Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că alianța nu a luat „nicio decizie finală” cu privire la viitorul misiunii sale în Afganistan, întrucât noul președinte american Joe Biden analizează retragerea trupelor americane.
Miniștrii apărării din țările Alianței au decis la o conferință virtuală de două zile să extindă misiunea de instruire NATO din Irak de la 500 la „aproximativ 4.000” de militari.
Soarta misiunii de sprijin a NATO din Afganistan, cu 9.600 de militari, a fost în primul plan al agendei, după ce fostul președinte american Donald Trump a încheiat un acord cu talibanii pentru a retrage trupele americane.
Administrația Biden analizează dacă să respecte termenul-limită stabilit la 1 mai de fosta administrație pentru a retrage militarii americani sau să riște creșterea violențelor, dacă respinge aceasta variantă.
„Nu am luat nicio decizie finală cu privire la viitorul prezenței noastre în Afganistan”, a spus Stoltenberg la conferința de presă de astăzi. „Dar, pe măsură ce se apropie termenul-limită de 1 mai, aliații NATO vor continua să se consulte și să se coordoneze îndeaproape în următoarele săptămâni”, a mai spus el.
Secretarul general al NATO a insistat că talibanii trebuie să respecte angajamentele asumate în cadrul acordului cu SUA, inclusiv să facă progrese în negocierile de pace cu guvernul de la Kabul, să renunțe la violențe și la legăturile lor cu „grupările teroriste internaționale”.
„Scopul NATO este să se asigure că Afganistanul nu va mai fi niciodată un refugiu sigur pentru teroriștii care ar ataca țările noastre”, a spus secretarul general al NATO.
În ceea ce privește Irakul, miniștrii apărării au fost de acord să consolideze misiunea de instruire menită să întărească armata acestei țări, în fața unui eventual pericol de revenire a militanților Statului Islamic. „Dimensiunea misiunii noastre va crește de la 500 de angajați la aproximativ 4.000”, a spus Stoltenberg.
„Activitățile de instruire vor include acum mai multe instituții de securitate irakiene și zone dincolo de capitala Bagdad”.
Stoltenberg a insistat că misiunea se desfășoară „la cererea guvernului irakian” și că „se desfășoară cu respectul deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Irakului”.