Israel: Rudele ostaticilor măresc presiunea asupra guvernării

Proteste zi și noapte, până la aducerea acasă a ostaticilor din Gaza. Un mini-orășel de corturi a apărut la sfârșitul săptămânii la reședința premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Luni, 22 ianuarie, un grup format din rudele ostaticilor deținuți de Hamas, considerată grupare teroristă în UE și SUA, au dat buzna într-o ședință a unei comisii parlamentare israeliene, cerând aleșilor poporului să depună mai multe eforturi pentru eliberarea acestora.

În ultimele zile, familiile ostaticilor rămași în Fâșia Gaza, alături de activiști și opoziție, cer tot mai insistent guvernului condus de premierul Beniamin Netanyahu să accepte o înțelegere cu Hamas pentru a-i elibera pe cei rămași.

În general, protestele față de modul în care guvernul israelian gestionează criza ostaticilor din Fâșia Gaza au devenit tot mai frecvente în ultima perioadă.

De partea cealaltă, premierul Beniamin Netanyahu și-a apărat decizia de a respinge vreun acord cu gruparea Hamas, cu medierea SUA, Qatar și Egipt, susținând că nu a primit nici o „ofertă solidă”, iar condițiile înaintate ar fi prevăzut o retragere a armatei din Fâșia Gaza și revenirea Hamas la putere în enclava palestiniană.

„Contrar a ceea ce se spune, nu există nicio propunere reală din partea Hamas - acest lucru nu este adevărat. (...) În schimb, există o inițiativă a noastră, și nu voi detalia”, a declarat premierul israelian.

În prezent, numărul estimat al ostaticilor din Fâșia Gaza se ridică la 130 de persoane, în vreme ce autoritățile israeliene susțin că alți 27 ar fi murit, unii dintre ei, inclusiv în urma ciocnirilor dintre armată și membrii Hamas.

Apeluri pentru noi alegeri

Protestele pentru un nou acord, similar celui din noiembrie 2023, ce a permis eliberarea a peste 100 de ostatici israelieni, s-au înmulțit în ultima perioadă. Activiști și membri ai familiilor celor răpiți și aflați încă în Fâșia Gaza au început un protest non-stop în fața reședinței lui Netanyahu de la Ierusalim, dar și în fața Knessetului.

Reuters notează că în ultima perioadă, în cadrul protestelor săptămânale, s-au înmulțit apelurile privind organizarea de noi alegeri parlamentare, în condițiile unei scăderi tot mai pronunțate a sprijinului pentru actuala guvernare de dreapta, din care fac parte elemente ultranaționaliste.

Membrii actualei coaliții de la putere sunt acuzați că ar fi „uitat” de soarta ostaticilor.

### Vezi și... ###

Apel la armistițiu în Gaza, din interiorul guvernului Israelului

La rândul ei, opoziția a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva actualului cabinet de miniștri, pe care îl acuză că a eșuat în a realiza cel mai important obiectiv – eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza.

Ultimul scrutin a fost organizat în Israel pe 1 noiembrie 2022, iar următorul este programat în anul 2026.