Se protestează iar în România împotriva structurii politice corupte care e PSD-ul cu aliații săi oportuniști din Parlament.
Nu doar nivelul de corupție e grav, sau inadecvarea totală a celor aduși la guvernare, dar și faptul că pe termen mediu aceiași politicieni, dintre care unii condamnați penal, ne îndreaptă spre un dezastru total al președinției românești a Uniunii Europene din prima jumătate a anului 2019.
2019 va fi un an crucial pentru locul României în Europa, dar nu vedem pe nimeni vorbind despre asta prin guvern.
Va fi un moment irepetabil înainte de o generație: Intre ianuarie-iunie 2019, vreme de șase luni, România va deține pentru prima oară președinția rotativă a UE. O va mai primi abia peste 14 ani.
E un moment unic, nemaiîntâlnit, pentru că alegerile europene vor avea loc chiar atunci, în prima jumătate a lui 2019, însă doar în 27 de țări, pe fundalul ieșirii Marii Britanii din UE. Dar, între timp, Scoția, ba poate chiar și Irlanda de Nord, vor organiza un referendum de ieșire din Marea Britanie, pentru a rămâne în UE, ceea ce le pune într-o zonă legală cenușie.
România va trebui să administreze și să arbitreze toate astea, în cele șase luni, pe fundal de alegeri parlamentare europene, în condițiile în care țara e condusă de politicieni corupți, inculți, incompetenți, nevorbitori de limbi străine, cu mentalitate de iobagi parveniți și agresivi.
Nici un om întreg la minte nu poate să și-l închipuie pe Meleșcanu pregătind summituri europene și cartografiind viitorul continentului.
Tot atunci, așadar, pe fundal de cortină Brexit, vor avea loc și alegeri pentru Parlamentul European, care vor decide dacă România va mai trimite acolo oameni precum Maria Grapini și Mircea Diaconu.
Intre ianuarie-iunie 2019, așadar: Brexit, alegeri europene, un nou Parlament și o nouă Comisie UE, totul administrat de România lui Dragnea. A mai rămas un an, adică e poimâine.
Ați auzit ceva de la ei în sensul ăsta? Anticipează cineva dezastrul? Nu mai e mult timp. Acum ar fi fost momentul pentru o schimbare politică și un partid nou, autentic, centrist, fără fițe bucureștene și vedete mondene. Dar cine se ostenește?
Ministerele sunt năclăite de incompetenți, corpul diplomatic e paralizat, iar în PSD sunt toți mai preocupați de a găsi metode ca să scape de pușcărie și a-și lua gâtul între ei.
Așa încât apare din ce în ce mai limpede că PSD duce România spre un dezastru în timpul președinției UE din 2019.