Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că alianța militară occidentală ar putea avea de plătit un preț „foarte ridicat”, dacă se retrage prea devreme sau de o manieră necoordonată din Afganistan. Stoltenberg a făcut declarația marți, în urma relatărilor că președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-ar pregăti să dea ordin pentru o reducere a numărului de militari americani în țara afectată de război. „Ne aflăm în Afganistan de aproape 20 de ani și niciun aliat NATO nu vrea să rămână mai mult decât este necesar”, se spune într-o declarație a lui Stoltenberg. Acesta avertizează că, în cazul retragerii, Afganistanul „riscă să devină încă o dată o platformă a teroriștilor internaționali pentru plănuirea și organizarea de atacuri” pe teritoriul țărilor occidentale. Potrivit relatărilor presei americane, Pentagonul a primit indicații să pregătească aducerea acasă a încă două mii de militari din Afganistan și 500 din Irak înainte de inaugurarea președintelui ales Joe Biden, pe 20 ianuarie. O asemenea reducere de trupe va face ca în cele două țări să mai rămână câte 2 500 de militari americani.