Constantin Codreanu: „A venit timpul să ducem Unirea din stradă în Parlament”

Constantin Codreanu

Interviul dimineții cu prim-vicepreședintele Partidului Unității Naționale.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviul dimineții: cu Constantin Codreanu (PUN)


Cine se întreba până acum câteva zile ce se va întâmpla, după declinul electoral al Partidului Liberal, cu electoratul unionist, un electorat aflat în ascensiune şi estimat în sondaje la o cotă de în jur de 20 la sută, a primit un posibil răspuns. Partidul Unităţii Naţionale, care şi-a prezentat duminică, într-un luxos hotel al capitalei programul, este un pretendent sigur la acest electorat. Formaţiunea optează pentru re-unirea Republicii Moldova cu România, iar unul dintre scopurile anunțate la congresul de duminică este obținerea unei majorități unioniste în Parlamentul de la Chișinău după alegerile parlamentare din 2018. Mai multe despre aceste planuri de la prim-vicepreşedintele PUN, Constantin Codreanu, deputatul PMP (Partidul Mişcarea Populară) din Parlamentul României.

Europa Liberă: Dle Codreanu, Partidul Unității Naționale și-a ales conducerea în cadrul primului congres extraordinar ce a avut loc ieri la Chișinău. Traian Băsescu a fost ales președinte de onoare, vremelnic, pentru că dl Băsescu, fostul preşedinte român, va pretinde se pare la funcţia de şef al partidului dacă va reuși să-și recapete cetățenia Republicii Moldova, cetăţenie suspendată de președintele moldovean, Igor Dodon. Dvs. sunteţi prim-vicepreşedinte, iar Anatol Șalaru, fostul ministru liberal al apărării, președinte executiv al formaţiunii. Uşor surprinzătoare această apariţie a lui Traian Băsescu în conducerea partidului, dle Codreanu. Unii se întreabă deja dacă PUN a fost de la bun început un proiect gândit, adaptat și implementat de fapt de Traian Băsescu în Republica Moldova?

Constantin Codreanu: „Într-adevăr e o surpriză plăcută, o surpriză binevenită, o surpriză pe care am noi am pregătit-o practic, cea mai bună surpriză posibilă pentru mișcarea unionistă în Republica Moldova. Pentru că fără prezența dlui Traian Băsescu, președintele României, în fruntea acestei formațiuni ar fi fost foarte complicat să-i aducem sub aceeași cupolă pe ceilalți unioniști din Republica Moldova. Și tocmai aceasta este miza: ca dl președinte Traian Băsescu să fie acel factor coagulant care să ne pună în aceeași masă pe toți cei care ne dorim un lucru esențial și anume reîntregirea României.”

Europa Liberă: Dar întrebarea era dacă dl Traian Băsescu a gândit de la bun început acest proiect sau s-a asociat pe parcurs la el?

Constantin Codreanu: „Să știți că discuții au existat cum ne facem simțită prezența și în Republica Moldova mai ales după acea victorie pe care l-a obţinut parcursul unionist, acea victorie electorală pe care a obținut-o în decembrie 2016 în Republica Moldova. Și, confirmare a faptului că Traian Băsescu este în continuare cel mai iubit politician aici, în Republica Moldova, și când spun iubit mă refer și la emoții, și la voturile pe care le poate aduna de la cetățenii români din Republica Moldova, ei bine acum a venit timpul să facem același lucru și pentru acei care deocamdată nu au cetățenia română.”

Europa Liberă: O altă întrebare, într-adevăr, care planează asupra acestei asocieri a dlui Băsescu cu noul proiect politic e: care ar putea fi profitul electoral al acestei asocieri pentru noua formaţiune? Am văzut și o cifră care estimează acum, din start, la 6% acest profit. Dvs. ce credeţi despre acest gen de întrebări?

Constantin Codreanu: „Eu sunt convins că asocierea dintre președintele Traian Băsescu și PUN este o garanție a faptului că cel puțin acest partid va avea, sau chiar acum are acel procent necesar să intre în Parlament. Și acum depinde doar de noi ca la alegerile parlamentare din 2018 să dublăm sau chiar să triplăm acest procentaj și să fim, de ce nu, printre primele formațiuni care vor avea un număr de deputați în Parlamentul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Formaţiunile declarat unioniste, dle Codreanu, au livrat anterior suficiente dezamăgiri electoratului. Cele dintre ele care au ajuns să participe la un anumit moment la actul guvernamental, de obicei au uitat după alegeri despre obiectivul unirii. De ce, dle Codreanu, consideraţi că ar trebui să fiţi trataţi cu încredere de electoratul unionist în aceste condiţii?

Constantin Codreanu: „Acele formațiuni care sunt acum au avut lideri foarte slabi, ceea ce nu este cazul acum. Traian Băsescu știm foarte bine ce parcurs politic a avut în România și acel succes pe care l-a avut mereu ca politician în România și pe care îl are în continuare. Credeți-mă că nu e deloc puțin ca după atâtea mandate, și de primar general, şi de ministru, și de președinte al României să reușești să obții și un mandat de senator este indiciu al faptului că președintele Traian Băsescu face alegeri foarte bune atunci când vine vorba de lupta electorală și lupta politică. Și același lucru sper și chiar sunt convins că se va întâmpla în Republica Moldova, pentru că tocmai spuneam mai devreme Traian Băsescu va fi acel factor coagulant pentru toți cei care vor să lupte pentru unirea Republicii Moldova cu România. Și această afirmație este susținută și de faptul că au venit alături de noi tinerii, așa cum am făcut eu în apel că cei care cred în unirea Republicii Moldova cu România trebuie să înțeleagă că a venit timpul să ducem unirea din stradă în Parlament și să ducem această luptă pe eșichierul politic.”

Europa Liberă: Dar va fi dumnealui pe bune liderul formațiunii, se va ocupa de toate lucrurile, sau va fi doar o locomotivă, în sens electoral, de captare de aderenți?

Constantin Codreanu: „Locomotiva în primul rând presupune să fii un lider. Sigur că da. Oamenii au fost surprinși. Dar orice discuție legată de faptul că acesta ar fi un proiect ascuns sau al nu știu cui în Republica Moldova încetează din momentul în care Traian Băsescu a apărut în fruntea acestui partid și rămâne în fruntea acestui partid, pentru că, deși nu poate din punct de vedere legal deocamdată să accepte acea funcție plină de președinte al partidului, el este președinte al partidului, pentru toți cei care fac acum parte din Partidul Unității Naționale.”

Europa Liberă: Mă bucur că ați adus vorba aici. Voiam să vă întreb despre asta mai târziu, dar vă întreb acum. Cu siguranță ați văzut că există această suspiciune, mai ales în rândul liberalilor, că acest proiect politic ar fi un proiect de dreapta ce ar urma să absoarbă electoratul unionist dezamăgit de PL, dar să fie controlat de același Vlad Plahotniuc. Mă refer aici la o declarație a dlui Lilian Carp făcută când a ieșit de la guvernare. Dumnealui nu a numit atunci formațiunea, dar toată lumea a înțeles că se referă la PUN. Dvs. cum vă raportați la acest gen de presupuneri?

Constantin Codreanu: „Declarații în acest sens au venit din partea mai multor formațiuni politice, nu doar din partea PL, care evident este cel mai afectat. Și cum spuneam mai sus, orice astfel de discuție încetează din momentul în care PUN a ajuns să fie condus de președintele Traian Băsescu. Dacă ajunge să-și imagineze cineva că marele titan al politicii moldovenești Vlad Plahotniuc îl poate controla pe Traian Băsescu, fie face o glumă nereușită, fie spune o mare prostie; este un lucru imposibil.”

Europa Liberă: Citez o declarație a dlui Șalaru: „Ne dorim din tot sufletul o colaborare cu Maia Sandu și partidul pe care-l conduce, vin cu rugămintea, a zis dumnealui ieri, aici mă adresez membrilor, să nu intrați în conflict cu reprezentanții PAS, deoarece sunt singurii cu care putem colabora”. Despre ce fel de colaborare anume vorbeşte dl Şalaru? Știți că o astfel de declarație nu poate decât să reducă probabil din electoratul PAS-lui. Liderii PAS ar putea să o ia ca pe o încercare de a le rupe din aderenții care împărtășesc idealul unirii, acei aderenți care-s unioniști?

Constantin Codreanu: „A fost o mână pe care am întins-o noi pentru cei de la PAS, Maiei Sandu, pentru a le spune foarte clar că dușmanii noștri nu sunt acolo, oponenții noștri politici nu sunt acolo. Noi știm foarte clar cine sunt oponenții politici ai Partidului Unității Naționale, cine sunt oamenii politici care se opun ideii reîntregirii României, și anume Plahotniuc și Dodon; împotriva lor trebuie să îndreptăm armele și în același timp trebuie să ne căutăm câți mai mulți aliați printre cei care împărtășesc idealul nostru.”

Europa Liberă: Dar fiți de acord că acei de PAS ar putea aprecia această mână întinsă despre care vorbiţi Dvs. ca pe un măr otrăvit?

Constantin Codreanu: „Depinde cum ei vor reacționa, nu le putem noi controla modul în care reacționează la această propunere, suntem extrem de deschiși, ne dorim o colaborare cu ei în viitorul Parlament, o colaborare chiar și acum, fără a încerca să lovim în cei de pe dreapta. Pentru că, așa cum spuneam, în Republica Moldova tradițional vorbim mai degrabă despre o luptă geopolitică decât despre o luptă politică. În acest moment oponenții noștri sunt pe cealaltă parte a eșichierului politic.”

Europa Liberă: Dle Codreanu, în cadrul congresului de ieri formaţiunea PUN a anunțat că este împotriva schimbării sistemului electoral în Republica Moldova. Până acum nu au fost neapărat efectuate niște acţiuni vizibile în spațiul public care să confirme acest lucru. Ce demersuri aveţi de gând să iniţiaţi acum, în calitate de formaţiune cu acte în regulă deja, ca să opriţi acest plan al guvernării?

Constantin Codreanu: „Această declarație este un prim pas, în rest urmează să discutăm, nu pot să-mi asum eu să spun care vor fi acțiunile imediate, dar cu siguranță vor exista poziții publice în acest sens, poziții pe care ni le vom asuma atât în interiorul Republicii Moldova, cât și în exteriorul acesteia.”

Europa Liberă: Vreți să spuneți că, deşi acesta e acum cel mai fierbinte subiect politic în Republica Moldova, nu v-ați gândit cum vă faceți auzită vocea în acest sens?

Constantin Codreanu: „Din punctul meu de vedere problema noastră și cea mai mare provocare în acest sens rămâne aceeași provocare pe care am avut-o în ultimii ani noi, unioniștii care eram în sectorul civic, și anume să încercăm să ducem cât mai departe printre cetățenii Republicii Moldova acea informație necesară despre beneficiile reunirii.”

Europa Liberă: Dar la ce v-ar folosi? Analiștii zic că, dacă se schimbă sistemul, unioniștii nu au nicio șansă electoral?

Constantin Codreanu: „Eu rămân la convingerea că dacă vom face ceea ce ne-am propus, să vorbim despre aceste beneficii, vom reuși să obținem din ce în ce mai mulți membri în primul rând, pentru că vorbim deja despre o formațiune politică.”

Europa Liberă: În Parlament ce șanse aveți să ajungeți?

Constantin Codreanu: „Asta spuneam, vom reuși să obținem din ce în ce mai mulți membri, pentru că suntem o formațiune politică, ceea ce ne va asigura o prezență în Parlament, indiferent de sistemul de vot. Dar clar că poziția noastră e că suntem împotriva sistemului de vot.”