"Je t’aime moi non plus”: ce urmează după Brexit?

Acordul a fost semnat fără nici o surpriză, după ce șefa guvernului britanic Theresa May a acceptat să facă concesii de ultimă oră, în scris, în legătură cu statutul viitor al Gibraltarului.

Spania amenința că va opune un veto oricărui acord dacă nu primește garanții că statutul actual nu va fi modificat. În cele din urmă, Madridul a primit garanțiile pe care le-a cerut în privința rolului pe care Spania îl va juca în viitor în provincia aflată sub administrație britanică.

La fel, va trebui menținut statutul actual al frontierei terestre a Marii Britanii cu Irlanda, care rămâne membru UE. Irlanda respinge orice proiect de instalare a unei adevărate frontiere, cu puncte de trecere, care ar îngreuna circulația persoanelor și bunurilor. Acesta este unul din punctele majore de dezacord, partizanii unui Brexit dur dorind instaurarea unei adevărate frontiere, pentru a împiedica intrarea bunurilor netaxate dinspre Europa.

O altă chestiune nerezolvată rămâne cea a drepturilor europenilor de a pescui în apele britanice și invers. Acordul Brexit elaborat semnat duminică prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al Irlandei de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.

Acordul trebuie acum să fie votat de parlamentele naționale, dar mai ales de parlamentul de la Londra, existând semnale că deputații britanici ar putea să respingă înțelegerea semnată de May, care este amenințată cu un vot de neîncredere. Votul în parlamentul britanic este așteptat în jur de 11 decembrie decembrie, iar Parlamentul European va dezbate acordurile în ianuarie sau februarie. Cu sau fără acord, Marea Britanie va ieși oficial din Uniunea Europeană pe 29 martie 2019.

Actul următor va fi negocierea viitoarelor legături dintre Londra și UE, după 29 martie 2019, la doi ani după ce Theresa May a declanșat articolul 50 al Tratatelor, care permite ieșirea unui stat membru din UE. Vor trebui stabilite condițiile financiare prin care Londra va putea participa la programele științifice UE sau la structurile militare comune pe care le doresc Macron și Merkel.

Va trebui de asemenea determinat viitorul acordurilor de asociere a Marii Britanii cu țări asociate cu UE precum Chile, Ucraina sau Republica Moldova.

Ce se va întâmpla după 29 martie 2019?

Începând de la miezul nopții 29 martie 2019 va urma o perioadă de tranziție până pe 1 ianuarie 2021, perioadă în care practic nimic nu se va schimba. Marea Britanie va avea statutul țărilor din Spațiul economic european (EEE, adică: Islanda, Liechtenstein, Norvegia), care permite un acces total la piața internă europeană păstrând în același timp întreaga legislație europeană. Tot așa, Anglia va rămâne în uniunea vamală cu UE, așa cum este și Turcia. Negociatorii vor avea la dispoziție 21 de luni, până pe 1 ianuarie 2021, pentru a pune bazele legăturilor ulterioare.

Până atunci, Marea Britanie va fi obligată să aplice întreaga legislație europeană, dar fără a mai putea participa la procesul de decizie. Eurodeputații britanici, Comisarul britanic și toți înalții funcționari din instituțiile UE se vor întoarce acasă. În schimb, funcționarii angajați prin concurs, iar nu în posturi politice, în instituțiile europene vor rămâne.

Francezii vor profita pentru a-și împinge și mai tare limba în instituții. Profilul englezei va scădea automat, cel puțin oficial, întrucât Irlanda și Malta au ca limbi oficiale gaelica și, respectiv, malteza. Chiar dacă majoritatea populației irlandeze este anglofonă, limba oficială este gaelica, celta irlandeză, engleza fiind pentru irlandezi în UE doar o limbă de lucru. Așa încât, cel puțin pe plan administrativ, engleza ar putea să nu mai fie o limbă oficială a Uniunii Europene, chiar dacă va rămâne, in mod evident, o limbă de lucru.

Pentru jurnaliștii acreditați, asta ar putea însemna o revenire obligatorie a folosirii francezei în sala de presă.

În timpul negocierilor, până pe 1 ianuarie 2021, Londra va trebui să țină în permanență seama de faptul că Irlanda și Spania vor avea un drept de veto asupra oricărei decizii. Dacă nu se va ajunge la un acord, perioada de negocieri se va putea prelungi până în 2022. Oricum, Marea Britanie nu va putea semna acorduri comerciale cu terțe țări așa cum dorește, pentru că va fi încă parte din legislația europeană.

Și în caz de hard Brexit?

În cazul în care nu se va ajunge la un acord definitiv, Marea Britanie va fi tratată atunci ca o țară precum Japonia. Chiar și așa, drepturile cetățenilor UE din Anglia și cele ale britanicilor în UE vor fi garantate. Londra va trebui oricum să-și achite toate angajamentele bugetare trecute, între 40 și 45 miliarde euro. Londra își va pierde accesul liber la principala sa piață (44% din exporturi), care este Europa.

Apoi, trebuie spus că declarația comună de azi, care are 26 pagini, este doar o declarație politică fără valoare juridică. Tot azi a mai fost semnat un tratat de 600 de pagini care schițează condițiile Brexitului. „Schițează” este însă termenul cel mai nimerit, 660 pagini sunt nimic. Totul e încă schematic și vor trebui negociate detaliile. Pentru a a da un singur exemplu care să arate complexitatea a ceea ce va veni, tratatul de asociere a UE cu Ucraina, tratat mult mai puțin important decât cel cu Marea Britanie, are... 1.600 de pagini! Vor trebui umplute așadar încă 1.000 de pagini.

Marea Britanie se va regăsi izolată, neputând conta pe America lui Trump. Investitorii au început deja să place, City își va pierde parte din importanța de piață financiară.

Intr-atât de mari sunt incertitudinile și nesiguranța după Brexit, încât este evocată chiar și posibilitatea unui referendum în Irlanda de Nord pentru unirea regiunii cu Irlanda propriu zisă.

Dacă Marea Britanie ar încerca să prevină cu forța o unificare a Irlandei de Nord cu Irlanda asta ar risca să ducă la revenirea violențelor sectare și a valului de terorism care a zdruncinat Irlanda de Nord în ultimele decenii ale secolului XX.

Dacă și Scoția se declară independentă, pentru a putea rămâne în Uniunea Europeană, cum e foarte probabil, asta ar reduce Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Anglia și Țara Galilor.

Ironia este că în 2013, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, declarase deja că Marea Britanie nu este câtuși de puțin o mare putere, ci doar o insulă, o insuliță pe care n-o ia nimeni în seamă.

Independența Scoției ar reduce Marea Britanie la o jumătate de insulă.