Iranul sancționează 61 de americani pentru susținerea unui grup disident în exil

Ministerul iranian de Externe a impus sancțiuni pentru încă 61 de cetățeni americani, inclusiv fostul secretar de stat Mike Pompeo, pentru susținerea unui grup disident iranian în exil.

### Vezi și... ###

Biden se întâlnește cu liderii arabi. Pe agendă, teme israeliene și iraniene

La 16 iulie, ministerul a declarat că fostul avocat al președintelui Donald Trump, Rudy Giuliani, și fostul consilier pentru securitate națională de la Casa Albă, John Bolton, au fost, de asemenea, incluși pe lista de sancțiuni pentru că au exprimat sprijin pentru Organizația Mujahedin-e Khalq (MKO), un grup politico-militant care a pledat pentru răsturnarea regimului clerical iranian.

Lista celor sancționați care cuprindea deja zeci de alți americani din diverse motive - ar permite autorităților iraniene să confiște orice bunuri pe care aceștia le dețin în Iran. Absența probabilă a unor astfel de active face ca acțiunea să fie, în principal, simbolică.

Giuliani, Pompeo și Bolton ar fi participat la evenimente ale MKO și și-au exprimat sprijinul pentru acest grup. Pe listă au fost incluși, de asemenea, mai mulți membri ai Congresului SUA, atât democrați, cât și republicani.

### Vezi și... ###

Ce vrea Putin de la Iran: drone de luptă, boicotarea acordului nuclear, cooperare?