Președintele Joe Biden și-a început discursul susținut marți, în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, povestind despre conflictul care a avut loc în întreaga lume când a ajuns prima dată în funcții publice, în urmă cu mai bine de 50 de ani, inclusiv războiul din Vietnam.
Referindu-se la reconcilierea dintre SUA și Vietnam, Biden a spus: „Lucrurile se pot îmbunătăți. Nu ar trebui să uităm niciodată asta. Am văzut-o de-a lungul carierei mele.”
Acea experiență, printre altele, la care a asistat în lunga sa carieră l-a făcut să fie încrezător că lumea va trece și peste o perioadă dificilă cum este cea din prezent.
„Ca lideri, nu ne permitem luxul” să „reacționăm cu disperare” la dificultățile lumii, a spus el. „Poate pentru că tot ce am văzut și am făcut împreună de-a lungul deceniilor, am făcut cu speranță”, a spus Biden. „Știu că există o cale de urmat.”
De acum mai bine de doi ani, de când a început războiul, a spus Biden, „aliații și partenerii noștri NATO și peste 50 de națiuni s-au ridicat” împotriva Rusiei. „Cel mai important, poporul ucrainean s-a ridicat. Le-am cerut oamenilor din această încăpere să-i susțină”, a spus Biden.
„Vestea bună este că războiul lui Putin a eșuat, la fel și scopul său principal”, a adăugat Biden. „El și-a propus să distrugă Ucraina, dar Ucraina este încă liberă. Și-a propus să slăbească NATO, dar NATO este mai mare, mai puternică, mai unită decât oricând, cu doi noi membri, Finlanda și Suedia”.
„Dar nu putem renunța”, a adăugat președintele – o aluzie la viitorul incert al sprijinirii Ucrainei inclusiv în SUA, unde fostul președinte Donald Trump încearcă să obțină un alt mandat și ar putea implementa reduceri serioase ale sprijinului pentru Ucraina.
„Lumea trebuie să aleagă dacă să susțină Ucraina sau să se delimiteze de această agresiune [a Rusiei]”, a spus Joe Biden în fața Consiliului de Securitate al ONU. În sală se afla și liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, care se va adresa Adunării Generale a ONU miercuri.
„Răspunsul meu este că nu vom renunța la sprijinul nostru pentru Ucraina”, a spus Joe Biden.
Your browser doesn’t support HTML5
Inocenții din Israel și din Gaza „trec prin iad”
În ceea ce privește conflictul din Gaza, el a spus că lumea nu trebuie să uite de „ororile” zilei de 7 octombrie, când luptători Hamas - organizație declarată teroristă de SUA - au invadat Israelul și au ucis peste 1.400 de oameni, majoritatea civili, potrivit autorităților israeliene. Israelul a răspuns imediat cu artilerie și bombardamente aeriene intense și neîncetate asupra Fâșiei Gaza.
Pe de altă parte, președintele Joe Biden a deplâns numărul victimelor și durerea resimțite de civili nevinovați de ambele părți ale conflictului Israel-Gaza.
„Ostaticii și civilii nevinovați din Gaza trec prin iad”, a atras atenția șeful Casei Albe.
Biden a făcut referire la sutele de civili uciși în timpul atacului Hamas asupra Israelului de acum 11 luni și la cei care au fost luați ostatici. „M-am întâlnit cu familiile acelor ostatici. M-am întristat alături de ei”, a spus Biden. „Trec prin iad.”
„Civilii inocenți din Gaza trec și ei prin iad. Mii și mii de morți, inclusiv lucrători umanitari. Prea multe familii despărțite, strămutate, înghesuite în corturi, confruntându-se cu o situație umanitară îngrozitoare.”
„Acum este timpul să finalizăm acordul de încetare a focului și să aducem ostaticii acasă. Soluția diplomatică este încă posibilă pentru conflictul Liban-Israel”, a spus el. „Să punem capăt acestui război acum”.
Liderul de la Casa Albă a mai spus că „trebuie să ne asigurăm că Iranul „nu va obține niciodată, niciodată, o armă nucleară”.
Inteligență artificială, schimbări climatice și eliminarea foamei
Președintele Joe Biden a prezentat marți eforturile administrației sale de a combate schimbările climatice, de a elimina foamea în lume și de a valorifica puterea tehnologiei în timpul discursului său la Adunarea Generală a ONU.
După ce a făcut referire la eforturile administrației sale de a lupta împotriva schimbărilor climatice și de a oferi vaccinuri cruciale pentru Africa, Biden a vorbit despre beneficiile și provocările care vin din tehnologie, inclusiv inteligența artificială.
„Vom avea, de asemenea, responsabilitatea de a ne pregăti cetățenii pentru viitor”, a spus Biden. „Vom vedea mai multe schimbări tehnologice în următorii doi până la 10 ani, pe care le avem în ultimii 50 de ani.”
„Inteligența artificială ne va schimba modul de viață, munca, [modul de a duce] război”, a spus Biden. El a adăugat că o mare parte din aceasta „ne-ar putea face viața mai bună”.
„Dar AI aduce și riscuri profunde, de la falsuri profunde la dezinformare, la agenți patogeni noi și la arme biologice”, a adăugat el.
„Ce trebuie să facem pentru a gestiona această nouă tehnologie”, a spus el. „Nimic nu este sigur despre cum va evolua AI sau despre cum va fi implementată”, a conchis liderul de la Casa Albă.
Joe Biden a început să vorbească marți, la ora 17:00, ora R. Moldova, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York. A fost ultimul său discurs de la ONU în calitate de președinte al Statelor Unite.
Discursul său vine pe fondul escaladării crizei din Orientul Mijlociu.
- Te-ar putea interesa și: Atacurile israeliene din Liban sunt începutul unui nou război (experți)
Liderii mondiali s-au reunit la New York, la cea de a 79-a Adunare Generală a Națiunilor Unite pentru a discuta probleme globale și a evidenția prioritățile din țărilor lor.
Președinții Braziliei și Statelor Unite au fost printre primii vorbitori.
Săptămâna trecută, înainte de reuniunea anuală, membrii ONU au votat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție prin care cer Israelului să înceteze ocuparea teritoriilor palestiniene în termen de 12 luni.
Votul a avut loc după ce instanța supremă a ONU, Curtea Internațională de Justiție , a declarat în iulie că prezența Israelului în Cisiordania și Ierusalimul de Est este ilegală și a cerut Israelului să pună capăt ocupației de decenii a teritoriilor revendicate de palestinieni pentru un viitor stat.
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, sunt de asemenea așteptați să se adreseze Adunării în această săptămână.
Consiliul de Securitate al ONU va organiza o ședință specială cu privire la Ucraina, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski va vorbi și el miercuri.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te