Vladimir Socor: „Șansa de a relua orientarea europeană în viitor se poate pierde în cazul unei reglementări impuse de Rusia cu ajutorul OSCE”

Noul reprezentant special al OSCE pentru regiunea transnistreană este cunoscutul politician Franco Frattini, fost ministru italian de Externe și fost vicepreședinte al Comisiei Europene. Într-un interviu pentru agenția rusească RIA „Novosti”, el a declarat că are încredere în contribuția pozitivă a Moscovei la reglementarea conflictului transnistrean, fără de care realizarea acordului de reconciliere nu ar fi posibilă. Vladimir Socor este unul dintre observatoriispațiului est-european, specializându-se în afacerile politice și așa numitele “conflicte înghețate” ale regiunii ex-sovietice. Analistul occidental crede că În pofida declarațiilor optimiste ale reprezentantului OSCE, totuși reglementarea transnistreană rămâne fără un rezultat final.

Vlad Socor

Europa Liberă: Într-un an electoral, să vorbim despre dosarul transnistrean. Ce ar putea să se întâmple pe parcursul lui 2018 în reglementarea transnistreană? Franco Frattini este noul reprezentant special al președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană. Există vreo șansă să urnească el carul din loc, să facă mai mult decât a făcut, de exemplu, Germania pe când a deținut președinția la OSCE?

Vladimir Socor: „Dl Frattini este un politician apropiat de Silvio Berlusconi. Dl Frattini însuși are o atitudine deosebit de amicală față de Rusia și față de președintele Vladimir Putin personal. Aceasta, desigur, reflectă și atitudinea dlui Silvio Berlusconi, unul dintre cei mai apropiați prieteni europeni ai Kremlinului.

Franco Frattini

Faptul că dl Frattini a fost desemnat în acest post de către președinția italiană a OSCE confirmă două lucruri: 1) faptul că OSCE nu este un mediator dezinteresat, este un mediator sub influența directă a Rusiei și 2) faptul că dl Frattini, folosind reputația sa internațională de politician, va căuta să împingă negocierile din formatul „5+2” în favoarea intereselor Rusiei și ale Tiraspolului împotriva intereselor Republicii Moldova. Dl Frattini nu are legitimitatea necesară pentru a funcționa ca mediator, dânsul are prejudecăți în favoarea Rusiei. Nu este o numire legitimă.”

Un interviu cu analistul politic Vladimir Socor despre perspectivele reglementării chestiunii transnistrene la această oră

Europa Liberă: Dar de ce crește interesul Federației Ruse pentru soluționarea conflictelor înghețate de ani de zile?

Vladimir Socor: „Rusia nu dorește soluționarea conflictelor înghețate, inclusiv nu dorește soluționarea conflictului Rusiei cu Transnistria. Rusia dorește schimbarea Constituției Republicii Moldova în așa mod, încât Tiraspolului să-i fie conferită o influență politică, eventual legiferată, o influență politică de natură a paraliza orientarea pro-europeană a oricărui Guvern din Republica Moldova. Nu mă refer la actuala guvernare – actuala guvernare nu demonstrează o orientare pro-europeană –, mă refer la guvernări viitoare, care ar putea să urmeze după actuala guvernare. În cazul unei reglementări impuse de Rusia cu ajutorul OSCE-ului, care ar conferi Tiraspolului puteri politice în interiorul sistemului Republicii Moldova, atunci pierdem șansa de a relua orientarea europeană în viitor, după actuala guvernare.”

Europa Liberă: Tiraspolul și Moscova, dacă e să-l credem pe dl Krasnoselski, au stabilit un așa-zis algoritm de acțiuni comune în procesul de reglementare transnistreană pentru acest an, „pentru a păstra discuțiile într-o albie controlabilă și previzibilă și a minimiza consecințele negative”. Iată, ce înțelegeți Dvs. din această declarație făcută de șeful pretinsei administrații tiraspolene, Krasnoselski?

Vladimir Socor: „Se poate înțelege, în mod indirect, continuarea acelei tendințe care a început în luna noiembrie a anului trecut prin semnarea unor înțelegeri referitoare la așa-zișii pași mici între Chișinău și Tiraspol, și anume, legiferarea unor acte și a unor simboluri semistatale în favoarea Transnistriei – plăcuțe de înregistrare a automobilelor pentru circulație internațională cu însemne distincte ale Transnistriei, apostilarea diplomelor universității zise de stat din Tiraspol și recunoașterea lor ca fiind

valabile, recunoașterea unui prefix telefonic pentru Transnistria, ceea ce, în paranteze fie spus, înseamnă și recunoașterea unui monopol al companiei „Interdnestrcom” pentru telefonia mobilă pe teritoriul Transnistriei. Și urmează și alte gesturi asemănătoare.

Aceasta înseamnă nu altceva decât suveranizarea treptată a Transnistriei. Transnistria începe să primească atribute ale unei semistatalități care conduce de facto spre suveranizarea Transnistriei, eventual sub o acoperire juridică ca fiind în cadrul Republicii Moldova, dar aceasta ar fi numai o acoperire juridică; în realitate, Transnistriei încep să-i fie acordate drepturi semisuverane. Avem de a face cu un proces de suveranizare a Transnistriei.”

Europa Liberă: Dvs. credeți că autoritățile de la Chișinău cedează pentru că, dacă e să fac o trimitere la declarația spicherului Andrian Candu, el spunea că Moldova ar putea apela la experți internaționali care să estimeze valoarea pagubelor de pe urma prezenței militare rusești în stânga Nistrului în ultimii 25 de ani?

Vladimir Socor: „Aș vrea să văd acest apel. Deocamdată, dl Plahotniuc a făcut cedările la care m-am referit. Republica Moldova rezistase timp de doi ani unor presiuni pentru a face asemenea cedări. Dl Plahotniuc a hotărât să intervină dânsul personal în procesul de formare a politicii Republicii Moldova în această problemă. Dl Plahotniuc chiar s-a lăudat personal cu aceasta. Dânsul a spus că, dacă s-a ajuns la aceste acorduri la Tighina în cadrul formatului „5+2” în noiembrie și apoi, la Viena, la conferința OSCE în decembrie, atunci a spus dl Plahotniuc că i se datorească propriei sale intervenții. Cu aceasta s-a lăudat și eu pot să-mi imaginez de ce calcule s-a condus dl Plahotniuc. Dânsul a fost influențat nu atât în mod direct de diplomația rusească, dar de diplomați occidentali din Chișinău, care de doi ani încercaseră să impună Republicii Moldova aceste concesii, dar fără succes.

Negociatorul moldovean Gheorghe Bălan a rezistat, onoare dânsului, timp de doi ani. Iată acum dl Plahotniuc a decis să-l înlocuiască pe dl Bălan din acest post odată cu aceste concesii decise, conform propriilor sale spuse, de către dl Plahotniuc. Poziția dumisale față de Occident este deosebit de vulnerabilă. Dl

Plahotniuc ar putea să facă orice pentru a îndeplini dorințele care, în interpretarea dlui Plahotniuc, merg în întâmpinarea dorințelor Occidentului. Anume din acest motiv a intervenit dl Plahotniuc personal în negocieri. Dl Plahotniuc vulnerabilizează Republica Moldova în fața Occidentului. Pentru a-și îmbunătăți dânsul poziția față de diplomația occidentală, impune, forțează aceste concesii din partea Chișinăului.”

Europa Liberă: Rada Supremă de la Kiev a adoptat o lege în care Federația Rusă este numită drept „stat agresor” și „ocupant”, și regiunile Donețk și Luhansk, ca și peninsula Crimeea anexată de Rusia în 2014 drept „teritorii ocupate temporar”. Această decizie a parlamentarilor ucraineni, chiar dacă a fost criticată de Moscova, poate avea consecințe și pentru Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Nu poate avea consecințe, deoarece politica Chișinăului este cu totul diferită de politica Kievului. Politica Chișinăului este lipsită de conștiința interesului național, este pur și simplu lipsită de conștiința demnității statului care este Republica Moldova. Politica Chișinăului șovăie, încearcă să manevreze; doi ani a rezistat presiunilor, pentru a face concesii. Acum rezistența s-a prăbușit și știm că OSCE va continua, începând cu luna februarie a acestui an, așa-zișii pași mici în direcția suveranizării Transnistriei.

Ce contrast între politica Chișinăului și politica Kievului?! Kievul recunoaște faptul că pe teritoriul Ucrainei de Est are loc un conflict militar interstatal între Rusia și Ucraina. Legislația Kievului recunoaște acest lucru în modul cel mai explicit; Chișinăul se ferește să recunoască această realitate în ceea ce privește conflictul pe teritoriul Moldovei în Transnistria.”

Europa Liberă: Dar dacă domnii Poroșenko și Plahotniuc au relații bune, de ce acest contrast despre care vorbiți Dvs. în ceea ce privește felul cum înțeleg Kievul și Chișinăul relația cu Moscova?

Vladimir Socor: „Una dintre urmările atacului Rusiei asupra Ucrainei în 2014 a fost o impulsionare fără precedent a conștiinței naționale ucrainene și a aprecierii valorii statalității ucrainene. Această mentalitate lipsește în cazul Republicii Moldova, lipsește, mai ales, la nivelul oficialităților. În plus, Moldova este presată de unii diplomați occidentali, care doresc să obțină un succes măcar pe hârtie într-un conflict considerat de ei ca fiind mai ușor de rezolvat decât cel din Ucraina.

Unii diplomați din Europa Occidentală, în primul rând, Italia este un exemplu în acest sens, doresc să repare relațiile cu Rusia pe socoteala unei terțe părți. În cazul acesta, pe socoteala Republicii Moldova. Ei doresc să demonstreze că este posibil să se ajungă la o înțelegere cu Rusia lui Putin măcar pe un dosar și dânșii consideră că dosarul Transnistriei este mai simplu decât alte dosare din conflictele înghețate, inclusiv dosarul conflictului din Donbas.

Ce a realizat Ucraina prin această legislație? Ucraina a construit niște protecții împotriva aplicării abuzive a acordurilor de la Minsk în detrimentul intereselor Ucrainei. Ucraina a construit ceea ce eu am numit, în alt context, „un scut legislativ” pentru a se proteja de presiuni de felul celora la care este supusă Republica Moldova. Pentru a-i impune Ucrainei concesii, înseamnă ca Ucraina să-și încalce propria legislație adoptată acum de către Verhovna Rada (Rada Supremă). De acum înainte, Ucraina va spune tuturor: „Nu putem face concesii unilaterale, deoarece ar însemna să încălcăm propria noastră legislație adoptată în mod democratic de către Parlamentul reprezentativ și liber ales al Ucrainei. Care sunt aceste protecții? În primul rând, Rusia este declarată „stat agresor”. Înseamnă că Ucraina nu poate negocia cu Donețkul și Luhanskul, așa cum i se cere, deoarece în spatele Donețkului și Luhanskului stă în realitate Rusia agresoare.”

Europa Liberă: Și ocupantă, așa cum se zice în decizia Radei.

Vladimir Socor: „Și ocupantă, exact. Deci, în spatele Donețkului și Luhanskului stă Rusia și Ucrainei nu i se poate cere să negocieze cu marionetele Rusiei din Donețk și Luhansk. Aceasta este o protecție. Încă o protecție – Ucrainei nu i se poate pretinde să-și asume responsabilitatea pentru cheltuielile de reconstrucție sau cheltuielile sociale pe teritoriul ocupat de Rusia în Donbas, deoarece legislația Ucrainei abia adoptată acum citează principiul internațional, conform căruia puterea ocupantă va deține controlul respectiv în teritoriul respectiv. Deci, Rusia deține controlul respectiv în teritoriul respectiv; deci, Rusia este responsabilă pentru orice cheltuieli de reconstrucție, pentru orice cheltuieli legate de protecția socială a populației. Ucrainei nu i se poate impune acest lucru. A treia protecție – Rusia, fiind declarată „stat agresor și ocupant”, ea nu are dreptul de a contribui cu trupe pentru o eventuală operațiune de pacificare sub egida Organizației Națiunilor Unite în Donbas. A patra protecție – nu se mai face deosebirea între ocupația rusească în Donbas, pe de o parte și în Crimeea, pe de altă parte. Crimeea este declarată de asemenea „teritoriu ocupat” prin această legislație, iar data de la care începe ocupația rusească este declarată 20 februarie 2014, aplicabilă și Donbasului, și Crimeii. 20 februarie este însă începutul agresiunii rusești în Crimeea, nu în Donbas. Deci, Crimeea este pusă pe picior de egalitate cu Donbasul ca fiind „teritoriu ocupat” de către Rusia în mod egal.”

Europa Liberă: Dle Socor, să vă întreb și despre rolul și locul Federației Ruse în regiune și cum vedeți Dvs. încercările Moscovei de a torpila democrațiile europene?

Vladimir Socor: „Încercările Moscovei sunt nu atât de a torpila democrația, dar de a induce conflicte interne în statele europene și în Statele Unite ale Americii, de altfel. Deci, Rusia este foarte atentă să identifice grupări sociale – fie ele partide politice, fie clase sociale, grupări etnice, teritoriale, orice tip de forțe sociale și politice care sunt nemulțumite, care au revendicări și nemulțumiri față de sistemele politice actuale, indiferent dacă aceste revendicări și nemulțumiri sunt de natură etnică, lingvistică sau de natură socială, sau de natură ideologică.

Rusia caută să identifice aceste forțe pentru a le folosi împotriva guvernărilor aflate la putere în Europa. Aceste guvernări sunt, în general, guvernări de tip liberal, chiar dacă nu se numesc neapărat guvernări sau partide liberale, ele acționează în interiorul unui consens general european, numit consensul ideologic liberal. Acest tip de consens politico-ideologic a ajuns să alieneze, să nemulțumească, să înstrăineze anumite forțe sociale. Aceste forțe sociale sunt identificate și îndemnate să se revolte împotriva guvernărilor actuale.

Atacul Rusiei se îndreaptă anume asupra acelor politicieni europeni care stau la masa negocierilor cu Rusia – fie ei oficialități ale Uniunii Europene din Bruxelles, fie ei liderii unor guverne naționale din cadrul Uniunii Europene care negociază și ei bilateral cu Rusia. Deci, Rusia îi atacă în spatele frontului politic. Rusia atacă bazele lor electorale care stau în spatele acestor politicieni. Prin această strategie, Rusia slăbește poziția acelor oameni de stat și oameni politici europeni cu care Kremlinul însuși negociază. Deci, el negociază cu ei și, în același timp, îi atacă în spatele frontului, îi atacă în bazele lor electorale.

Europa Liberă: Din partea Moscovei vin declarații la fel de dure. De exemplu, șeful diplomației, Serghei Lavrov, spunea că în Occident ar exista o rusofobie fără precedent, mai puternică decât în perioada Războiului rece.

Vladimir Socor: „E un argument foarte vechi și nevalabil din partea Rusiei. Îl folosea și Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică se plângea că Occidentul este motivat de antisovietism. Acum, Rusia a devenit un stat naționalist, acum se plânge de rusofobie. Nu e vorba de rusofobie. E vorba de niște probleme concrete cu care Rusia și Occidentul sunt în dezacord. Niște probleme foarte concrete – de ordin militar, în primul rând, de ordin militar, de ordin politic, de ordin diplomatic, de ordin economic. Rusofobia nu intră în discuție.”