Câteva cartiere din orașul Petropavlovsk, în nordul Kazahstanului, erau luni acoperite complet de ape, a spus un jurnalist Reuters.
Orașul se află pe malurile râului Ișim, afluent al râului Irtîș. Acesta este, la rândul lui, principalul afluent al fluviului Obi – axa celui de-al șaptelea cel mai lung sistem de râuri din lume.
Autoritățile kazahe au spus că în regiunea Petropavlovskului au fost inundate 1000 de case, iar peste 5000 de oameni au fost evacuați.
La câteva sute de kilometri peste graniță, în orașul rusesc Kurgan, apa râului Tobol a crescut cu 6,31 metri, iar guvernatorul regiunii, Vadim Șumkov, a spus că se apropie „o mare de apă”. În regiunea Kurgan fuseseră evacuați până luni dimineață 13.000 de oameni, iar operațiunea continua.
Aproape 140 de case au fost inundate în orașul Tomsk, din regiunea sud-vest siberiană cu același nume, unde au fost evacuați 84 de oameni.
În Rusia inundațiile au afectat mai întâi orașul Orsk, apoi Orenburgul, ambele din zona Uralilor, iar acum au lovit regiunile vecine din vestul Siberiei.
Televiziunea Current Time, afiliată Europei Libere, a informat că în regiunea rusă Kemerovo, grav afectată de inundații, sătenii care și-au văzut luate de ape aproape toate animalele din gospodării s-au plâns că nu au fost ajutați de nimeni, deși Ministerul Situațiilor Excepționale a declarat că situația se află „sub control”.