Într-o dezbatere electorală, candidatul democrat la președinția Statelor Unite, Joe Biden a criticat drept „ aproape criminal” modul cum a reacționat administrația Trump la pandemia de coronavirus, mai ales faptul că președintele, la începutul pandemiei, ar fi încercat să diminueze gravitatea și impactul acesteia. Recent, președintele a provocat un val de critici, după ce jurnalistul Bob Woodward a publicat interviurile realizate cu Trump în februarie, din care reiese că acesta era informat despre gravitatea noului coronavirus. Replica președintelui este acum că nu a vrut să provoace panică.
„Știa si nu a făcut nimic” a declarat Biden la întâlnirea cu alegătorii „și asta este aproape criminal”.
Candidatul democrat a promis că în cazul unei victorii se va ocupa de problemele americanilor afectați de criza economică iar campania de vaccinare anti-Covid se va baza pe date științifice. În acest context, l-a contrazis din nou pe Trump care susține că un posibil vaccin anti-Covid ar putea fi pe piață în câteva săptămâni, înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.
Până acum, Statele Unite sunt una din țările cele mai afectate din lume de pandemia de coronavirus, cu peste 6,6 milioane de cazuri de contaminare și aproape 200 de mii de decese legate de Covid-19.