Japonia va acorda R. Moldova un credit de 100 de milioane de dolari pentru sprijin bugetar. Decizia a fost luată de guvernul nipon la sfârșitul săptămânii trecute, după ce premierul Fumio Kishida a anunțat despre acest ajutor în cadrul reuniunii Grupului celor Șapte (G7) din 24 februarie.
Împrumutul urmează să fie oferit prin intermediul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională. Președinta Maia Sandu a menționat, într-un mesaj postat pe Facebook, că „acest sprijin va spori resursele financiare ale statului, într-o perioadă în care economia noastră, și inclusiv încasările la buget, sunt afectate de războiul din Ucraina”.
Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a precizat că banii vor fi folosiți pentru consolidarea capacităților statului și gestionarea provocărilor cu care se confruntă R. Moldova. De asemenea, banii vor fi investiți în proiecte de dezvoltare în domenii precum medicina, eficiența energetică, agricultura, educația, protecția mediului și egalitatea de gen.
În decembrie 2022, legislativul Japoniei a aprobat decizia de a aloca R. Moldova 27 milioane de dolari pentru proiecte specifice în domenii de sănătate, energie și industrie alimentară.