Jerry Lee Lewis, unul dintre părinții rock 'n' roll-ului, cunoscut pentru hiturile sale clasice Great Balls of Fire și Whole Lotta Shakin' Goin' On, a murit la vârsta de 87 de ani.
Vedetă a rock 'n' roll-ului încă din anii 1950, care a compus și cântat melodii definind epoca de început a genului, Lewis a murit din cauze naturale pe 28 octombrie, acasă, în Mississippi, cu soția sa alături, se arată într-un comunicat al agentului său publicitar. A fost bolnav în ultimii ani și a suferit un accident vascular cerebral în 2019.
Născut în Louisiana în 1935, Lewis a jucat un rol esențial în modelarea rock 'n' roll-ului în primul său deceniu. A câștigat trei premii Grammy, a înregistrat cu unele dintre cele mai mari vedete ale industriei, iar spectacolele sale explozive au atras mulțimi uriașe.
Pianist cu un stil exploziv, Lewis a fost ultimul supraviețuitor al unei generații de artiști rock 'n' roll revoluționari, printre care se numărau Elvis Presley, Chuck Berry și Little Richard. Lewis s-a căsătorit de șapte ori - una dintre soțiile sale a fost o verișoară de 13 ani cu care s-a căsătorit în 1957 - și s-a luptat cu abuzul de droguri și alcool după ce a devenit celebru.