Războaiele din Siria și Irak au readus o confruntare politică în spațiul mediatic care amintește de Războiul Rece, între presa informațională continuă occidentală, precum BBC sau CNN și structuri ideologizate cum sunt Russia Today sau Sputnik.
Asta repune problema dacă presa, chiar atunci când se pretinde independentă, este într-adevăr neideologizată, nepartinică.
Cum e așadar presa din Occident?
Înainte vreme presa era automat de partid, iar ideea neutralitatii presei nu s-a impus decit recent. Chiar si astazi, publicatiile serioase si neutre pot avea o eticheta generica, precum „ziar de stanga“, cum sint Libération in Franta si The Guardian in Anglia, sau „ziar de dreapta“, cum sint Le Figaro in Franta, sau The Times in Anglia. Sigur, asta nu inseamna ca acele publicatii vor sprijini neaparat un partid, insa nimeni nu gaseste surprinzator in Franta ca Libération sa scrie mai degraba favorabil despre partidul socialist, iar Figaro sa aiba momente de tandrete pentru François Fillon. Cel putin jocurile sint clare.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Si, tot asa, exista si ziare care apartin in mod deschis unui partid si care nu vor scrie decit urmand linia ideologica a partidului respectiv, cum e, tot in Franta, longeviva publicatie L’Humanité, care pina nu demult a apartinut Partidului Comunist, care pina la caderea comunismului era subventionat in parte de la Moscova, dar care, in mod ironic, e posedat astazi in parte de catre trustul Bouygues, unul din cele mai mari simboluri ale capitalismului modern.
In alte tari pana in in jurul anului 2000 chiar si radiourile si televiziunile publice erau structural politizate. In Belgia, de pilda, ierarhia televiziunii de stat, atat in partea francofona cit si in cea flamanda, a fost, vreme de decenii, controlata de partidul socialist. In Italia, pana la aparitia fenomenului Berlusconi care a maturat totul in peisajul audiovizual, principalele canale de televiziune publice erau impartite, printr-un acord tacit, intre partide, si, in consecinta, erau politizate. Astfel, orice spectator stia ca Rai Uno apartinea dreptei crestin-democrate, Rai Due socialistilor, in vreme ce Rai Tre era controlat de comunisti.
Toate acestea au fost posibile intrucat Uniunea Europeana nu a avut niciodata o legislatie care sa impuna pluralismul in presa. Abia in 2007 a aparut o propunere de reglementare a situatiei la nivel european. Europa poate interveni insă, consultativ și moral, doar in situatii, precum in Ungaria, unde exista un risc de restrangere a libertatii presei in general, dar nu dispune de niciun fundament juridic pentru ca sa poata interveni in cazul controlului ideologic al unui partid anume asupra unui ziar sau post de televiziune intr-una sau alta din tarile Uniunii, si cu atat mai putin in tari care nu sint membre.