Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a calificat drept „informații inexacte, unele chiar false” evaluările unor experți care au arătat recent că tariful actual la gazele naturale ar trebui redus cu 30 la sută. Unul dintre cei vizați este și interlocutorul nostru de peste câteva minute, expertul Sergiu Tofilat, președinte al think-tank-ului WatchDog.md.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a dat o replică, printr-un comunicat, experților care au prezentat recent argumentele lor că acum consumatorii din Republica Moldova achită un tarif la gazele naturale cu aproape 30 la sută mai mare decât costurile reale. „Informații inexacte, unele chiar false” – arată comunicatul cu privire la evaluările sau dezvăluirile experților. Ce ați avea de spus în legătură cu acest răspuns-comunicat al agenției?
Sergiu Tofilat: „Da, am așteptat câteva zile să apară acest comunicat, chiar îmi era interesantă reacția ANRE și, spre regret, asistăm la un răspuns destul de lamentabil. Acest comunicat al ANRE arată, în primul rând, că directorii nici măcar n-au binevoit să studieze argumentele noastre și chiar i-am răspuns pe Facebook dlui Copaci, director general.
ANRE prezintă informații false sau eronate în rapoartele sale...
La fiecare cifră dată, care este în raportul nostru, este indicată sursa de unde provine cifra respectivă. Și dacă apăsăm click, surprinzător, se vor deschide rapoartele ANRE.
Respectiv, reiese că ANRE prezintă informații false sau eronate în rapoartele sale. Și mai mult ca atât, l-am invitat pe dl Copaci să răsfoiască și prevederile metodologiei, pct. 60 și 61 din Metodologia de calculare a tarifelor, să se convingă că ANRE poate revizui tarifele chiar în cursul anului, dacă sunt devieri mai mari de 5%.”
Europa Liberă: Haideți să enumerăm încă o dată argumentele Dvs. și ale colegilor Dvs. potrivit cărora tariful rămâne de mai mult timp umflat și trebuie redus de urgență cu 30 la sută...
Sergiu Tofilat: „În primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că tariful este o valoare calculată, adică ANRE estimează ce volum de gaze va fi livrat consumatorilor în decursul unui an și cât acesta o să coste. Cu cât o să cumpărăm gazul și care vor fi cheltuielile pentru ca acest gaz să fie livrat consumatorilor, ANRE face niște estimări. În aceste estimări, prețul de import al gazului este luat ca valoarea de 4.194 de lei pentru 1.000 de metri cubi. Aceasta este baza de calcula ANRE-ului.
Noi am studiat care este valoarea sau prețul real achitat de „MoldovaGaz”. În 2016, noi avem 3.887 de lei, adică cu 7% mai ieftin și, în primele șase luni din 2017, noi, în genere, avem sub 3.000 de lei prețul sau cu 28% mai ieftin. Respectiv, consumatorii plătesc o sumă mai mare decât costurile reale.”
Europa Liberă: ANRE nu a revizuit aceste cifre de vreo doi ani, susțin experții...
Sergiu Tofilat: „Da, din 27 ianuarie 2016.”
Europa Liberă: De ce credeți că nu a făcut acest lucru?
Sergiu Tofilat: „Eu și colegii mei am mai atras atenția asupra faptului că există aceste diferențe dintre calculele planificate de ANRE, deci, tariful aprobat și costurile reale, însă nu eram atât de… să spunem așa, preocupați când ANRE va face lucrul acesta, va revizui tariful, pentru că în 2011-2015 costurile întreprinderii „MoldovaGaz” erau mult mai mari decât tariful aprobat de ANRE. Și atunci, „MoldovaGaz” a acumulat niște devieri tarifare, niște pierderi de vreun miliard de lei și noi consideram că ANRE va lua în calcul acest lucru și va revizui tariful atunci când se vor acoperi aceste pierderi financiare. Însă ne-a deranjat foarte mult când deputatul Partidului Democrat, dl Sergiu Sârbu, într-o emisiune acum trei săptămâni, a promis public o reducere substanțială a tarifului.
Orice specialist în energetică va spune că ANRE este o instituție independentă și niciun fel de deputat sau prim-ministru, sau oricine altcineva nu poate influența procesul decizional.”
Europa Liberă: Cum interpretați Dvs. această intervenție a deputatului?
Sergiu Tofilat: „La noi, în Republica Moldova, Partidul Democrat, spre regret, încă nu a înțeles că ANRE trebuie să fie o instituție independentă. La noi, un deputat poate spune care-s tarifele sau prim-ministrul poate decide care-s tarifele. Deci, lucrul acesta este inacceptabil…”
Europa Liberă: Dar a propos, dle Tofilat, cât de justificată vi se pare opinia emisă în spațiul public că guvernarea încearcă să tergiverseze reducerea tarifului la gaze până în toamnă, ca înainte de alegeri să o facă profitabilă electoral, ca să spunem așa?
Sergiu Tofilat: „Ca să finalizăm cu acest comunicat de presă, ANRE a spus că cifrele sunt eronate, nu sunt corecte, dar nu a adus niciun fel de argumente să ne spună care sunt cifrele lor. Și lucrul acesta arată că, pur și simplu, ele nu există. Chiar vreau să le transmit un mesaj celor de la ANRE, și în special dlui Copaci, pe care îl consider un specialist destul de capabil. Oricum, mai devreme sau mai târziu, ei vor fi nevoiți să facă consultări publice.
În cifrele astea cu prețul real, prețul de import al gazului, care a fost în semestrul doi din 2017, cifra aceasta lipsește. Ea va fi publică și oricum vom deconspira și vom arăta cu unele amănunte că ANRE într-adevăr are motive să reducă tariful. Că fac această tergiversare, deloc nu le face față. Pur și simplu, o să fie mai dureros pentru ei momentul în care vor fi deconspirați. Acum, Partidul Democrat face lucrul acesta.
Noi suntem într-un an electoral, eu cred că PD-ul înțelege foarte bine că lor le este convenabil că acum consumatorii plătesc un tarif mai mare, această plată în avans se acumulează și ea va trebui redusă din următorul tarif, și noi, mai mulți colegi de-ai mei, am vehiculat încă câteva luni în urmă ideea că, în ajun de alegeri parlamentare, va ieși vreun deputat PD sau prim-ministru și ne va bucura că tariful, iată, va fi redus cu 40-45%, pe când el deja acum trebuie redus cu 30%. Nu trebuie să ne impună pe noi să plătim încă nouă luni înainte aceste costuri mult mai mari, ca să credităm întreprinderea și apoi să ne bucure că ne întorc tot banii noștri.”
Europa Liberă: Ca să precizăm, ce credeți că se va întâmpla cu surplusul banilor pe care, iată, credeți că consumatori îl plătesc în 2017, de exemplu?
Sergiu Tofilat: „Să luăm un exemplu simplu, ca ascultătorii noștri să înțeleagă despre ce e vorba. Deci, noi vorbim de faptul că ANRE utilizează în calculul tarifului un preț de import al gazului de 4.194 de lei. Deci pe 2016 prețul real a fost de 3.887 de lei, respectiv există o diferență de aproximativ 307 lei la 1.000 de metri cubi…”
Europa Liberă: Bani care nu au fost plătiți pentru achiziții?
Sergiu Tofilat: „Nu, nu, nu. Anual, Moldova importă un miliard de metri cubi. Deci, dacă la 1.000 de lei avem diferența de 307 lei, la un miliard de metri cubi diferența o să fie de 307 milioane de lei. Aceștia-s bani achitați în plus de consumatori în anul 2016. Dacă noi am plătit în avans pentru gaz, respectiv și „MoldovaGaz” trebuie să plătească în avans tot pentru gaz, mai ales că are o datorie de peste 400 milioane de dolari către „Gazprom”. Iată, noi vrem să vedem dacă „MoldovaGaz”, într-adevăr, a folosit acești bani pentru a achita costul gazului sau a stinge o parte din datorii.”
Europa Liberă: Ar putea acești bani să fie luați în considerare la stabilirea noului tarif?
Sergiu Tofilat: „Obligatoriu. Acestea-s prevederile metodologiei în vigoare.”
Europa Liberă: Comunicatul ANRE arată, cum spuneam, cu titlu de replică din câte se înțelege, că „aici calcularea și aprobarea prețurilor și tarifelor reglementate se efectuează în baza valorii prognozate a prețului mediu anual de procurare al gazelor naturale și nu în baza prețurilor semestriale sau trimestriale”. Cum înțelegeți, cum citiți Dvs. această precizare-replică?
Sergiu Tofilat: „Chiar de asta și am dat o replică dlui Copaci, ca să vadă pct. 60 și 61 din metodologie. Haideți să luăm un exemplu, ca să înțelegem cum se formează aceste devieri, după aceea revin la prevederile metodologiei. Deci, luăm un exemplu uzual pentru oameni – prețul pâinii. Jumătate din prețul pâinii este costul făinii. Să admitem că pâinea costă 10 lei și făina costă 5 lei, dacă mâine se ieftinește făina la 3 lei și 50 de bani, respectiv și pâinea trebuie să coste nu 10 lei, dar 8 lei și 50 de bani.
Exact același lucru e și cu tariful la gaz, numai că prețul de import al
ANRE trebuia să reducă tarifele încă vara, și n-a făcut-o. N-a făcut-o intenționat, pentru că este controlată politic...
gazului în tarif are o pondere nu de 50%, dar de 75% și gazul s-a ieftinit, noi îl plătim cu circa 28,5% mai ieftin decât ANRE utilizează valoarea în tarif. Respectiv, tariful trebuie să scadă doar pe diferența asta de preț al gazului cu 21%.
Acum, ANRE, văzând lucrul acesta și citind prevederile pct. 60 și 61 din Metodologia de calculare, trebuie să vadă că diferența este mult mai mare de 5% și trebuie să opereze modificarea tarifului chiar în cursul anului, chiar de câteva ori pe an, dacă este necesar. Nu are ce aștepta. Deci, ANRE trebuia să reducă tarifele încă vara, și n-a făcut-o. N-a făcut-o intenționat, pentru că este controlată politic, pentru că lucrul acesta avantajează Partidul Democrat. Asta-i toată logica.”