Dacă modul în care vom sărbători la anul centenarul Marii Uniri rămâne, deocamdată, înecat în ceață, nici împlinirea a o sută de ani de la marile bătălii purtate de armata română nu pare să beneficieze de atenția oficialităților. Doar președintele Iohannis a onorat cum se cuvine, mergând la mausoleul de la Mărăști, memoria celor căzuți atunci în lupte.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz au avut un rol capital în ceea ce s-a numit ulterior „Războiul pentru reîntregire”. Bucureștiul căzuse, familia regală și Parlamentul se refugiaseră la Iași, iar ocuparea Moldovei de către Puterile Centrale ar fi avut consecințe dezastruoase. Era vitală, de aceea, menținerea – cu orice sacrificii – a liniei de front. Prima bătălie, cea de la Mărăști, a avut loc între 24 iulie și 1 august 1917. Raportul de forțe era aici în favoarea trupelor române, sprijinite de cele rusești. S-a reușit o pătrundere pe o adâncime de 20 de kilometri și deplasarea frontului pe un amplasament mai favorabil. Aceste succese sunt și rodul gândirii strategice a unor comandanți eminenți, precum mareșalul Alexandru Averescu sau generalul Arthur Văitoianu. Pierderile românilor nu au fost puține: aproape 1500 de morți, 3400 răniți și dispăruți.
A urmat, între 6 și 16 august, bătălia de la Mărășești, unanim considerată drept cea mai importantă operațiune militară a României în Primul Război Mondial. De data aceasta germanii și austro-ungarii voiau să rupă frontul, izbindu-se însă de rezistența eroică a trupelor românești. Ca și la Mărăști, soldații români atacau și contra-atacau la baionetă, cu un curaj care sfida orice urmă de instinct de conservare. Pierderile au fost pe măsură: peste 5000 de morți, 10000 dispăruți, 15500 răniți. Dar ofensiva germanilor, care au suferit pierderi și mai grele, a fost oprită, evitându-se un dezastru politic. În fine, bătălia de la Oituz, între 8 și 22 august, a fost și ea una de apărare a liniei frontului.
Trebuie spus numaidecât că o contribuție esențială în reorganizarea și înzestrarea armatei române a avut-o Misiunea militară franceză, condusă de legendarul general Berthelot.
Din păcate însă, armata rusă se va retrage treptat de pe teatrul de operațiuni, din cauza frământărilor care vor culmina cu instalarea regimului bolșevic.
Rezistența trupelor noastre n-a fost inutilă. Un an mai târziu, în chip miraculos, grație unei conjuncturi istorice faste, va avea loc evenimentul Marii Uniri, cu prelungi reverberații în destinul modern la României.