Ziua Limbii Române astăzi, sărbătorită pentru a 27-a oară în Republica Moldova. Festivități implicite, de la sine înțelese pentru un stat în care chiar imnul său pecetluiește sensibilitățile deosebite față de tema limbii materne a majorității populației sale. Dincolo de solemnități, însă, este și un prilej de analiză la rece, chiar critică a modului în care limba română a devenit sau nu un liant între comunități, un instrument de integrare a reprezentanților grupurilor etnice minoritare. O convorbire la această temă cu Anatol Gremalschi, doctor habilitat, profesor universitar și director de programe la Institutul de Politici Publice.
Prof. univ. Anatol Gremalschi în studioul Europei Libere
Your browser doesn’t support HTML5
Interviul dimineții: cu prof. univ. Anatol Gremalschi
Europa Liberă: O nouă Zi a Limbii Române, sunt 28 de ani și s-au perindat cam tot atâtea promoții școlare de când limbii române i-a fost acordat – prin votul deputaților – statutul de limbă de stat. Aș vrea să pornim convorbirea noastră de la un studiu realizat de Dvs. anul trecut sub auspiciile IPP, o lucrare întitulată „Studierea limbii române ca mijloc de integrare în societatea civică moldovenească”. Pornind de la concluziile acestei cercetări, poate actualizate pe parcursul unui an: a devenit limba română, ca limbă de stat, un factor de apropiere între comunități, de coeziune a societății sau continuă să fie un fel de linie de separare, de „înstrăinare” între grupurile etnice minoritare și populația majoritară, nativ românofonă?
Anatol Gremalschi: „În primul rând, sincere felicitări cetățenilor Republicii Moldova. Această sărbătoare este una scumpă, la sigur nu numai pentru mine, dar pentru foarte mulți oameni din țara noastră. Ca să vă răspund la întrebare, aș aborda două aspecte.
Primul din ele: problema este una foarte politizată și folosită cu cinism de către politicieni care, evident, că induce acest cinism, induce în societate o anumită discordie, atât în denumirea limbii, cât și de rolul ei.
Și al doilea aspect, cred că Republica Moldova, toți cetățenii țării văd în limbă, în primul rând, un moment de autoidentificare etnică și mai puțin un mijloc de comunicare. În consecință, apar divergențe atât în denumirea limbii, cât și de rolul ei în societate.
Cu regret, constatăm că pentru unii din noi, când spun noi am în vedere cetățenii Republicii Moldova, limba, problemele limbii nu ne fac mai solidari, nu ne fac mai fericiți, împiedicându-ne foarte des de acest moment.”
Europa Liberă: Unde s-a greșit și se mai greșește în condițiile în care rămân zone extinse în care limba română nu este văzută în continuare ca soluție pragmatică de ascensiune socială, afirmare profesională, etc?
Anatol Gremalschi: „Cred că nu putem vorbi de greșeli intenționate. Putem vorbi de abordări emotive și în primul rând din partea noastră, a celor care vorbim limba română și care o avem ca limbă maternă. Cu regret, chiar și după 25 de ani, 26 de ani, 28 de ani, ideologia sovietică și-a lăsat urme profunde în mentalitatea multor cetățeni, inclusiv și a celor vorbitori de română, de moldovenească. Despre acest lucru ne-am putea da seama dacă analizăm datele sondajelor efectuate în localitățile populate compact de minoritățile alolingve. Chiar și denumirea limbii…
Cifrele sunt înspăimântătoare, să mă exprim așa. Circa 70% din populația din UTA Găgăuzia din raionul Taraclia nu recunosc denumirea corectă a limbii, afirmând că nu cunosc o astfel de limbă și, totodată, circa 40% din această populație spune că înțelege limba română, cel puțin la nivel de mesajele transmise, denumind-o moldovenească.
În al doilea rând aș vrea să pun accentul pe faptul că 70-80% din respondenți din aceste localități își doresc ca copiii lor să cunoască limba română, s-o învețe în școală, încă o dată repet, denumind-o fie
Să recunoaștem cinstit, atitudinea majorității vorbitoare de limba română față de această problemă într-un fel este neadecvată...
moldovenească, fie de stat. Prin urmare, nu putem învinui minoritățile etnice pentru că nu doresc să se integreze în societatea moldovenească, nu doresc să învețe limba română. Pur și simplu, atât condițiile socio-economice, cât și, haideți să recunoaștem cinstit, atitudinea majorității vorbitoare de limba română față de această problemă într-un fel este neadecvată.”
Europa Liberă: Cât de satisfăcătoare sau, poate, dimpotrivă – îngrijorătoare este asigurarea de către stat a condițiilor pentru studierea limbii române de către alolingvi?
Anatol Gremalschi: „Poziția pe care noi am expus-o în studiu a fost următoarea. În primul rând, trebuie să existe o motivație. Studierea oricărei limbi presupune un anumit efort intelectual. De multe ori noi negăm acest lucru sau ne facem a nu-l vedea. De exemplu, câte limbi în
Studierea oricărei limbi presupune un anumit efort intelectual...
general poate să învețe un copil? 5-10-20-30? Evident că nu. Prin reducerea la aceste cifre vedem foarte clar că trebuie să depui un efort intelectual ca să înveți o limbă și majoritatea oamenilor sunt foarte raționali: de ce ar trebui să depună efortul intelectual în cauză dacă nu-i ajută să-și consolideze poziția în societate, să avanseze în carieră? Și noi constatăm în studiu că foarte mulți oameni nu văd o motivație pentru a studia limba română sau limba de stat cum o numesc ei. Și aici e vina cui? E vina noastră, a tuturor.
Doi, pentru a studia o limbă, în cazul de față a limbii române, sunt necesare anumite condiții. Și de exemplu foarte mulți patrioți de-ai noștri din Chișinău insistă uneori nejustificat că minoritățile din localitățile populate compact de alolingvi trebuie să învețe limba română. Când îi întrebi, foarte bine, ești gata să te duci cadru didactic pe doi-trei ani în localitatea respectivă să predai limba română? Aici ajungem la situația că nu prea. Fapt ce denotă, repet, și subliniază teza, că în general, problema limbii este folosită mai mult în scopuri politice și mai puțin în crearea unor mijloace coerente eficiente de comunicare în societate.
De exemplu, în localitățile despre care vorbim, limba română este predată în școli de persoane care în general nu o consideră limbă
În localitățile din Găgăuzia imba română este predată în școli de alolingvi...
maternă, deci, este predată de alolingvi. Automat, putem să ne dăm seama că nivelul ei de predare nu este cum ar fi în cazul unei persoane vorbitoare native de română.
Un alt moment, să spunem despre mijloacele mass-media și restul. Dacă producția lor nu este atractivă, ea nu-i atractivă în orice limbă. Și aici cu regret trebuie să constatăm, că noi suntem, când spun „noi” am în vedere autoritățile din Chișinău în primul rând, pasivi din acest punct de vedere. Ponderea emisiunilor destinate minorităților alolingve este relativ joasă și cu regret iarăși trebuie să constatăm că mesajele, conținutul acestor emisiuni nu este unul atractiv, în sensul că nu poate concura cu emisiunile care vin din alte țări, haideți să o spunem deschis.”
Europa Liberă: Ați menționat că „e vina noastră, a tuturor”. Dar până la urmă, atunci când e vine tuturor nimeni nu-și asumă responsabilitatea. A cui totuși este această responsabilitate: a autorităților centrale, a autorităților locale, a minorităților etnice care trebuie să găsească cumva motivația de a studia sau a populației majoritare?
Anatol Gremalschi: „Haideți să spunem așa: fiecare din noi este om adult și fiecare din noi trebuie să aibă grijă de propria soartă. Din acest punct de vedere, în primul rând, de necunoașterea unei limbi este responsabilă persoana în cauză. Câteodată acest lucru șochează pe mulți și din punctul de vedere al unei corectitudini politice, în opinia mea, eronat înțelese, se pune accentul că e vinovat statul, sunt vinovați majoritarii…
În opinia mea, dacă vrei să înveți o limbă – trebuie să muncești. Și sincer să vă spun, când am avut întâlniri, apropo întâlniri foarte bune și prietenoase cu colegii din Comrat, Taraclia, din localitățile din aceste unități teritoriale, atitudinea a fost foarte binevoitoare, dar le-am spus-o deschis, dacă v-ar trebui limba română, la sigur că o învățați. Uitați-vă câți ambasadori ai Statelor Unite am avut noi în RM. Într-o jumătate de an ei țineau discursuri oficiale în limba română. Ați văzut alți ambasadori să facă așa ceva? Nu. Deci, prin urmare, dacă omul vrea – învață, indiferent de condițiile în care se află.
Doi, evident că este în mare măsură, în opinia mea, vina statului pentru faptul că nu facilitează acest proces. De obicei, problema apare înainte de alegeri, ea se acutizează, pe urmă liber se uită de ea. Ce să vă spun, programul care a fost adoptat, dacă nu mă înșel, în anul trecut sau în 2015, privind studierea limbii române de alolingvi, alocările bugetare nu ajungeau la un milion, cu toate că programul era scris cred că pe 30 de pagini, cel puțin nu-i serios…”
Europa Liberă: Și asta în condițiile în care copiii din aceste medii învață mai multe limbi, au o povară un pic mai mare de învățare a limbilor.
Anatol Gremalschi: „Da, aveți perfectă dreptate. Revenind la suma mai mică de un milion, tirajul de carte ajunge la câteva milioane. Cum poți să asiguri emisiuni, și Internet în română, și manuale în școală, și literatură beletristică în română pentru persoanele respective evident, cu suma asta nu poți face nimic.
Doi: în pofida declarațiilor făcute de reprezentanții politici ai minorităților alolingve, că ei ar vrea, doresc, iubesc să învețe limba de stat, dar nu au posibilitatea și nu sunt ajutați, întrebarea noastră a fost una foarte simplă: în bugetele Dvs, ale autorităților locale, câte mijloace financiare ați alocat pentru această problemă? De ce tot timpul așteptați de la stat? și nu s-au prea alocat. Să o spunem deschis, nu s-a alocat practic nimic.
Revin la teza [că] problema limbii este politizată, în continuare este folosită în calitate de mijloc de consolidare a electoratului și de o parte, și de alta. Și studierea ei, în opinia mea, și răspândirea ei în localitățile populate preponderent de alolingvi va fi posibilă doar atunci când va exista o motivație. Problema este în general în motivație.”