Au ajuns relaţiile ruso-americane la cel mai jos nivel de după Războiul Rece? Analistul de politică externă român, fostul consilier prezidențial Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning, crede că da.
Your browser doesn’t support HTML5
Analistul Iulian Chifu răspunde întrebărilor Europei Libere
Europa Liberă: În cel mai proaspăt comentariu vorbiţi despre relaţii ruso-americane în prag de război. Vreau să vă întreb de ce această afirmaţie tranşantă?
Iulian Chifu: „Pentru că, în primul rând, suntem în situaţia în care pe toată linia frontului, începând cu marele Nord, trecând prin zona baltică, flancul estic al NATO, Ucraina, Marea Neagră, Siria, dar şi în alte zone, avem situaţii în care forţele americane şi ruse stau faţă în faţă, cum se spune, eye to eye, se privesc în faţă. Inclusiv în Siria, unde pe teren, în afara forţelor speciale, Statele Unite ale Americii şi-au amplasat propriile trupe, care sunt şi ele în contact cu forţele regimului şi cu forţele speciale, diferitele categorii de voluntari ruşi. Acesta este un prim argument.
Un al doilea, un mod provocator de a vedea relaţiile bilaterale de către Moscova în condiţiile în care nici administraţia Trump nu mai este în situaţia administraţiei Obama de a accepta orice tip de acţiune şi a devenit proactivă. Iată că administraţia Trump nu a aşteptat să fie provocată de către Federaţia Rusă şi să reacţioneze, ci a fost ea proactivă, a fost ea într-o formulă de politică externă ofensivă, caracteristică republicanilor, dar care face trecerea de la un neoconservator, cu o bază ideologică puternică şi o bază ideatică, iarăşi, interesantă, exportul de democraţie, la un realism pur şi dur, în care contează politica de putere.
Revenirea politicii de putere, punerea problemelor păcii şi războiului, pregătirea pe teren a unor zone confruntaţionale, începând din Coreea de Nord, Libia, Egipt, Siria, Irak, Yemen, discuţia privind Iranul şi cele două categorii de transferuri militare de arme letale defensive către Ucraina îndreptăţesc împreună cu aceste prezenţe la zonele de contact evaluarea că „suntem cu mâna pe trăgaci”, se spune acolo.
Şi, mai avem un argument, ultima vizită a lui Tillerson, secretar de stat, la Moscova, care ne îndreptăţeşte să tragem această concluzie, odată ce ieşirea s-a făcut nici măcar pe temeiul clasic al formulei we agree to disagree, nu suntem de acord, dar avem un tip de relaţie. Şi modalitatea de răspuns la discuţii contondente în spatele uşilor închise şi extrem de prelungite a fost înfiinţarea unei comisii pentru a identifica teme înguste, mici, colaterale, pe care se poate construi o relaţie, urmând ca marile teme să fie abordate ulterior.
Pe marile teme existând divergenţe fundamentale, că vorbim de Ucraina, că vorbim de Siria. Iată, suma de argumente care arată că în relaţia bilaterală, cel puţin, poziţionarea este confruntaţională, faţă în faţă, cu mâna pe trăgaci, dar cu opţiunea de a nu trage în momentul de faţă. Deci, nu se pune problema declanşării unui conflict, ci doar a stabilirii pe teren a poziţionărilor şi a punerii sub semnul întrebării a poziţiilor câştigate, de exemplu, de Rusia împreună cu regimul al-Assad în Siria. Şi ele sunt puse în cauză de acel atac ca răspuns la utilizarea armei chimice în Siria. Nu înseamnă că mâine stăm cu mâna pe trăgaci. Nu înseamnă că mâine începe conflictul, ci doar că poziţionările sunt de aşa natură şi trebuie să le luăm în calcul.”
Europa Liberă: Până acum nu era foarte clar ce va fi cu politica externă a Statelor Unite ale Americii. A fost o perioadă în care administraţia Trump se instala la Casa Albă. Acum ce puteţi spune despre specificul politicii externe în America lui Trump?
Iulian Chifu: „Cred că elementele care pot fi spuse în acest moment sunt, unul, faptul că domnul Donald Trump a devenit preşedinte, ceea ce înseamnă că a luat cunoştinţă cu marile dosare şi automat şi-a nuanţat fundamental, în unele cazuri şi-a schimbat diametral opus poziţiile pe care le-a avut în campania electorală sau la începutul mandatului, în primele discursuri după preluarea mandatului. Punctul cel de referinţă este discuţia privind NATO alături de secretarul general NATO, când, de unde era o organizaţie depăşită şi inutilă, Trump chiar afirmă: „Da, era, dar acum nu mai este. Este utilă şi este foarte bună”. Deci, am revenit în condiţiile logicii utilizării tuturor instrumentelor în politica externă.”
Europa Liberă: Cum vă explicaţi?
Iulian Chifu: „Foarte simplu. Am avut un candidat antisistem, care nu ţinea cont sau a spus ce a avut de spus, ca orice candidat populist, pentru a aduna voturi. În momentul de faţă este preşedinte şi, cum bine spunea Churchill: „Dacă aţi şti ce ştiu eu şi aţi fi în locul meu, aţi face cam ceea ce fac eu”. E tiradă clasică. Odată ajuns în funcţie, punând mâna pe dosare şi văzând realităţile din spate, evident că îşi pliază politicile pe realitate.
Pe de altă parte, ceea ce vedem iarăşi ca o schimbare faţă de liberalismul extern al lui Obama sau neoconservatorismul ulterior, neoliberalismul lui Bush înaintea sa, avem de a face cu o administraţie republicană, care este plasată pe poziţii realiste, politică de putere, politică de forţă. Donald Trump a realizat că o Americă măreaţă nu poate exista fără o Americă măreaţă pe tot globul, utilizându-şi toate capabilităţile şi toate posibilităţile, implicându-se peste tot în lume unde are aceste capacităţi. Şi vedem şi din bugetul pentru forţele armate, vedem acest lucru şi prin postura ofensivă în politica externă, pe care Donald Trump a îmbrăţişat-o pe toate zonele de conflict de la ora actuală. În multe cazuri vrea să tranşeze sau vrea să soluţioneze în mod definitiv anumite categorii. În alte cazuri vrea să adopte această poziţie de forţă combinată cu o anumită impredictibilitate şi cu componenta de imagine pe care o utilizează cu asupra de măsură în aşa fel încât, iată, a preluat toate primele pagini ale tuturor publicaţiilor din lume, l-a trimis în penumbră definitiv pe Vladimir Putin. Nu mai este Putin impredictibilul, ci este Donald Trump. Şi tot Donald Trump ţine în continuare primele pagini cu titluri şi cu tweet-urile sale, cu postările sale în reţelele de socializare.
În consecinţă, avem o realitate nouă, în care se valorifică, ca de obicei, avantajele personale ale noului tip de candidat, estompându-se sau complinindu-se, suplinindu-se deficitul şi lucrurile pe care persoana actualului preşedinte nu le are îndeplinite, precum ceilalţi. Aşa funcţionează administraţia americană, se aşează din ce în ce mai solid şi caracteristici acestea sunt.”
Europa Liberă: Şi Rusia putem crede că a intrat în defensivă?
Iulian Chifu: „Federaţia Rusă îşi juca mare parte a cărţilor într-o postură complicată. Pentru că, să nu uităm, situaţia economică a Federaţiei Ruse este la fel de dezastruoasă şi se adânceşte acest dezastru pe zi ce trece. Nu poate fi mascată această situaţie nici de apropierea alegerilor prezidenţiale de anul viitor, nici de mâna forte şi verticala puterii represive. Iată, o banală grevă a camionagiilor a blocat Federaţia Rusă şi chiar liderii arestaţi au fost eliberaţi tocmai din cauză că forţa de intervenţie a 3.000-4.000 de oameni a dus la blocarea circulaţiei pe autostrada din Caucazul de Nord, de exemplu.
Capacitatea Rusiei de a gestiona situaţiile de criză este din ce în ce mai redusă, chiar dacă nivelul de ambiţie şi implicările militare, şi proiectele politice, şi proiectele în domeniul războiului informaţional sunt în continuare în prim-plan cu deficite majore la nivel economic şi social. Iar lucrurile acestea se vor vedea. Nu pot fi ascunse nici măcar de convocarea, aţi văzut, anul acesta, două luni, a tuturor rezerviştilor pentru exerciţii. Deci, un control suplimentar exercitat de acele comisariate militare care fac recrutările şi care organizează cele două luni de pregătire pentru toţi adulţii care au făcut armată, bărbaţii adulţi care au făcut armată, deci, pentru toţi rezerviştii. Iată o situaţie reală de unde Federaţia Rusă până acum putea să fie ofensivă, ba chiar agresivă. Şi a făcut-o în repetate rânduri pe o abordare a războiului de respingere de pe poziţii liberale la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul Statelor Unite ale Americii sub conducerea lui Obama.
De această dată avem un actor ofensiv, la rândul său, cu capabilităţi militare infinit mai importante şi care nu este dispus să cedeze pe niciun plan. Ba din contra, vrea să aplice o politică de forţă şi în ceea ce priveşte Federaţia Rusă şi limitarea revenirii sale în Orientul Mijlociu, în Africa de Nord, în alte zone de pe glob. Deci, repunerea Federaţiei Ruse în spaţiul care este destinat, este vorba de o putere regională, din punctul de vedere al capabilităţilor de natură economică, financiară şi cu o preocupare mai mare pentru propria dezvoltare, decât pentru acţiuni aventuriste militare şi revizionismul pe care ni l-a anunţat Putin, odată cu anexarea Crimeei şi agresiunea militară din estul Ucrainei.”
Europa Liberă: Vreun conflict din acestea, care sunt acum pe tapet, ar putea să se rezolve?
Iulian Chifu
Iulian Chifu: „Soluţionarea unui conflict nu se face neapărat prin pace. În unele cazuri conflictele trebuie să treacă prin fază de război, de repoziţionară, de reaşezare, potrivit actorilor şi situaţiei din teren. Îngheţarea unei situaţii, permiterea unei părţi să meargă şi să-şi obţină poziţii şi avantaje, ca ulterior să le negocieze de pe poziţii de forţe sau avantajoase nu are cum să ducă la soluţii stabile. Iată, tot ce a fost câştigat de către Federaţia Rusă prin violenţă, prin agresivitate este pus sub semnul întrebării astăzi.
Nici Crimeea nu va fi recunoscută şi acolo presiunile vor fi enorme, cu şanse ca la următoarea cădere fundamentală a Federaţiei Ruse să avem o reversibilitate a acestei situaţii. În estul Ucrainei Rusia este în postura de a fi pusă să cheltuiască în continuare şi din ce în ce mai mult, odată cu întreruperea de către Ucraina a aprovizionării cu curent electric. Odată ce nu plăteşte, nu este sub controlul său, acea regiune este considerată ocupată şi cheltuielile aferente, care până acum reveneau Ucrainei, sunt mutate către Federaţia Rusă. O altă cheltuială pentru o aventură deja efectuată.
Sunt şi alte puncte care intră în această discuţie, dar de principiu cred că în momentul de faţă putem să vorbim de o reaşezare inclusiv în Siria. În Siria, acea Sirie utilă câştigată de regimul al-Assad cu largul sprijin al Federaţiei Ruse, nici ea nu este recunoscută, se petrec modificări fundamentale pe teren. Şi până la aducerea faţă în faţă a diferitelor categorii de capabilităţi şi forţe, şi grupuri politice pentru a negocia, situaţia de pe teren va fi schimbată simţitor. Şi acest lucru, evident, în deficitul celor care au utilizat arme chimice, care au utilizat arme nepermise, care au utilizat forţa împotriva opoziţiei declarată ca sumă de organizaţii teroriste, pentru că iată un alt punct pentru care Rusia şi SUA nu se înţeleg.
Dacă aveau un punct comun – combaterea terorismului – când ajungeam la lista de organizaţii teroriste deja aveam divergenţe majore în a accepta cine şi cum este organizaţie teroristă. Până să negociem împreună şi să luptăm împreună împotriva Statului Islamic se pare că Statele Unite ale Americii se pregătesc să ia cu asalt Raqqa, capitala Statului Islamic din Siria, în timp ce Mosulul, capitala din Irak, este înconjurat. Şi, cel mai probabil, vom vedea steagul american împreună cu steagul forţelor democratice siriene pe Raqqa, respectiv, în Irak, la Mosul, vom avea componenta militară irakiană, împreună cu trupele americane, care vor prelua pe deplin Mosulul.”
Europa Liberă: Şi în Ucraina?
Iulian Chifu: „În Ucraina cred că principala preocupare ar trebui să ţină de reforme şi stabilizarea regimului, respectiv, capacitatea de a aduna susţinerea publică pentru perspectiva unor noi mandate la Preşedinţie, respectiv, un mandat pentru Parlament. Aici cred că este preocuparea majoră în Ucraina. De asemenea, eu mă aştept la acel transfer de arme letale defensive, care sunt defensive prin faptul că nu vor putea fi utilizate de către armata ucraineană pentru a recâştiga teritoriul, ci doar vor fi plasate dincoace de linia de demarcare, pentru a apăra Ucraina, pentru a bloca o eventuală recrudescenţă şi, respectiv, o nouă mişcare agresivă a Federaţiei Ruse pe teritoriul care astăzi este controlat de autorităţile legitime din estul Ucrainei.
Deci, cam aici suntem şi la nivelul situaţiei militare avem această premieră cu uciderea şi rănirea gravă a doi monitori OSCE. Îmi imaginez că la nivel diplomatic comunicarea este extrem, extrem de dură la adresa Federaţiei Ruse, responsabilă, până la urmă, de ceea ce fac intermediarii săi, proxii săi din estul Ucrainei, că sunt voluntari, că sunt ofiţeri ruşi, că sunt acei aşa-numiţi separatişti pro-ruşi din regiune.”