Ion Preașcă: „Lipsa de încredere se datorează anumitor asiguratori și persoane care încearcă să fraudeze sistemul”

Republica Moldova riscă să-și piardă dreptul de a emite a certificate „Carte Verde”, pe fundalul unei crize ce zdruncină de mai multă vreme sectorul său al asigurărilor. Ce se întâmplă, de fapt, în acest domeniu, de ce companiile din Republica Moldova par să-și piardă credibilitatea în cadrul Sistemului Internațional de Asigurare „Carte Verde” și cum se va răsfrânge acest lucru asupra cetățenilor? Explicații – în interviul cu Ion Preașcă, redactorul-șef al portalului de știri economice Mold-Street.com.

Your browser doesn’t support HTML5

Natalia Sergheev - Interviu cu Ion Preașcă


Europa Liberă: Așadar, criză cronică și aparent tot mai gravă - ar fi de constatat din capul locului - pe piața asigurărilor din Republica Moldova. Lipsa de credibilitate a acestui sector poate cauza, inclusiv lipsirea companiilor moldovenești de dreptul de a emite Cartea Verde, asigurare obligatorie pentru toți posesorii de autovehicule care pleacă peste hotare... Ce se întâmplă de fapt?

Ion Preasca

Ion Preașcă: „E de fapt o situație care persistă deja de mulți ani și care cumva nu-și găsește o soluție, o rezolvare. Și aici cumva nu doar entitățile din domeniul asigurărilor, ca Biroul național de asigurări de automobile, care e o structură non-guvernamentală de autoreglementare, dar și Comisia națională a pieței financiare trebuie să depună efort pentru a soluționa această problemă, fiindcă deja de trei ani suntem sub monitorizare, am fost și anterior tot așa, și cumva toată chestia asta poate afecta direct consumatorii simpli, pe cetățenii Moldovei, dar și companiile care pot pierde o groază de bani din cauza acestei situații. Aș vrea să spun din start că de fapt piața asigurărilor din Moldova este în mare parte piața asigurărilor auto, undeva 90% din veniturile de asigurări vin din asigurările auto: Carte Verde, CASCO, RCA etc. Evident că o astfel de situație arată care e dependența asiguratorilor de acest segment de asigurări auto.”

Europa Liberă: Acum câteva zile, într-o ședință de guvern, președintele Comisiei naționale a pieței financiare, Valeriu Chițan, spunea că eventuala retragere a dreptului de a emite Cartea Verde companiilor moldovenești se explică prin neîncrederea față de acestea, care ar fi rău-platnice... Cum de-au ajuns aceste companii să ofere asigurări nesigure, ca să spunem așa?

Când despăgubirile se cer de la companii din Moldova, acestea deseori nu le achită la timp sau tergiversează un timp îndelungat...

Ion Preașcă: „Iată se întâmplă. Un accident comis de un automobil înregistrat în Moldova și cu asigurare de Carte Verde în Moldova, comis în străinătate și când despăgubirile se cer de la companii din Moldova, acestea deseori nu le achită la timp sau tergiversează un timp îndelungat. Altă ar fi problema că mai există scheme prin care sunt fraudate, se fac accidente fictive și companiile sunt nevoite să plătească sume exorbitante și după aceea încearcă să investigheze. Lipsa aceasta de încredere se datorează anumitor asiguratori și persoane care încearcă să fraudeze sistemul...”

Europa Liberă: Tocmai la sta probabil se referea premierul în ședința amintită, la „comportamentul nepotrivit” al unor operatori pe piața de asigurare...

Ion Preașcă: „Doar că problema aceasta este veche, deja de vreun deceniu, și eu sunt surprins că nu se găsește o soluție adecvată, fiindcă dacă se depistează că asiguratorul face scheme sau este implicat în scheme - lasă-l fără licență. Doar că sistemul de asigurări este bazat pe o schemă în care toți contribuie și dacă unul cade, toată sarcina aceasta cade și pe umerii celorlalți într-un fel, fiindcă nu este un fond foarte uriaș de bani care să poată garanta plata tuturor despăgubirilor cetățenilor sau persoanelor păgubite”.

Europa Liberă: Necazurile „moldovenești” legate de Cartea Verde nu sunt de ieri-de azi... Republica Moldova a intrat în sistemul Carte Verde în 2001, ca membru tranzitoriu, apoi a fost supusă unui proces lung de monitorizare care durează și azi... În 2015 a fost suspendată din sistem din cauza unor nereguli, apoi restabilită... Ca acum – din nou – să se pomenească cu riscul de a rămâne pe dinafară...

Ion Preașcă: „Atunci a fost tot o schemă în care o parte din banii care din fondul de asigurare erau depozitați într-un fond gestionat de o

Din câte știu, pe durata a trei ani nu s-a găsit o soluție adecvată...

companie afiliată, un rider. Și exista riscul ca banii să fie pierduți, pentru că o parte fusese deja scoasă, extrasă de acolo. Deci întotdeauna a existat acest risc. Din câte știu, pe durata a trei ani nu s-a găsit o soluție adecvată...”

Europa Liberă: Tocmai de asta era și întrebarea noastră. De ce, de fapt, credeți că nu a fost chip să se găsească remedii până acum?

Ion Preașcă: „Cred că aici trebuiau acțiuni mai dure față de aceste persoane, dar am vrut să revin la alt aspect. Noi vorbim de piața asigurărilor și piața aceasta e distorsionată. Totul e în mare parte dependent de asigurările auto. De exemplu, asigurările de viață în lume au o cotă parte mare, iar la noi nici un procent din totalul persoanelor nu se asigură. Din aproape două milioane de polițe de asigurări doar trei-patru mii sunt asigurări de viață. Oamenii nu-și asigură viața, doar în cazul în care sunt obligați, nu există o tradiție a asigurării. Asta totodată arată neîncrederea în acest sistem.

Noi am avut o situație cu sistemul bancar și s-au făcut reforme drastice, adică anumite acțiuni foarte dure și care i-au afectat pe mulți.

Odată ce ți-ai pătat numele lucrând pentru nu știu ce scheme, nu era normal să rămâi pe piață...

Din păcate, în domeniul asigurărilor nu s-a procedat așa. Avem câteva companii ale fostului rider acum închis, e vorba de Moldasig, ASITO, Alliance, și situația de acolo nu s-a soluționat. Companiile, da - două au fost eliminate de pe piață, dar Moldasig continuă să activeze și acțiunile ei continuă să fie ba scoase, ba eliminate la bursă, fiindcă nu se găsește un cumpărător, deși e una dintre cele mai mari companii de pe piață. Deci, ele continuă să mai activeze și oamenii care au lucrat în acest companii continuă să fie pe piață. Eu cred că ar fi fost normal ca aceste persoane să nu mai lucreze în acest companii pe piața asigurărilor, fiindcă odată ce ți-ai pătat numele lucrând pentru nu știu ce scheme, nu era normal să rămâi pe piață. Unii și-au creat și companii și acum iarăși sunt printre liderii pieței...”

Europa Liberă: Vorbeați într-un articol despre „influența grupurilor de interese” de pe piața asigurărilor... Despre ce fel de grupuri ar fi vorba?

Ion Preasca

Ion Preașcă: „Hai să spunem așa, că înainte era grupul lui Platon, el controla trei companii mari care desemnau circa 40% din piața asigurărilor, dacă nu mai mult. Și acum oricum se menține, fiindcă este un grup al unor companii străine care încearcă să lucreze după principiile occidentale și sunt companii locale care întotdeauna caută diferite metode pentru a nu merge pe calea obișnuită. De aici, aceste grupuri continuă să fie susținute din umbră de anumiți factori politici și asta cred că e problema de bază. Dacă s-ar merge pe principiul că toți sunt egali și că toți lucrează conform regulilor pieței, atunci s-ar rezolva multe probleme.

Aceste grupuri continuă să fie susținute din umbră de anumiți factori politici și asta cred că e problema...

Avem anul trecut, practic, două sau trei companii care au dispărut, și ele erau afiliate politic, avem Klassika Asigurări - compania lui Ilan Șor, și Galas - al fostului deputat democrat Valeriu Guma. Deci, se curăță piața încetișor, doar că cumva reformele se fac lent”.

Europa Liberă: Revenind pentru o clipă doar la faptul că moldovenii au o reticență de a-și face asigurări pe viață, de exemplu, este vorba doar de neîncrederea față de sector sau totuși e și o problemă de mentalitate, din punctul Dvs de vedere?

Ion Preașcă: „Posibil este și o problemă de mentalitate, de educație, fiindcă fiecare, da, ne gândim, ce se va întâmpla azi-mâine, dar să plătești o sumă foarte mare unei companii de asigurări care nu știi când poate să dea ortul popii, este și aceasta o problemă. Stai și te gândești: „Pentru ce să dau bani, dacă nu sunt sigur că eu voi primi bani?”.

Am avut situația de la începutul anilor 1990, când compania de asigurări Gosstrah, cum se numea, a colectat bani și după aceea, în loc de o mie de ruble, primeai o mie de cupoane care nu valorau nimic. Desigur, aceasta a fost o dezamăgire. Și după aceea nu s-a dus o luptă pentru asigurările acestea, pentru a le promova. Doar două companii promovau asigurările de viață și una a dispărut, a rămas doar una, și aceasta e cu capital străin. Restul nici nu se bagă aici, fiindcă e costisitor...

Stai și te gândești: „Pentru ce să dau bani, dacă nu sunt sigur că eu voi primi despăgubiri?”...

Eu nu știu de ce nu se fac, dar cred că și statul ar trebui să intervină și să facă o politică mai clară și mai stimulatorie pentru așa ceva. Noi am avut cazuri cu explozii din apartamente și niciun apartament nu era asigurat. A fost nevoit statul să scoată bani din bugetul său, dar practic în toate țările lumii aceasta e o plată din partea asiguratorilor”.

Europa Liberă: Ce ar însemna eventuala excludere a Republicii Moldova din sistemul „Carte Verde”? Cum se va răsfrânge acest lucru asupra cetățenilor?

Ion Preașcă: „În principiu, aceasta poate duce la ceea că va trebui să cumpărăm „Carte Verde” de la companii din alte țări, se presupune că de fapt oricum va fi nevoie de intermediari și costuri posibil mai mari, dar poate mai mici. Dar asta e de fapt o pierdere de imagine și companiile locale vor pierde acest segment important de piață. E vorba și de supraviețuirea unor companii”.