Johnsons & Johnson și Sputnik, vaccinurile anti Covid-19 care așteaptă aprobarea în UE

Uniunea Europeană va aproba în scurt timp vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de firma americană Johnson & Johnson, primul care se administrează într-o singură doză. Astfel, europenii speră să-și atingă ținta de 300 de milioane de doze, pentru al doilea trimestru al anului, chiar dacă producătorii de vaccinuri, inclusiv Johhnson & Johnson au avertizat că au probleme de producție.

Între timp, în Germania, șeful comisiei care coordonează campania de vaccinare (Stiko), Thomas Mertens a declarat miercuri că se așteaptă ca vaccinul rusesc Sputnik V să fie aprobat în UE pentru că „este un vaccin bun” și „foarte ingenios structurat”. Se aseamănă cu AstraZeneca dar spre deosebire de vaccinul britanico-suedez, folosește adenoviruși diferiți în cele două doze în care este administrat, ceea ce-i mărește eficacitatea față de diverse mutații ale coronavirului.

### Vezi și... ### Caruselul vaccinurilor în UE și „ruleta rusească" a Sputnikului

Pe de altă parte, o înaltă funcționară a Agenției Europene pentru Medicamente a avertizat că țările UE nu ar trebui să se grăbească că acorde licențe naționale vaccinului rusesc, atâta timp cât nu au fost analizate toate datele legate de siguranța și eficacitatea produsului.