Fotbalul se joacă pe bani mulți

Cristiano Ronaldo

Va putea fi, nu stopată, dar măcar frânată această nebunie a sumelor astronomice care sfidează bunul simț?

Perioada de iarnă a transferurilor din fotbalul internațional a început cu o nouă tranzacție amețitoare: brazilianul Coutinho a fost cumpărat de Barcelona de la Liverpool pentru suma de 160 de milioane de euro. Ne amintim că, în vara trecută, Neymar a venit de la Barcelona la Paris Saint-Germain pentru suma record de 222 de milioane de euro. Dacă luăm în considerare și transferul lui Mbappé, de la Monaco tot la PSG, pentru 180 de milioane de auro, transfer ce va deveni efectiv însă abia la vară, suma plătită pentru Coutinho este al treilea cel mai scump transfer din toate timpurile.

Your browser doesn’t support HTML5

Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)

Nu este lipsit de interes, cred, să ne întrebăm cum se explică această escaladă, de neimaginat în urmă cu trei-patru decenii, O primă cauză trebuie căutată în preluarea marilor cluburi de către patroni cu o mare forță financiară. Manchester City și PSG, care domină autoritar campionatul englez și cel francez, sunt proprietatea arabilor din Emirate, Manchester United a fost cumpărat de niște miliardari americani, Monaco, în Franța, și Chelsea, în Anglia, au ca patroni niște oligarhi ruși, chinezii sunt și ei tot mai prezenți, au cumpărat de exemplu un club cu o istorie glorioasă, Milan A.C.

A doua explicație a infuziei masive de bani stă în creșterea galopantă a veniturilor obținute din cedarea drepturilor TV (campionatul englez este, în această privință, privilegiat). Asia e o piață uriașă, cu atât mai mult cu cât fotbalul a câștigat teren în India, Japonia, China. Mai ales China investește în fotbal, cluburile de acolo au început să atragă, plătind salarii fabuloase, fotbaliști europeni sau sud-americani de renume, chiar dacă cei mai mulți dintre ei se află la final de carieră.

În fine, o altă explicație este nivelul aberant de ridicat atins de clauzele de reziliere a contractelor pe care cluburile le fixează pentru vedetele lor. E vorba de sute de milioane de euro și dacă, într-o bună zi, emirul din Quatar va dori să aducă la Paris cine știe ce vedetă de la Barcelona sau de la Real Madrid, recordurile în materie de transferuri vor fi din nou pulverizate.

Va putea fi, nu stopată, dar măcar frânată această nebunie a sumelor astronomice care sfidează bunul simț? Greu de spus. Publicul vrea spectacol și e fericit când îi vede pe Neymar, Mbappé, Messi, Ronaldo, Kane. Va fi însă tot mai greu să se evite derapajele provocate de mirajul câștigului facil. Până și Gigi Becali declară că nu-i vinde pe doi dintre jucătorii lui sub o sută de milioane de euro. Nu știu dacă îi va cumpăra cineva (mai mult ca sigur că nu, cel puțin în viitorul cât de cât previzibil) dar dorința dubiosului personaj care este Gigi Becali e simptomatică pentru starea de spirit ce domnește astăzi în lumea fotbalului.