Premierul Ion Chicu a promis agricultorilor compensații de câte o mie de lei pentru fiecare hectar de cereale din prima grupă compromis de secetă. Vorbind în debutul ședinței de guvern de miercuri, Chicu a spus însă că guvernul său „nu va tolera șantaj” din partea fermierilor și le-a cerut să nu creeze „impedimente altor cetățeni”, blocând drumurile naționale în timpul unor proteste. Cel mai recent protest la care zeci de fermieri au blocat un drum cu ajutorul tehnicii agricole a avut loc marți, pe traseul Chișinău – Hâncești. Promițând despăgubiri, primul ministru a spus că fermierii trebuie să depună cât mai rapid cereri. Ceva mai devreme, președintele Igor Dodon a spus că situația din agricultură este gravă, dar nu catastrofală, că autoritățile vor să compenseze pierderile fermierilor și pentru culturile din alte grupe, mai târzii, cerând un împrumut în acest scop Băncii Mondiale.