Mîndri

Cerșind la Londra...

Rețelele de prostituție și cerșit sînt preluate de români și moldoveni, cu marfă umană adusă de acasă.

Romantismul și iluziile nu are ce căuta în discuție. E real: românii și moldovenii sînt oameni puși pe treabă, în Occident. Tot românii și moldovenii fac lucuri foarte rele, în Occident. Și asta e real.

De bine s-a tot vorbit dar partea rea e prea puțin cunoscută. Ea spune că traficul de persoane are în români și moldoveni campioni europeni fără rival.

Your browser doesn’t support HTML5

Jurnal de corespondent: Traian Ungureanu (Londra)

Exemplu: un oraș britanic se umple de români și moldoveni. Rezultat: zidarii, șoferii, poștașii, chelnerii sînt pe sfert sau mai mult români și moldoveni.

Alt rezultat verificat: în cîteva săptămîni, rețelele de prostituție și cerșit sînt preluate de români și moldoveni, cu marfă umană adusă de acasă. Treaba merge bine și într-o parte și, mai ales, în cealaltă.

Tot felul de nătărăi vor spune că fetele prostituate și bătrînele cerșetoare vin de bună voie. Nu e așa. Vin la chin forțat și fără bani plus izolare plus bătaie. Din motive, foarte murdare, afacerea continuă. Cum-necum, nimeni nu oprește porcăria. În rest, putem fi mîndri.