Ion Manole: În regiunea transnistreană este mult mai rău decât în Belarus

Protest la Tiraspol pentru drepturile omului al avocatului transnistrean Stepan Popovski

Experții din domeniul drepturilor omului, factorii de decizie de la Chişinău și organizații internaționale vorbesc tot mai des în ultimul timp despre creșterea presiunilor exercitate de administrația de le Tiraspol asupra vocilor critice din societatea din regiunea separatistă. Există mai multe cazuri de rezonanță când unele personalități mai vizibile din stânga Nistrului s-au plâns că sunt persecutate sau că au fost nevoite să fugă din regiune pentru că altfel riscau să facă închisoare doar pentru declarații publice sau postări pe rețele de socializare.

Your browser doesn’t support HTML5

Ion Manole: În regiunea transnistreană este mult mai rău decât în Belarus

Pentru a ne lămuri cât adevăr este în aceste declarații și cât de îndreptățiți sunt oamenii din stânga Nistrului să se teamă de consecințe, atunci când spun deschis că sunt nemulțumiți de administrația de la Tiraspol, am stat de vorbă cu Ion Manole, directorul Promo-Lex, organizație care de ani de zile monitorizează abuzurile din domeniul drepturilor omului din regiunea transnistreană și reprezintă mai multe dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Poate că, totuși, acești oameni exagerează și lucrurile nu sunt chiar atât de grave?

Europa Liberă: Dle Ion Manole, am discutat cu câteva persoane din regiunea transnistreană care ne-au contactat și care ne-au spus lucruri destul de dure legate de viața lor din regiune, spunându-ne că nu există niciun fel de posibilitate de a-ți spune punctul de vedere acolo, de a fi cumva nemulțumit față de regim, față de sistem și că există pericol pentru securitate și pentru viață atunci când oamenii încearcă să-și arate poziția sau să spună că sunt nemulțumiți.

Atunci când discuți cu oameni care își vorbesc pe o asemenea tonalitate, îți spun asemenea lucruri involuntar apare întrebarea: „Dar poate că ei totuși exagerează. Poate că lucrurile nu stau chiar așa?” Pentru că suntem în Europa, secolul XXI și nu poți pentru o postare pe rețelele de socializare să riști să fii asasinat sau să fii concediat. Din experiența Dvs la Promo-Lex, exagerează acești oameni, atunci când vorbesc cu asemenea termeni, pe o asemenea tonalitate?

Ion Manole: „De regulă, aceste persoane sunt oameni disperați, de regulă ei au încercat deja toată căile legale, juridice, civice - și au eșuat. Evident că după atâtea eforturi și eșecuri ei deja sunt disperați și poate că în unele situații mai exagerează. Dar în mare parte ei spun adevărul. Este realitatea pură din regiunea transnistreană. Și probabil că ei, fiind disperați, nu mai au ce pierde.”

Your browser doesn’t support HTML5

Ion Manole: Când am avut nevoie de implicarea statului în a ajuta o persoană din Transnistria, nu a fost posibil

Nu există nicio instituție, nicio organizație națională sau internațională care le-ar garanta acestor oameni drepturile…

Europa Liberă: Să iasă, să publice ceva, să-și spună punctul de vedere undeva la Tiraspol – de ce nu ar face-o?

Ion Manole: „Pentru că nu există nicio instituție, nicio posibilitate, nicio organizație națională sau internațională care le-ar garanta acestor oameni drepturile și le-ar apăra securitatea lor în cazul în care ei ar avea probleme.”

Europa Liberă: Dar justiția? Mecanismele din justiție? Te duci, dai în judecată, îți aperi drepturile – de ce nu ar face ei lucrul acesta?

Ion Manole: „Haideți să comparăm spre exemplu cu Belarus. Păi iată că în regiunea transnistreană este mult mai rău decât în Belarus. Acolo cel puțin e un stat recunoscut, acolo sunt instrumente, sunt pârghii, sunt mecanisme internaționale de monitorizare. Acest teritoriu al Republicii Moldova – mă refer la stânga Nistrului – este un teritoriu închis. Închis pentru monitorizare, închis pentru opinii liber exprimate de către cetățeni. În stânga Nistrului nu veți vedea emisiuni de genul celor pe care le face Europa Liberă, în care oamenii își spun părerea, o argumentează foarte bine. Instituțiile media din stânga Nistrului nu sunt independente și, respectiv, trebuie să promoveze doar un mesaj care convine și este verificat, exact ca în perioada sovietică.

Și atunci, dacă nu există în acest teritoriu aceste elemente – de societatea civilă nici nu mai vorbesc, aceasta este persecutată, este intimidată, este practic neutralizată – deci, într-un astfel de teritoriu evident că nu poți să ai nicio garanție. Și nici nu te poți aștepta la o solidaritate a cetățenilor cu tine, în cazul în care vei avea probleme…”

### Vezi și... ### Evoluțiile în problematica transnistreană s-au oprit practic la anul 2019

Europa Liberă: Deci, rămâi singur, ca în perioada stalinistă, și încă și arătat cu degetul…

Ion Manole: „Exact. Și impunitatea care există acolo descurajează oamenii, pentru că ei știu că nimeni nu-i va apăra, ei știu că în cazul în care vor avea probleme nimeni nu-i va putea ajuta. Unica lor speranță este să se uite peste Nistru, către Chişinău. Iar din păcate la Chişinău, așa cum am mai spus, nu avem nici instituții ale statului, nici altfel de instituții – civice sau internaționale – care s-ar ocupa nemijlocit de astfel de astfel de cazuri și astfel de probleme.”

Europa Liberă: Dle Manole, oamenii cu care am vorbit arătau destul de necăjiți, se vedea că nu o duc deloc bine.

Ion Manole: „Probabil că acesta este rezultatul sărăciei. Și în special a sărăciei oamenilor care au avut cândva o poziție civică a lor, au avut o altă opinie pe care au încercat să o exprime la nivel local. Iar noi știm că un regim nedemocratic se simte foarte incomod și neconfortabil cu oameni care gândesc altfel, sau cu organizații care promovează gândirea liberă și libera exprimare.

Ion Manole, director Promo-Lex

Și atunci, să ne amintim că cea mai eficientă și cea mai gravă amenințare pe care o avem în stânga Nistrului este amenințarea cu concedierea. Deci, în momentul în care o persoană devine incomodă sau exprimă o opinie critică la adresa regimului sau la adresa anumitor persoane care dețin funcții sau poziții „oficiale”, să le spunem așa, în stânga Nistrului, prima pedeapsă pe care o primește este concedierea. Iar amenințarea că tu vei fi concediat, că rudele tale vor fi concediate, este una destul de eficientă în astfel de cazuri.

Și odată fiind concediați și pierzându-și astfel toate sursele de venit, acești oameni se pomenesc într-o situație și mai grea, în primul rând din perspectivă financiară.”

### Vezi și... ### Regiunea separatistă - așa-zise „alegeri”, frica și lipsa de perspective

Europa Liberă: Și aici trebuie să ținem cont și de faptul că în regiunea transnistreană există acest holding Sheriff, care are afaceri, face angajări practic în toate domeniile. Și în momentul în care ai intrat pe „lista neagră” a Sheriff-ului practic nu mai ai nicio șansă să urci cumva, sau să ai vreo perspectivă de a te angaja undeva, chiar dacă ar fi vorba despre o afacere privată.

Ion Manole: „Așa este. Noi avem chiar cazuri pe care le-am reprezentat la Curtea Europeană. Persoanele care au intrat în dizgrația administrației de la Tiraspol au ajuns practic în condiția și în situația în care au trebuit să plece din această regiune. Și marea lor majoritate au plecat - și nu doar în Republica Moldova, dar și mai departe.”

Europa Liberă: Deci, pierzi totul și devii un nimeni. Exact ca în perioada lui Ceaușescu din România sau de represiunile din fosta URSS.

Ion Manole: „Exact. Și este bine că acum avem hotarele deschise și cei care pot, reușesc și au vârsta mai tânără reușesc să plece să-și aranjeze viața. Celor care au o vârstă mai înaintată le este mult mai complicat și mai dificil.”

Europa Liberă: Dle Manole, în această situație, gândul de speranță cel mai apropiat – încerc să mă pun în locul acestor oameni – pentru ei ar fi Chişinăul: să încerce să-și caute acolo protecție, un rost. Pot apela acești oameni la autoritățile de la Chişinău pentru un asemenea sprijin? Se vorbește mult despre drepturile omului și despre faptul că trebuie să avem grijă de oamenii din stânga Nistrului și că facem foarte multe pentru ei. În ce măsură e doar o declarație și în ce măsură se poate ajunge și la fapte?

Ion Manole: „De la declarație până la fapte în cazul Republicii Moldova este o cale foarte lungă, din păcate. Din experiența noastră, vă spun cu mâna pe inimă, în marea majoritate, dacă nu chiar în toate cazurile, atunci când am avut nevoie de implicarea statului sau a anumitor instituții ale statului, ca să apere, să ajute o persoană care avea nevoie urgentă la acel moment de suportul statului – chiar dacă erau cetățeni ai Republicii Moldova – nu a fost posibil. Dimpotrivă, noi eram nevoiți nu doar să-i asistăm pe acești oameni, care aveau nevoie nu doar de suport juridic pe partea dreaptă a Nistrului, dar aveau nevoie și de un acoperiș de asupra capului, aveau nevoie de un pat pe o anumită perioadă până se rezolvă anumite probleme pentru ei. Și, din păcate, Chişinăul, nu are niciun astfel de instrument. Și, o spun cu regret, nici nu vor să se gândească la un astfel de instrument.

Este important să avem o instituție, un instrument prin care să poată fi ajutați oamenii care au probleme în stânga Nistrului…

Noi insistăm pe parcursul ultimilor ani - și vom încerca acum să apăsăm pedala, să accelerăm pe acest subiect, pentru că este important să avem o instituție, sau să avem un instrument prin care oamenii care au probleme în stânga Nistrului, care nu se mai pot întoarce în stânga Nistrului, să poată beneficia în anumite condiții, periodic, sau pentru o anumită perioadă, de asistența foarte clară, pentru anumite categorii foarte clare, de asistența statului.”

Europa Liberă: Să încercăm să aruncăm o privire și către organizațiile internaționale, organizațiile care au teoretic un cuvânt de spus în procesul de reglementare transnistreană – același OSCE sau cei care vin cu donații în cadrul Măsurilor de consolidare a încrederii. De ce până în acest moment vorbim, la nivel internațional, doar despre două-trei cazuri, două-trei nume – Sanomii, Horjan, Larisa Calic și poate încă două-trei cazuri despre care se știe că sunt persecutate acolo – din moment ce fenomenul acestor abuzuri este atât de amplu precum îl descrieți Dvs.?

Ion Manole: „Eu cred că dacă vom avea la Chişinău o persoană în guvern care ar ști exact ce trebuie să facă executivul de la Chişinău și apoi și partenerii internaționali, atunci lucrurile ar fi diferite – lucrurile s-ar schimba, vă garantez acest lucru. Este important ca autoritățile noastre să înțeleagă că este totul în mâinile lor.

Fără un plan de acțiuni elaborat foarte bine de autoritățile noastre organizațiile internaționale nu vor ști ce să facă

Deci, este important că mingea acum este la Guvern. Acolo trebuie să se înțeleagă că fără un plan de acțiuni elaborat foarte bine de autoritățile noastre organizațiile internaționale nu vor ști ce să facă. Noi trebuie să înțelegem că organizațiile internaționale acționează în primul rând în baza mandatelor lor. În al doilea rând, în baza percepțiilor persoanelor care muncesc în aceste instituții. Și de ce să nu o recunoaștem, uneori, sau în multe cazuri, și în baza intereselor pe care le au anumiți actori care sunt în aceste instituții, sau anumite persoane. Care, la fel, sunt și ei oameni – pot fi neprofesioniști, pot fi influențați sau, doamne ferește, pot fi chiar și corupți, noi nu știm acest lucru.

Dar toată responsabilitatea rămâne pe umerii și pe seama autorităților constituționale. Atâta timp cât nu avem un gospodar în această gospodărie, care este Republica Moldova, atâta timp cât nu avem o persoană competentă și responsabilă, lucrurile nu se vor schimba.”

Europa Liberă: Deci, problema este nu doar în abuzurile care au loc la Tiraspol, dar și în inconsistența politicilor promovate toți anii de Chişinău?

Ion Manole: „Foarte corect. Abuzurile care au loc la Tiraspol sunt consecința incompetenței și inacțiunilor din partea Chişinăului. Totul se află aici. Toate cheile se află aici”.