Joe Biden promite să împiedice China să înlocuiască SUA în postura de cea mai puternică țară din lume

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a promis să împiedice China să înlocuiască Statele Unite în postura de cea mai puternică țară din lume, adăugând că va continua să facă presiuni pentru a o convinge să respecte regulile internaționale, de pildă în domeniul comerțului. Vorbind la prima sa conferință de presă individuală la 25 martie, Biden a spus că obiectivul Chinei este să devină liderul lumii, iar asta nu se va întâmpla, pentru că Statele Unite vor continua să „crească”. Biden l-a comparat pe președintele chinez Xi Jinping cu președintele rus Vladimir Putin, spunând că ambii cred că „autocrația” este tendința viitorului și că democrația nu poate funcționa într-o lume tot mai complexă. Biden a adăugat însă că Statele Unite nu-și doresc o confruntare cu China.