Născută la 2 septembrie 2002, în orașul Grigoriopol, situat pe malul stâng al Nistrului. A absolvit Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt”. A fost parte a echipei PromoTe, program destinat tinerilor pasionați de activism, democrație și drepturile omului. Actualmente este studentă la facultatea de drept. Își dorește un viitor frumos în Moldova.
Luni
Încep a scrie acest jurnal cu gândul că aproximativ trei ani în urmă am făcut exact asta. Pe atunci eram la liceu, credeam că voi face Facultatea departe de Moldova, și lumea încă nici idee nu avea ce se va întâmpla în jumătate de an, Covid încă mai zbura prin China. Ce viață. Dacă aș fi să mă întorc, tot ce mi-aș fi spus: „Dragă Irina, uneori lucrurile vor merge foarte prost, te rog să fii gata, însă asta va face să muncești mult să pierzi un pic din naivitate. Vei rămâne în Moldova, nu fi tristă în un an și jumătate de facultate, vei lua de la țara asta tot ce va fi în puterile tale și chiar mai mult. Îți amintești când îți părea imposibil de a zbura în Viena, și la munți tare departe, iar organizațiile internaționale păreau ceva tare imposibil? Nu o să îți spun mai multe decât, ai grija de starea ta emoțională. Aș vrea să vezi cum stau lucrurile, a da, bacalaureatul nu va fi. Nu mai fi stresată de lecții de chimie, ori că nu poți face calcule de matematică superioară. Nu crede oamenii care spun că la facultate e mai greu ca la liceu, în general nu crede în tot ce auzi, mergi, încearcă, fii tare.”. Începutul săptămânii înainte de Crăciun, poate e timpul de a cumpăra cadouri și a aștepta magia sărbătorilor. Săptămâna însă începe cu magia pregătirilor pentru examen. După un weekend care a fost plin de cursuri, și mai puțin de somn, încep săptămâna cu gândul că neapărat trebuie să recuperez trezirile de dimineață din sâmbătă și duminică, poate... vreodată. Până atunci mă trezește sunetul unei prietene care înainte de a începe ziua de muncă trece pe la mine. De la 7 dimineață avem discuții despre examenul de drept penal, facem presupuneri despre subiectele care ar putea fi în cadrul examenului. Pe la 8, urc în troleibuz pentru a ajunge la muncă. E prima mea săptămână aici, iar asta mă face să depun responsabilitatea și atenția pe care o am pentru a nu scăpa ceva din explicațiile care îmi sunt oferite. Mâine e marți și e zi de examen, asta presupune puțin somn și multă lectură. Condiții practic insuportabile fără ciocolate pe raft, sau mai bine zis fără cele preferate. Așa că înainte de a merge acasă îmi fac niște rezerve, se pare că va fi intens. Înțeleg că a deschide poșta electronică chiar cu o seară înainte de examen nu e cea mai bună idee. Cafea, cafea, marchere, cod, google, notițe, și văd pe ecran ora 2, mă simt epuizată.
Marți
După câteva ore dormite, pot spune cu siguranță că urăsc sunetul alarmei, nimic mai oribil. Planuri pentru azi: lucru, examen, dacă reușesc și un raport referitor la vizita de studiu din Viena. Merg să-mi fac un ceai, emoțiile pentru examenul de azi sunt prea mari, iar asta îmi ia orice poftă de mâncare. Încerc să îmi strâng toate puterile pentru a merge azi și face față. Pot spune că sunt un om fericit, sau cel puțin așa ar fi trebuit să fiu. E dimineață, beau un ceai gustos, învăț la facultatea care îmi place, și la 19 ani mă trezesc la 6 pentru a merge la un job recent luat cu un salariu decent. Evident trebuie să tindem la multe și de toate, dar fuga ne face să uităm și savurăm din prezent. Sunt mulțumită pentru lucrurile care se întâmplă, poate că în ultima perioadă am înțeles că lucrurile bune au nevoie de timp și efort. Sper să fie bine cu examenul. Urc în troleibuz, mă întreb dacă în Moldova mai există pandemie? Oamenii poartă mască peste unul...
Ajung la birou, tot încă mai durează chestia cu încadrarea. Mereu m-am speriat de un mediu în engleză, cred că a fost o decizie perfectă de a merge exact acolo unde de ce îți este frică, ori altfel este imposibil de a face ceva mai mult. Pe la 1 merg la bibliotecă pentru a reciti ceva înainte de examen. Pe la 4 seară sunt deja la facultate. Nu durează atât de mult, iar dacă tot știi că unele lucruri nu pot evitate le primești, faci concluzii și treci peste ele. Până la urmă examenele nu sunt atât un test de cunoștințe, cât un test despre curaj.
Ce gândește Moldova „profundă”? Ascultă „Sâmbătă cu Radio Europa Liberă”
Miercuri
Azi mă trezesc pe la 9, verific în agendă ce am pentru azi. Mă gândesc că îmi este dor de cei de acasă, ori nu ne-am văzut de mai mult de o lună. Dorul parcă are puterea de a se intensifica mai ales înainte de sărbători. Poate că faptul că ne vedem atât de rar m-a făcut mai responsabilă, independentă, uneori însă mă simt prea pierdută. Uneori copiii nu își imaginează grijile părinților, iar părinții își cred copiii tot încă micuți. Aș vrea să cred că au încredere în mine, sunt sigură că se bucură de fiecare dată când le anunț lucrurile bune, cele mai puțin bune le anunț de obicei după ce trec peste ele.
Pe la 11 ajung probabil la unul din cele mai dragi birouri din acest oraș. Nu știu câte uși am deschis sau câte urmează să se mai deschidă, aici am venit la 16, și mi-aș fi drag să revin și la 30. Poate urmează încă multe clădiri frumoase, dar poate nu. Totuși unele sunt cu noi și au un locușor aparte, permanent, sunt cele de la care începem și cumva știi că mereu ai oameni dragi care o să îți deschidă.
Merg la muncă, câte un pic încep a înțelege lucrurile. Seara ies din birou. Chișinăul se mișcă cu viteza melcului la 6 seara, transportul public este aglomerat, un roi de oameni care se grăbesc acasă pentru că cineva îi așteaptă. Cred că nu e o idee mai potrivită decât a merge pe jos.
Joi
La 6:30 sună alarma. Timpul de afară – frig. Ultima zi înainte de vacanță. Colegii noi sunt o echipă de oameni inteligenți și binevoitori, știu că va fi o experiență frumoasă de a crește. Sărbătorile tot mai aproape. Îmi amintesc că am câteva invitații la care nu pot refuza, iar cine merge de sărbători undeva fără ciocolate și cadouri. Sărbătorile au o magie aparte, e timpul de a fi împreună cu cei dragi, de a deschide un nou joc de masă, a merge undeva împreună, a bea ceai cu prietenii, a împacheta cadouri, a cumpăra bilete spre casă, a citi cărți cu povești. Pentru mine sărbătorile au miros de portocale și casa buneilor, vin fiert și cărți noi. Sfârșit de decembrie e timpul pentru a face calcule din acest an, sunt mulțumită și pentru bune și rele, ori cele bune nu pot fi văzute fără a fi în contrast cu cele mai puțin.
Despre calcule - nu am finalizat raportul din Viena, oare mai e nevoie de rapoarte, dacă poți scrie într-un cuvânt „Magie”. Azi e din categorie, super urgent. Merg în un local și iau o felie de cheesecake, și conectez laptopul. Una din întrebările din criterii este „Unde te vezi în 5 ani?”. Dragă Irina, dacă citești asta în 2026 sper că ești acolo unde te simți bine, ai păstrat un pic din naivitate și senzația că poți face ceva bun. Stai cu picioarele pe pământ, și nu uita uneori să ridici capul în nori. La 19 îți doreai să termini facultatea și să ajungi să înțelegi ceva în ceea ce înseamnă justiție, sper că ai reușit, iar dacă e așa, fii modestă.
Localul e aglomerat, oameni, schimburi de cadouri, zâmbete, îmbrățișări, miros de cafea și gust de cheesecake. Primesc un mesaj: „Noi parcă azi ne-am înțeles să mergem”. Îi spun prietenei mele că desigur îmi amintesc. Aha, aproape, mă gândesc să propun o mică amânare. Termin un pic mai târziu decât planificam. Dar poate asta e plusul când ești un piculeț tânăr, planurile vin pe parcurs. Dacă tot sunt sărbătorile despre oameni dragi, atunci așa să fie.
Vineri
Mâine e 25, azi e zi liberă, zi fără alarmă și chestii care trebuie neapărat făcute. M-am trezit aproape la amiază. Absolut nu mă grăbesc, planurile de azi de a deschide o carte recent apărută printre ale mele. Titlul sună absolut interesant „De ce eșuează națiunile?” Îmi pregătesc ceai, și pur și simplu savurez. Adevărul e că chestiile importante niciodată nu vor avea sfârșit spre deosebire de resursele noastre interioare.
Probabil trebuie să merg după cadouri, am senzația că e foarte aglomerat azi. Oare oamenii au neapărat nevoie de o dată în calendar pentru a face chestii plăcute?