat de acolo niciunul dintre acei bărbați nu mai era în viață. Majoritatea din cauza alcoolului. Ei s-au pomenit într-un sat mic, departe de localitățile mai mari, unde nu aveau de lucru, plus că nu mai aveau acel instinct țărănesc adevărat care spune omului că trebuie să-și facă o casă bună, că trebuie să-și facă ordine în curte – este ceea ce exista înainte de revoluție în satele noastre, până când colectivizarea stalinistă nu a distrus acest spirit gospodăresc.

Mergeți prin satele noastre – e îngrozitor ce se întâmplă. Niciun gard întreg, toate gospodăriile sunt neîngrijite. Dacă sunt în sat două-trei case bune, cu gospodari, deja e bine. Impresia este că acolo locuiesc oameni care nu au nicio idee despre sensul vieții, despre frumusețe, despre menirea lor în această lume. De parcă ar trăi cu toții într-o stare de semi-conștiență.

Eu cred că aceste probleme ale noastre vin și din lipsa de cultură, nu doar din alcoolism și din faptul că avem o putere autoritară. În ultimele decenii cultura a devenit, cumva, un fenomen marginal, nimeni nu mai consideră că e important ca oamenii să citească, să gândească. Întrebați oamenii din sate, dar chiar și pe cei din Minsk, care sunt scriitorii noștri, sau cei ucraineni, sau cei ruși, nu mai vorbesc despre cei occidentali. Nimeni nu mai citește și nu mai consideră important să se pună accent pe asta. Nu prea se conștientizează că adesea doar experiența personală este insuficientă pentru a supraviețui în această viață.

Așa că multe probleme de aici vin, din faptul că nu se pune în prim-plan educația și cultura. De fapt, de aceste lucruri am avea nevoie noi ca să ne ridicăm și să ne rupem de trecut. Dar la noi nimeni nu se gândește la asta.”

Europa Liberă: Ați spus la un moment dat că societatea noastră este de fapt una ateistă și creștinismul despre care se vorbește la nivel de autorități este unul pur ritualic. În ce măsură credința oferă omului sprijin, îl protejează de suicid?

Svetlana Alexievici: „Eu cred că o conștiință religioasă menține omul, îl ajută, el nu se încumetă să meargă împotriva lui Dumnezeu. El consideră că viața este un dar de la Dumnezeu și nu-și permite să decidă în locul lui.

Pe de altă parte, se știe că oamenii religioși sunt foarte puternici, ei au o putere interioară deosebită. Doar oamenii religioși rezistau în lagărele staliniste, nu pierdeau până în ultimul moment fața umană. Sau majoritatea dintre ei, în orice caz. Am câțiva cunoscuți care cred cu adevărat în Dumnezeu – ei au chiar și alte fețe, mai luminoase, de parcă lumina interioară se reflectă pe fața lor. Astfel de fețe nu văd nici măcar în rândul intelectualilor. Și desigur că această lumină îi ajută în momentele dificile ale vieții.”

Europa Liberă: Discuția noastră are loc cu ocazia Zilei internaționale de prevenire a suicidului. Sunteți o autoritate morală pentru mulți oameni în Belarus, dar și în lume. Ce ați putea spune oamenilor care se gândesc uneori că ar fi mai simplu să plece?

Svetlana Alexievici: „Eu aș vrea să le spun că viața este foarte interesantă, în pofida a orice, în pofida oricăror încercări, trădări, dezamăgiri, a oricăror confuzii. Acest moment dificil pur și simplu va trece, nu este ceva ce va dura la nesfârșit. În viață sunt multe situații când omul poate fi disperat. Dar trebuie adunate ultimele forțe și depășit acest moment. Și apoi din nou vă veți bucura de viață, de copiii care poate că v-au jignit, și de o nouă zi care va veni, chiar dacă poate că aveți o durere.

Trebuie să încercăm să creăm în jurul nostru un cerc al bunătății, în care să încercăm să atragem cât mai mulți oameni. Dvs. veți veni în ajutor cuiva, apoi altcineva vă va ajuta pe Dvs. Este inutil să răspunzi cu răutate la răutate, asta nu vă va aduce liniște sufletească. Putem vindeca omul doar prin bunătate.”