În Statele Unite, Joe Biden și-a consolidat șansele de a obține nominalizarea democraților pentru a candida la prezidențialele din noiembrie, după o nouă zi de alegeri interne în Partidul Democrat. Potrivit estimărilor, fostul vicepreședinte american a ieșit victorios în patru din șase state în care democrații au organizat alegeri primare marți, inclusiv Idaho, Missouri, Minnesota și Michigan. Rivalul său, senatorul Bernie Sanders speră să câștige în statele mai mici Dakota de Nord și Washington. Dacă este nominalizat de democrați, Biden care se poziționează drept politician moderat față de progresistul Sanders va lupta pentru președinția Statelor Unite cu republicanul Donald Trump. După alegerile primare de marți, Biden i-a spus lui Sander că ei au un scop comun și pot colabora pentru a-l înfrânge pe Trump.