Unii oameni suferă pentru un post sau o poziție. Ceva care îți dă dreptul să stai în prezidiu și să adaugi un rînd pe cartea de vizită. O lună sau un an de insistențe, sluj și intrigi își fac treaba și aduc postul. Apoi, încă o lună sau un an și alt post și alt rînd pe cartea de vizită. Iar loc pe cartea de vizită și zile de trăit și uneltit mai sînt. Doar nu s-a terminat cartonul și nici n-au intrat zilele-n sac.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Traian Ungureanu (Londra)
Deodată, după un obicei pe care nu-l controlează, subsemnatul își aduce aminte de o fată. O colegă din clasa întîi care venea la școală cu două felii mari de pîine și niște margarină între ele. Erau învelite în ziar. Le mînca tăcută și tot așa s-a dus mai departe în viață.
Altă amintire nechemată e un băiat de 15-16 ani. A bătut la ușă să vîndă niște cîrpe și bureți făcuți de o asociație de orfani. Tuns chilug, atent să nu calce pe covor și strivit de generozitate: i-am cumpărat toți bureții și cîrpele. A mulțumit și a plecat ținînd banii în pumn. N-am mai auzit de ei.
Habar n-am ce posturi și poziții au cucerit.