Inundații în China: zeci de victime și peste 3 milioane de oameni afectați

La Zhengzhou

Inundațiile din centrul Chinei au afectat peste 3 milioane de oameni și au făcut cel puțin 33 de victime, au anunțat autoritățile locale joi, 22 iulie, în timp ce ploile torențiale nu contenesc în zonă.

În capitala provinciei Henan, orașul Zhengzhou cu o populație de 10 milioane de oameni, în doar ultimele trei zile a căzut o cantitate anuală de precipitații. Inundațiile masive au transformat străzile în râuri, au spălat drumuri și au inundat metroul, blocând oameni în subteran.

Sute de mii de oameni din zonă au fost afectați, ploile torențiale provocând pagube substanțiale.

Ploile au continuat pentru a șasea zi consecutiv, pe 22 iulie, împiedicând operațiunile de salvare și curățare.

Inundații în orașul Zhengzhou

Video-uri distribuite pe rețele de socializare arătau mașini plutind pe străzi, drumuri spălate și oameni blocați. Imagini terifiante mai arătau pasageri din metrou prinși în apă până la gât în interiorul vagoanelor și oameni înecați.

Salvatorii au reușit să scoată în siguranță sute de pasageri din metroul inundat.